Cea mai toridă vară din 1961 până în prezent. Meteorolog: „Este posibil să prelungim avertizările meteo”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Luna iulie a acestui an a intrat în top 3 cele mai călduroase din 1961 şi până în prezent, spun meteorologii. Mai mult, au fost înregistrate recorduri şi pentru cele mai călduroase dimineţi în ultimele zile. Temperaturile din acestă vară continuă să doboare record după record.

Până duminică este cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe din sud şi în Capitală, iar cea mai mare parte a ţării rămâne sub cod galben. Specialiştii avertizează însă că cel mai probabil, valul de caniculă va continua cel puţin până în primele zile ale lunii viitoare.

„Putem considera că iulie 2021 a fost o lună a lui Cuptor, confirmată de ceea ce s-a întâmplat în acest val de căldură persistent, cel mai călduros din această vară, şi acest lucru a făcut ca luna iulie a acestui an să se afle în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1961 şi până în prezent. Avem o abatere termică pozitivă la acest moment de 2 grade Celsius pentru intervalul 1-29 iulie, va mai conta şi ziua de 30 şi ziua de 31 şi se alătură astfel lunii iulie a anului 2015, după 2012 şi 2007”, a declarat vineri seara, la Digi24, Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Unde se vor înregistra temperaturi de până la 40 grade Celsius

„Pentru luna viitoare ne aşteptăm la un debut la fel de cald, este posibil să prelungim avertizarea meteorologică cod portocaliu  şi cod galben şi pentru ziua de 2 august, luând în considerare faptul că este posibil ca şi luni în regiunile de sud şi sud-est ale ţării să înregistrăm valori de temperatură în jurul a 40 de grade, în special în sudul Olteniei şi al Munteniei. De asemenea, marţi, posibil în zona de câmpie din sud, ne aşteptăm la 37 de grade Celsius şi acest lucru ar urma să fie caracteristic cel puţin pentru prima decadă a lunii august”, a spus Elena Mateescu.

„Datele arată că este posibil ca până în jurul datei de 16 august să vorbim de temperaturi peste mediile climatologice, în special în jumătatea sudică a ţării pentru săptămâna 2-9 august, iar pentru 9-16 august în special în jumătatea sud-vestică a ţării. Nu în ultimul rând, acelaşi fenomen poate persista chiar şi în săptămâna 16-23 august, din nou în jumătatea vestică, după care vor fi valori apropiate de normal”, a precizat directorul ANM.

„Cert este că pentru următoarea săptămână ne aşteptăm în continuare la disconfort termic accentuat şi valori deosebit de ridicate la nivelul maximelor şi minimelor, pentru că în aceste zile am înregistrat recorduri pentru cele mai călduroase dimineţi sau pentru cele mai călduroase zile începând din 27 şi până în prezent”, a adăugat meteorologul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite