Ceauşescu supărat pentru sângele vărsat!

Pe 24 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă la fereastra camerei-arest „ca să vorbească poporului”. În urma conflictului dintre el şi ofiţerul care-l păzea, „nea Nicu” s-a ales cu nasul şifonat. Căpitanul Ion Boboc a fost „exmatriculat“ din cameră, dar după câteva ore a fost rechemat. Lui Ceauşescu i se făcuse dor de el.

În cazarma UM 01417 Târgovişte, tensiunea devenea insuportabilă. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Micul grup de ofiţeri care-i avea în grijă pe Ceauşeşti (colonelul Andrei Kemenici, maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş, căpitanul Ion Boboc, locotenentul-major Iulian Stoica) se afla la capătul puterilor.

Ceilalţi ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen înnădeau toate scenariile posibile, mai ales că prezenţa dictatorilor în cazarmă se dovedise a fi un secret imposibil de păstrat. Ce are de ascuns comandantul Kemenici?

De ce nu recunoaşte că dictatorii se află în Comandament? De ce se consultă doar cu un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi cu secretarii de partid ai celor două unităţi din cazarmă (maiorii Ţecu şi Mareş)? Nu cumva Kemenici încearcă să-i salveze pe Ceauşeşti?

Cazarma cu 1.200 de militari

În acele momente de incertitudine, au existat chiar şi câteva iniţiative, din partea unor ofiţeri, de a forţa pătrunderea în Comandament şi preluarea celor doi „prizonieri". Să nu păstreze Kemenici gloria doar pentru el!

Era o cazarmă suprapopulată: aproape 500 de militari „de-ai locului", încadraţi la UM 01417 şi la UM 01378, şi circa 700 de militari aduşi din alte părţi (Câmpulung Muscel, Ploieşti, Moreni, Teiş), ca „întăriri". În total, aproape 1.200 de militari înarmaţi, aflaţi în alarmă de luptă din 17 decembrie.

Necunoscându-se între ei, ofiţerii de la cele două unităţi din cazarmă (UM 01417 şi UM 01378) şi cei veniţi în ajutor se suspectau unii pe alţii, mai ales că aveau uniforme de culori şi cu însemne diferite. Pe lângă artilerişti de la antiaeriană, erau acolo vânători de munte, infanterişti, tanchişti, cercetaşi, specialişti în radiolocaţie...

Toate aceste subunităţi au fost dislocate în „cazarma de la gară" din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu. Această prezenţă militară masivă avea legătură cu prezenţa Ceauşeştilor în unitate.

Tensiunile acumulate în cazarmă aveau să creeze mai multe incidente.

Militarii bat un miliţian

Sâmbătă, 23 decembrie 1989, Ceauşeştii au fost scoşi pentru prima dată din clădirea Comandamentului. De frica „teroriştilor", au fost îmbarcaţi, de dimineaţă, într-un camion special, folosit ca punct de comandă mobil. Vehiculul a fost ascuns în dispozitivul de luptă din spatele cazărmii, între două barăci metalice, care erau folosite ca depozite de materiale.

Spre ora 15.00, soţilor Ceauşescu li s-a făcut foame. Constantin Paise, plutonierul de Miliţie care-i însoţea peste tot, a plecat spre unitate, să vadă de ce întârzie masa de prânz. Era echipat în ţinută de miliţian, dar fără grade (şi le smulsese cu o zi în urmă, în cursa spre Răţoaia).

Drumul din dispozitivul de luptă spre unitate trecea pe lângă Parcul Auto. Acolo, câţiva şoferi şi mecanici, cu toţii militari, au pus ochii pe echipamentul de miliţian al lui Paise. Au crezut că e terorist şi că se infiltrează în cazarmă. Degeaba a spus el cine e şi ce misiune are, că nu l-a crezut nimeni. Paise a fost bătut zdravăn şi dus cu forţa spre Corpul de Gardă, să fie introdus în arest.

Tocmai atunci, maiorul Ion Ţecu ieşea din Comandament. Mergea să le ducă personal mâncarea Ceauşeştilor, ca să nu mai afle şi alţii de prezenţa lor în unitate. Ţecu l-a văzut pe Paise bătut măr şi i-a lămurit pe cei doi însoţitori ai săi - un subofiţer şi un soldat - că acesta nu e terorist. L-a luat, l-a băgat la el în birou şi apoi a plecat în câmp, să le ducă mâncarea soţilor Ceauşescu. Li se lungiseră urechile de foame.

„Săriţi, l-a umplut de sânge pe Tovarăşul!"

Pe 24 decembrie, spre prânz, soţii Ceauşescu au trecut printr-o nouă experienţă traumatizantă. Până atunci, îngheţaseră în camion şi mâncaseră prost şi dormiseră pe apucate. Mai mult, experimentaseră ţinuta militară de campanie, cu mantaua kaki trasă peste hainele civile şi cu căciula (ea) sau cascheta (el) îndesată pe cap.

Personajul central al întâmplării de duminică, 24 decembrie, din jurul orei 12.00, a fost căpitanul Ion Boboc. Acesta îi păzea pe Ceauşeşti din interiorul camerei, alături de Constantin Paise, plutonierul de Miliţie care se afla în preajma dictatorilor, neîntrerupt, din 22 decembrie, ora 14.50. Mărturia lui Boboc a fost consemnată în cartea lui Viorel Domenico, „Ceauşescu la Târgovişte".

„În faţa unităţii militare au revenit demonstranţii, revoluţionarii întregului oraş, mii de oameni care cereau capul lui Ceauşescu. El auzea lozincile: «Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!», «Ceauşescu, Anul Nou, îl va face în cavou!», «Moarte dictaturii!», «Hitler, Stalin Ceauşescu», «Cizmarul şi Analfabeta» etc.

Cu toate acestea, el a vrut să deschidă fereastra, aflată la circa 20 de metri de stradă. M-am opus. I-am spus că aşa ceva nu se poate, că oamenii nu ştiu că «sunteţi aici». «Cu atât mai bine. Când mă vor vedea, vor înceta mascarada... Trebuie să spun poporului că ţara e trădată!». L-am luat de la geam, el m-a împins, eu am procedat la fel, ne-am îmbrâncit, eram amândoi disperaţi şi nu ştiu cum s-a întâmplat că l-am văzut plin de sânge.

Îi curgea sânge din nas, în timp ce Elena striga la mine: «Alo, alo, tovarăşu'... de ce dai în comandantul suprem?». Apoi, ea s-a strecurat spre uşă şi a bătut cu pumnii în ea, ţipând: «Ne omoară... descreieratul, banditul... săriţi, l-a umplut de sânge pe Tovarăşul!...» A intrat Stoica, speriat. A strigat la noi să ne potolim, apoi a venit comandantul. Eu eram epuizat, pierdut, iar Nicolae Ceauşescu i-a zis: «Trădătorul ăsta a dat în comandantul suprem, vrea să mă omoare...»".

Precizări de ordin tehnic, rezultate la reconstituirea făcută de ziarul „Adevărul". Cele două ferestre ale camerei Ceauşeştilor erau acoperite cu pături, ca să nu se vadă ceva în sau din stradă. Nicolae Ceauşescu s-a cocoţat cu un picior pe patul său şi cu unul pe scaunul de alături şi a vrut să tragă pătura din geam. Boboc l-a tras jos, iar el, în cădere, s-a lovit de cuierul din dreptul patului.

„Boboc, treci la uşă!"

Comandantul s-a descurcat, cred eu, impecabil: ne-a schimbat rolurile. Şi atât! A zis: «Boboc, treci la uşă, iar tu, Stoica, vei asigura protecţia comandantului suprem în interior!». Şi a dispărut. Atunci m-au schimbat. Era ceea ce-mi dorisem. Ceea ce-i solicitasem lui Mareş, fiindcă simţeam că nu voi mai putea rezista nici fizic (cădeam de-a-n-picioarelea de obosit ce eram) şi nici psihic (acea incertitudine şi indefinire a misiunii mele), solicitare pe care Mareş o refuzase pe considerentul păstrării secretului misiunii. («Dar până când?», îl întrebasem. «Cât va fi nevoie»)".

Când aprecia la „circa 20 de metri" distanţa dintre fereastra Ceauşeştilor şi Bulevardul Castanilor, căpitanul Ion Boboc făcea o estimare destul de precisă. Măsurătorile făcute de „Adevărul" la faţa locului arată că distanţa exactă este de 26,3 metri. Atât îi despărţea pe dictatorii-prizonieri de „poporul" pe care-l tot invocau şi care-i căuta să-i linşeze...

Ce spune Kemenici

Incidentul dintre Ceauşescu şi Boboc a fost povestit şi de comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici (în prezent, general în rezervă). „Trecând pe bulevard, demonstranţii s-au oprit în faţa unităţii strigând: «Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!». El a auzit, dar a interpretat această lozincă nu în sensul entuziasmului popular provocat de căderea dictaturii, ci dimpotrivă: «Ce ne facem cu Ceauşescu, care nu mai e?». A vrut să deschidă fereastra, care se afla la 26 de metri de demonstranţi, pentru a le vorbi, a li se adresa, iar Boboc l-a oprit.

Furios, Ceauşescu a forţat ieşirea în public, iar ofiţerul l-a tras de lângă fereastră. Ceauşescu s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de colţul mesei. Oricum, a curs puţin sânge, iar Elena s-a speriat şi a început să urle: «Săriţi, criminalul îl omoară pe Tovarăşul!». Stoica, aflat de pază în partea exterioară a uşii, s-a speriat şi m-a chemat: «E o încăierare!».

Am venit, am liniştit atmosfera, scoţându-l pe Boboc din cameră şi numindu-l în locul lui, la paza interioară, alături de Paise, pe Stoica. Deci le-am schimbat posturile..."

„Nu mai vreau cu ăsta!"

În dimineaţa zilei de 24 decembrie, în jurul orelor 10.00 - 10.30, are loc un mic accident în camera în care se aflau soţii Ceauşescu. El, Nicolae, are un moment de pierdere a controlului, se duce spre fereastră şi spune că vrea să vorbească poporului, în timp ce pe stradă erau grupuri de demonstranţi. Căpitanul Boboc îl plachează şi-l trage în jos, să nu se întâmple ceva - era pericol şi să nu afle colegii noştri că sunt acolo, că aşa se hotărâse, să nu ştie nimeni că nu sunt acolo.

Eu am auzit altercaţia şi am deschis uşa, aveam o puşcă-mitralieră cu încărcător-tambur, lui Ceauşescu îi curgea sânge din nas. Căpitanul Boboc era extrem de nervos şi schimbat la faţă, iar ea spunea că Boboc l-a lovit pe comandantul suprem şi să vină cineva acolo.

L-am chemat pe dl colonel Kemenici, căruia Ceauşescu i-a spus că a fost bruscat, că el a vrut să vorbească poporului. Căpitanul Boboc a spus că nu mai rezistă şi să fie schimbat. Atunci dl Kemenici mi-a ordonat să rămân eu în interior, iar căpitanul Boboc să iasă în locul meu, afară. Ceauşescu a zis ca Boboc să fie judecat şi condamnat pentru că l-a lovit pe comandantul suprem. Au ieşit şi Kemenici, şi Boboc, şi am rămas numai eu în cameră cu cei doi".

Iulian Stoica avea să stea însă doar câteva ore în cameră cu dictatorii. În după-amiaza aceleiaşi zile, Ceauşescu a profitat de vizita maiorului Ion Ţecu pentru a-i spune, ferm: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!". Ţecu s-a consultat cu Kemenici şi au decis să-i facă pe plac „musafirului".

Astfel, Boboc şi-a reluat postul de pază în încăperea-dormitor, iar Stoica a revenit la uşă. Aceeaşi rocadă din urmă cu câteva ore, doar că în sens invers.

Mâine în „Adevărul"

Tancuri pentru aducerea Ceauşeştilor la Bucureşti