Ce tarife le cerea italianul cu opt clase care opera în România pacientelor sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Tarifele practicate de Matteo Politi, impostorul italian care se dădea drept medic în România şi opera pacienţi, cerea 2.500 de euro pentru o operaţie de implant mamar, 1.500 de euro pentru o rinoplastie şi 800 de euro pentru liposucţie.

În ciuda acestor preţuri, falsul medic a mutilat paciente. Un astfel de caz a fost prezentat de chirurgul estetician Radu Ionescu, de la Medlife, care a postat pe contul său de Instagram un filmuleţ în care a arătat situaţia în care a ajuns o pacientă care a făcut un implant mamar la Matteo Politi. 

„Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are şi o complicaţie locală care se numeşte necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acesteia o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior”, a declarat Ionescu, potrivit Libertatea.

De asemenea, el a explicat că femeia a fost nevoită să aştepte un an pentru ca zona să fie reconstruită şi că soluţia, în caz că nu se va putea repara nimic, va fi tatuarea porţiunii respective. 

sani 2
Imagine indisponibilă

Timp de un an, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulţi ani în care a minţit că este medic profitând că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog, a reuşit să opereze în mai multe clinici din Bucureşti, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, şi a primit aviz de la Ministerul Sănătăţii pentru a profesa ca chirurg plastician.

    

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite