Cea mai bună rată de vaccinare este în Bucureşti - 31%. De care alte oraşe este urmată Capitala şi câţi români mai sunt pe listele de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghiţă: Avem peste două milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Gheorghiţă: Avem peste două milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Cea mai bună rată de vaccinare este în Bucureşti, cu peste 30%, Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu, Constanţa, toate fiind peste media naţională, a anunţat marţi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că 25.000 de persoane se află înscrise pe lista de aşteptare în platformă, iar cele mai multe sunt în Bucureşti, Mureş şi Cluj. 

“În momentul de faţă sunt peste 25.000 de persoane care se mai regăsesc pe lista de aşteptare. Avem cele şase judeţe care au cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare, în Bucureşti mai sunt circa 7967 de persoane pe lista de aşteptare, în Mureş aproape 5.000 de persoane, Cluj – peste 3.000 de persoane, Galaţi – aproape 2.000 de persoane, Prahova – 1.400, Argeş – 135 de persoane. Au fost notificate în total peste 1.777.000 de persoane, prin sms, care au fost înscrise pe listele de aşteptare şi şi-au confirmat programarea 1.333.000 de persoane ceea ce înseamnă un randament al aşteptărilor din listele de aşteptare de circa 75%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă. 

El a precizat că Bucureşti are cea mai bună rată de acoperire vaccinală, urmat de Cluj, Timiş şi Braşov. 

“Avem un procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză de peste 20%, 20,33% din populaţia eligibilă care a fost vaccinată cu cel puţin o doză. Avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză şi 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă cu cele două doze. 

Avem peste două milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă ceea ce înseamnă obţinerea beneficiilor maximale după vaccinarea împotriva COVID-19.

Am făcut o evaluare a ratei de acoperire vaccinală la nivel judeţelor. În municipiul Bucureşti, în momentul de faţă, este cu o rată de acoperire vaccinală de 31%, dacă comparăm cu rata de acoperire din celelalte judeţe, nu mă refer la municipii, este cea mai mare rată de acoperire vaccinală din ţară, urmat de judeţul Cluj cu 28%, Timiş – 22%, Braşov – 22%, Sibiu – 21%, Constanţa – 21%. Sunt primele şase judeţe cu o rată de acoperire vaccinală peste media naţională”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite