Ce mai faceţi, Ana Blandiana?

Ana Blandiana este unul dintre fondatorii Memorialului Victimelor Comunismul

Cu ce vă ocupaţi în 2013? Ana Blandiana: ”Ia, eu  fac ce fac de mult (iarna viscolul ascult)”, adică scriu  şi sper să termin şi să public o carte pe care am scris-o greu  şi i-am tot amânat sfârşitul, fără de  care nu pot trece spre cărţile următoare.

Nici acum nu ştiu daca o voi preda pentru târgul din primăvară sau doar pentru cel din toamnă. Este un eseu cu exemplificări autobiografice care se va numi “Fals tratat de manipulare”.

În plus, anul acesta este cel al jubileului de 20 de ani al primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume, cel de la Sighet, ceea ce – pentru noi, cei care i-am dăruit cei 20 de ani din viaţa noastră, răpindu-i istoriei literare - il va face  mai greu şi mai incărcat (inclusiv de emoţie) decât alţii.

Cine/ ce anume  v-a tăiat răsuflarea (de indignare, de încîntare...) în ultima vreme? 

Ana Blandiana : Sunt multe luni de când orice deschidere a televizorului la ştiri îmi taie respiraţia de indignare.

Ce întrebare nu vi s-a pus niciodată şi răspunsul era esenţial?

Ana Blandiana : Nu am fost întrebată niciodată de ce nu am învăţat să urăsc, deşi răspunsul reprezintă nu numai definiţia, ci şi misterul devenirii mele."

Fragmente inedite din volumul Anei Blandiana – Fals  tratat de manipulare :

• Urmăresc fascinată felul în care pisicul nostru îşi este suficient sieşi pe parcursul unor ore şi zile întregi. Faptul că animalele nu cunosc angoasele singurătăţii poate fi interpretat ca un argument al originii divine a acestui flagel uman? La urma urmei, de ce nu s-ar simţi Dumnezeu singur, din moment ce el este chiar Singurul?

• Un tip de situaţie conţinând semnificaţii contradictorii, care nu reuşesc să se anuleze între ele: cazul dizidenţilor politici închişi în azile psihiatrice, nebunia lor fiind că se purtau ca nişte oameni liberi. Dar asta era într-adevăr o nebunie într-o lume în care cei normali nu-şi permiteau libertatea. Şi, în fapt, ei nici nu erau normali, nu respectau norma.

• Un mare om politic este cineva care a reuşit să transforme în calităţi toate defectele din care e format un om politic obişnuit.

• Încrederea în dreptatea zeilor era atât de mare la greci încât un corăbier (sec. V î.Hr.), acuzat de a fi ucigaş, invocă în faţa tribunalului în sprijinul nevinovăţiei sale faptul că nu i s-a scufundat corabia. Citind, mi-am adus aminte o întâmplare, care făcuse furori în anii '80. Se povestea cu haz cum un avocat a cerut achitarea unei ţărănci, prinsă în timp ce fura porumb de pe tarlaua colectivei, aducând ca probă a apărării ziarul local care anunţase încheierea recoltării porumbului cu o săptămână înainte de data furtului.

• Democraţia este un lucru minunat atâta vreme cât nu devine o formă de linguşire a celor care votează.

• Mă jenez să spun în libertate lucruri pe care pe vremuri riscam pentru a le spune.

• Nu există lucru sau fiinţă care să nu poată fi strivită sub greutatea ridiculizării. Şi nu există ceva mai jalnic şi mai demn de milă decât o inteligenţă în stare să ridiculizeze totul.

• Nu-mi vine să spun noi, românii sau noi, femeile sau noi, poeţii, deşi sunt şi româncă, şi femeie, şi poet. Dar sunt în felul meu, pluralul mă jenează, îl simt inexact, nu numai vulgaritazor, ci şi manipulator.

Nota Bene : „Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut (etimologic, salut insemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire). Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi –  cînd ne întîlnim la răscruce, prin ecran interpus. (C.H.)