Ce simt moldovenii pentru România? Un film documentar care spune „Adevărul despre Unire”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 155 de ani de la Mica Unire, vă propunem un film care pune în dezbatere ideea reîntregirii ţării: documentarul „Adevărul despre Unire”

O echipă de reporteri a cotidianului „Adevărul” a mers în Republica Moldova pentru a vedea cum se vede proiectul unirii dincolo de Prut. La capătul unei săptămâni în care aţi putut citi zilnic articole despre posibilitatea ca graniţa dintre România şi Moldova să fie ştearsă, adevărul.ro vă prezintă în imagini faţa nefardată Basarabiei.

Documentarul de 45 de minute cuprinde mărturii ale politicienilor, ale societăţii civile moldoveneşti şi surprinde momente din viaţa de zi cu zi a Chişinăului sau a Tiraspolului, vizite în fabrici sau dialoguri în stradă cu oamenii.


„Adevărul” şi adevarul.ro îşi propun să vă ofere cu regularitate materiale video ample. Primul film din seria „Documentar Adevărul” a fost lansat la 1 decembrie 2013 şi a abordat tema relaţiilor dintre români şi unguri.

CITEŞTE MAI MULT

Născuţi în URSS: între „Nu putem să trădăm Moldova pentru o utopie, pentru o poveste unionistă” şi „Moldovenismul este o invenţie stalinistă”

Unirea dintre România şi Moldova nu-nseamnă doar atât, unirea a două ţări înrudite. La graniţa dintre două mari puteri aflate într-un conflict din ce în ce mai vizibil, contează prea puţin ce vor oamenii de-aici. „Adevărul” vă prezintă astăzi argumentele pro şi contra ale moldovenilor, printre care şi artistul Cătălin Josan şi Nicolae Pascaru, pe care unii îl consideră „cel mai mare antiromân”.

Adevărul despre unirea cu Moldova: dragoste de bunăvoie sau cu sila?

Pentru prima dată după Revoluţie, România a anunţat la nivel de şef de stat că vrea ca următorul proiect de ţară să fie unirea cu Republica Moldova. Reîntregirea României, îi spun unii. Atac la siguranţa naţională a Moldovei, îi spun alţii. O echipă „Adevărul” a mers în Republica Moldova şi a ascultat atât părerile celor pentru care unire înseamnă recăpătarea demnităţii, cât şi ale celor care consideră demersul similar asupririi.

Adevărul despre unire. Moldova, victima care ţine cu agresorul: „Palma jandarmului român se ţine minte, dar deportările în Siberia s-au uitat”

„Palma jandarmului român nu s-a uitat nici astăzi, dar mai puţin se ţin minte deportările în Siberia.  Sindromul Stockholm sau cum îi zice? Când victima ajunge să ţină cu agresorul.” Aşa explică Dorin Chirtoacă, primarul liberal al Chişinăului, cum de aproape jumătate dintre moldovenii din Republica Moldova nici nu vor să audă de România şi, în schimb, cer apropierea ţării de Rusia.

VIDEO Adevărul despre unirea cu Moldova. Ce vor, de fapt, moldovenii

„Adevărul“ şi www.adevarul.ro demarează, începând de mâine, un serial multimedia dedicat unei idei tot mai vehiculate în ultimele luni: unirea României cu Republica Moldova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite