Nimic nu se schimbă dacă nimic nu se mişcă

Marţi am aflat că arhiepiscopul Teodosie face experimente cu vieţile noastre (nu numai domnia sa). Ştiţi deja ce s-a întâmplat. Pe scurt, domnul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a împărtăşit duminică mai mult de 100 de persoane. Adică mai mult de 100 de persoane au primit alcool, una după alta, ducându-li-se aceeaşi lingură la gură, din acelaşi vas. Apoi au fost şterse la gură cu acelaşi prosop şi au pupat mâna arhiepiscopului. Persoanele stăteau aproape lipite una de alta şi nici arhiepiscopul, nici cei 10 preoţi care îi slujeau nu purtau măşti de protecţie.

În două zile, în perioadă aflată în stare de urgenţă, nimeni nu s-a autosesizat, nimeni nu a dispus interzicerea acestor fapte cu consecinţe deosebit de grave. Desigur, mă refer la Poliţie (în special organele judiciară de cercetare penală din subordine), la Ministerul Public (în special la parchetele din subordine), la Ministerul Afacerilor Interne, care coordonează aplicarea măsurilor dispuse prin decret şi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care monitorizează respectarea prevederilor din decretul perzidenţial prin care s-a instituit starea de urgenţă.

Imediat am scris un articol în care descriam faptele ilegale şi inumane şi contextul în care au fost comise şi l-am publicat în aceeaşi zi în Adevărul („Arhiepiscopul ortodox al Tomisului zădărniceşte combaterea coronavirusului punând în pericol viaţa oamenilor”, 17.03.2020), articol pe care vă rog să îl citiţi, dacă nu aţi făcut-o deja, pentru aflarea amănuntelor şi a contextului în care faptele au fost săvârşite. Am anunţat, în finalul articolului, că asociaţia pe care o reprezint va depune un denunţ penal împotriva arhiepiscopului.

La doar trei ore de la publicarea articolului, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a dat o replică („Linguriţa e penală? Cam penibilă ideea...”). Articolul postat de mine a fost gândit şi ca o sesizare publică a faptelor cu consecinţe deosebit de grave, comise de arhiepiscopul Tomisului. Articolul purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului este un pamflet. Nu trebuie să spun mai mult, e suficient să îl citiţi.

Noaptea şi jumătate din a doua zi am conceput denunţul. După discuţii şi după ce am primit acordul celorlalte persoane din conducerea Asociaţiei am imprimat, semnat, ştampilat şi depus denunţul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Un astfel de denunţ, sau o plângere penală, poate depune orice persoană împotriva oricărui preot care practică astfel de ritualuri, atât de periculoase în această perioadă (iar noi suntem dispuşi să acordăm asistenţă juridică, gratuită, sau chiar să depunem denunţul, dacă avem dovezi). A doua zi am sunat la Parchet pentru a solicita numărul de înregistrare şi numărul primit de dosarul penal. Funcţionara de la Grefa instituţiei mi-a spus să revin cu un telefon. Câmd am revenit, mi-a spus că denunţului nu i s-a acordat număr de înregistrare şi nu s-a constituit încă dosarul. Ca urmare a aplicării regulilor interne de procedură, numărul şi constituirea dosarului vor fi înregistrate peste 2-3 zile (adică săptămâna viitoare).

Nu ştiu ce presupun acele reguli invocate de funcţionara Parchetului, care împiedică înregistrarea de îndată a unui denunţ, dar ştiu că faptele reclamate şi contextul în care s-au produs impuneau urgentarea începerii cercetării (şi implicit a înregistrării dosarului), cum de altfel am menţionat şi am solicitat în denunţ. Urgenţa, în astfel de situaţii, este impusă şi prin prevederile decretului prezidenţial pentru instituirea stării de urgenţă, citite şi interpretate în spiritul scopului pentru care acest decret a fost emis.

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aveţi această experienţă a depunerii unei petiţii şi a solicitării numărului de înregistrare. Experienţa mea de 16 ani este a unui efort sâcâitor. Când suni pentru obţinerea numărului de înregistrare, nu ţi se răspunde la telefon. Când ţi se răspunde, ţi se indică un alt interior (deşi centralistul/centralista te-a dus la interiorul apelat). Suni din nou şi din nou nu ţi se răspunde, ori e ocupat, sau îţi răspunde şi îţi închide telefonul (am păţit, şi nu o dată). Când ţi se răspunde la primul număr de telefon telefon, sună în gol la noul interior. Şi de la capăt. Iar când îţi răspunde şi funcţionarul care trebuie să înregistreze petiţia, ţi se spune că sunt multe petiţii şi că trebuie să revii. Când revii, centralista te anunţă că s-a terminat programul cu publicul...

Am conceput o adresă prin care i-am cerut domnului Procuror General al Parchetului să dispună înregistrarea de îndată a denunţului şi furnizarea numărului de înregistrare, motivând urgenţa impusă de situaţia dată şi de consecinţele pe care le poate avea orice întârziere. Orice pas făcut înseamnă enorm în contextul în care ne aflăm, ar putea salva vieţi. Am depus adresa la Parchet şi am sunat (peste o oră) pentru a vorbi cu Domnul Procuror General. Mi s-a spus că este ieşit şi că vom primi mâine un comunicat. Nu numărul de înregistrare, ci un comunicat. Dacă procedura internă este atât de importantă încât nu poate fi înregistrat un dosar în perioadă de stare de urgenţă, un dosar în care sunt denunţate fapte din categoria celor pentru care s-a declarat starea de urgenţă, de ce nu ne-a fost transmis comunicatul imediat?

Între timp BOR a transmis, prin purtătorul de cuvânt, că ritualul de împărtăşire va fi practicat în aceleaşi condiţii – deci cele care pun în pericol viaţa oamenilor, inclusiv a episcopilor, a preoţilor şi a dascălilor din subordinea BOR (Ionuţ Mureşan, „Noile îndrumări ale Bisericii Ortodoxe, în vremea coronavirusului: Împărtăşania NU e o sursă de infectare...”, Adevărul, 18.03.2020). Pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au fost postate „Măsurile adaptate la noile decizii ale autorităţilor de stat, în contextul răspândirii Covid-19” care, la pct 9, prevăd că „La momentul împărtăşirii, credincioşii care s-au pregătit duhovniceşte şi au primit dezlegare din partea preotului duhovnic se vor apropia de Sfântul Potir, pentru a primi Sfântul Trup şi Scumpul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi până acum, potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe Răsăritene”.

Prin declaraţiile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei BOR şi prin postarea de pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei avem acum dovada a ceea ce se întâmplă şi amploarea fenomenului. Cu atât mai mult, acum, măsurile trebuiau dispuse urgent. Arhiepiscopul Tomisului nu era singurul cleric care punea în pericol viaţa oamenilor. Conducerea BOR nu numai că ştia, dar încuraja şi încurajează continuarea ritualurilor care pot avea consecinţe grave. Nu ne aflăm în faţa unei neglijenţe a conducerii BOR, de a nu fi interzis, în rândul propriilor subordonaţi, faptele de zădărnicire a combaterii răspândirii virusului Covid-19, ci în faţa unui îndemn la nerespectarea legii. 

Am conceput un alt demers. Adresat, de data aceasta, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). În care, ţinând cont de gravitatea faptelor, de contextul deosebit de sensibil în care sunt comise şi de necesitatea opririi unor astfel de fapte şi a altora similare săvârşite cu riscul contaminării, îmbolnăvirii şi al morţii persoanelor care direct, sau indirect, intră în contact cu obiecte sau persoane afectate de coronavirusul Covid-19, am rugat să se dispună, de îndată, interzicerea utilizării de către cultele religioase a obiectelor de cult care sunt folosite consecutiv, de mai multe persoane, pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Am sunat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a cere informaţii în legătură cu competenţa acestei instituţii publice. Persoana care a răspuns la telefon, amabilă de altfel, nu a ştiut să îmi răspundă. Mi-a oferit o adresă de email şi un număr de fax unde aş fi putut trimite petiţia concepută pentru sesizarea faptelor şi interzicerea acestora. Adresa de email nu a fost bună (am primit mesajul în apoi). Am căutat site-ul instituţiei şi da, avea altă adresă de email. Am folosit-o şi pe aceasta şi am trimis petiţia şi prin fax. Am sunat pentru a primi numărul de înregistrare (deşi în emailul care a însoţit petiţia am rugat să ne fie transmis – o rugăminte neonorată). Am fost direcţionat la un departament de la care mi s-a răspuns că nu se ocupă cu astfel de sesizări. Am sunat din nou la numărul iniţial şi am fost direcţionat la un alt departament. Unde (acum ştiţi lecţia) mi s-a spus să revin. Am revenit şi o funcţionară (am reţinut că era locotenent colonel) mi-a spus că instituţia e militarizată şi procedura – din nou procedura internă! --  face ca răspunsul privind numărul de înregistrare să îl primim a doua zi.

Dacă astfel de proceduri întârzie înregistrarea petiţiilor prin care sunt semnalate fapte în legătură răspândirea virusului, cum (şi în cât timp) vor fi soluţionate aceste petiţii?

Am sunat şi la MAI pentru a obţine numărul de înregistrare. Era 16:06. Nu a răspuns nimeni (programul afişat pe site este până la 16,30. Centralista mi-a sugerat să revin. Am revenit. De două ori. La fel, nimeni.

O nouă petiţie a fost adresată Patriarhului BOR prin care i-am transmis o copie de pe adresele către MAI şi IGSU (în care facem referire şi la denunţul penal împotriva arhiepiscopului). L-am invitat să dispună, de îndată, interzicerea utilizării de către personalul clerical aflat în subordine a obiectelor de cult care sunt folosite consecutiv, de mai multe persoane, pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Au fost şi alte reacţii, pe care le voi menţiona în următorul articol din acest Jurnal de campanie.

 

 Credit: parfraza scrise în italice, de la începutul articolului, este preluată dintr- îndemn la mişcare (în această perioadă) al centrului sportiv Bodyshape Transformation Centre, căruia îi mulţumesc pentru inspiraţie!