Ce trebuie să conţină kitul de urgenţă în caz de cutremur

Ce trebuie să conţină kitul de urgenţă în caz de cutremur

În caz de cutremur, fiecare familie trebuie să stabilească un punct comun de întâlnireFOTO Shutterstock

De la începutul acestui an, în România s-au produs şapte cutremure cu magnitudinea peste 4 pe scara Richter, cel mai mare fiind de 5 grade. Specialiştii spun că fiecare persoană trebuie să îşi pregătească un kit de urgenţă pe care să-l aibă la îndemână în cazul unui seism mai puternic. Printre lucrurile pe care trebuie să le conţină geanta de urgenţă se numără copii după actele familiei, apă şi trusa de prim ajutor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat emis de Habitat for Humanity România, în cazul unui cutremur fiecare familie ar trebui să aibă deja un plan de urgenţă. Concret, fiecare membru trebuie ştie ce să facă acasă, la şcoală sau dacă seismul are loc când membrii familiei sunt separaţi unul de celălalt. 
 
De asemenea, trebuie stabilit un loc de întâlnire în care toţi membri să ştie să ajungă. 
 
De asemenea, este indicat ca o rudă sau un prieten din afara localităţii să poată fi persoană de contact în cazul unui seism. Fiecare membru al familiei trebuie să memoreze numărul de telefon al persoanei cu pricina. 
 
Pe de altă parte, trebuie să aveţi la îndemână un kit de urgenţă care să fie uşor de transportat. Acesta trebuie şi să conţină:
 
  • Apa care este esenţială pentru supravieţuire. Trebuie să aveţi rezervat cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană. Este recomandat să aveţi sticle mici de plastic care trebuie puse într-un loc răcoros, la întuneric. În cazul în care după cutremur veţi avea acces la apă din alte surse, fierbeţi apa timp de minim 10 minute şi apoi după răcire se poate consuma în siguranţă.
  • Mâncarea. Alegeţi mâncare care nu trebuie păstrată în frigider, care nu trebuie gătită sau preparată precum conserve de mâncare preparată: fasole fiartă, mazăre, peste, carne, fructe, vegetale, cereale, biscuiţi, lapte pasteurizat, sucuri, cafea, ceai (îmbuteliate), mâncare specială pentru copii sau pentru persoane care necesită un regim special (diabetici). Includeţi în pachet şi un deschizător de conserve.
 
În cazul în care aveţi animale de companie, nu uitaţi să puneţi deoparte mâncare şi apă şi pentru pentru acestea. 
 
Atât pentru apă, cât şi pentru mâncare, notaţi pe etichetă data cumpărării. Proviziile trebuie înlocuite la fiecare câteva luni, în funcţie de data expirării produselor.
Ce mai trebuie să conţină kitul:
  • Saci de dormit, pulover şi şosete călduroase, tricouri, pelerină de ploaie.
  • Trusă de prim ajutor (medicamente: analgezice, antiseptice). Dacă în familia dumneavoastră sunt persoane care au nevoie de medicamente speciale sau urmează un tratament, includeţi medicamentele în trusă. De asemenea, trebuie să adăugaţi şi rolă de faşă, bandaj sau pansamente la plic, prosoape şi săpun.
  • Fluier cu care să puteţi cere ajutor.
  • Radio şi baterii de rezervă (înlocuiţi bateriile de rezervă la fiecare 12 luni)
  • Lanterne şi baterii de rezervă (1 lanternă / persoană). Păstraţi-le lângă pat, în maşină şi la locul de muncă (împreună cu baterii de rezervă).
 
De asemenea, specialiştii recomandă ca în geanta de urgenţă să puneţi actele familiei sau copii, depozitate în pungi de plastic care se închid ermetic.
- testamente, poliţe de asigurare, contracte, acţiuni
- paşaportul, actele de identitate, carnetul de sănătate
- bani lichizi, monezi
- actele conturilor din bănci
- certificate de naştere, de căsătorie
- numere de telefon importante

Cutremur de 3,7 pe scara Richter s-a produs în Vrancea

Un cutremur de 3,7 pe scara Richter s-a produs luni, la 18.48, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
 
Seismul s-a produs la o adâncime de 139 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul acestuia sunt Covasna (38 de kilometri), Râmnicu Sărat (51 de kilometri), Târgu Secuiesc (53 de kilometri), Vălenii de Munte (56 de kilometri) şi Buzău (57 de kilometri).
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Un nou cutremur de 2,6 pe scara Richter s-a produs, luni dimineaţă, în zona seismică Vrancea. Acesta s-a produs la o adâncime de 98 de kilometri.
 
 
Cutremurul produs sâmbătă seară, la ora 21.18, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, a avut 5 pe scara Richter şi este cel mai puternic de la începutul anului, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul a fost anunţat iniţial de INFP ca având 5 grade, iar la scurt timp a fost evaluat la 4,9 grade. În prezent, pe site-ul institutului, se arată că seismul a avut magnitudine de 5 pe scara Richter.
 
 
Un cutremur de 5 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, la ora 21.18, în zona Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 134 de kilometri şi s-a resimţit şi în Bucureşti.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările