Ce se mai învaţă în universitatea franceză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O studentă română citeşte, la o facultate din Sorbona, un referat pe o temă din dreptul muncii.

Între altele, evocă situaţia aşa-zişilor „paraziţi sociali“, adică a celor fără slujbă din România de ieri, hărţuiţi de miliţie, arestaţi, condamnaţi. Profesorul o întrerupe: „Exageraţi, domnişoară. Doar nu vreţi să ne faceţi să credem că în ţara dv. munca era obligatorie? Unde s-a mai pomenit aşa ceva?" Noroc cu o studentă rusoaică. Îşi susţine colega cu exemple din ţara ei. Dar profesorul de dreptul muncii tot îndoit rămâne. O masterandă  atrage atenţia profesoarei de relaţii internaţionale de la o şcoală superioară din Paris (franţuzoaică diplomată la Harvard) asupra riscului de a susţine că dispariţia lagărului comunist a fost un fenomen negativ care a dezechilibrat mapamondul politic şi a permis americanilor să devină un jandarm mondial. Antiamericana cu studii în SUA o ţine pe a ei: existenţa lagărului comunist a fost benefică pentru relaţiile dintre state. Mai mult: doar prezenţa URSS pe scena politică a lumii ar fi permis statelor mici să obţină drepturi egale la ONU şi în alte organisme internaţionale.

Poate vreţi să ştiţi ce teme de examen se dau la câte o universitate din Franţa. La Cergy-Pontoise, la o universitate înfrăţită cu aceea din Santiago de Cuba, prin graţiile preşedintei, o pro-castristă învederată (şi inveterată), le-a recomandat celor care doreau să înveţe spaniola spre a deveni profesori cu gradul II un manual al altui simpatizant al lui Castro în care figura o temă despre etapele construirii democraţiei socialiste în Cuba. Iar o altă mare doamnă a universităţii franceze, preşedintă la Paris-VIII între 1987 şi 1991 şi apoi directoare pentru învăţământul superior în Ministerul Educaţiei Naţionale din guvernul Jospin, juristă de formaţie, a publicat un studiu, intens recomandat câtorva promoţii de studenţi, în care aprecia Constituţia castristă din 1976 ca un model de democraţie pluralistă. Asta, într-o ţară cu un singur partid.

Mă rog lui Dumnezeu să fie doar cazuri izolate. Se pretinde adesea că intelectualii francezi sunt gauchistes incorijibili şi dintotdeauna. Stângismul e însă una şi orbirea ideologică, alta. De la Sartre şi Sagan la Lang şi Kouchner, vizitele „ghidate" la Havana ghidului suprem au fost de rigoare vreme de patruzeci de ani. O carte recentă a unui profesor de la o şcoală de management  din Paris, Jacobo Machover, cubanez în exil, strânge toate exemplele de „orbire vinovată" referitoare la Cuba. Cum, se pare, lecţiile istoriei nu se învaţă. Alain Badiou şi compania susţin şi azi necesitatea iluziei comuniste. Doar că, la Havana, însăşi noţiunea de iluzie ar fi cenzurată: noi, comuniştii, dragi tovarăşi şi pretini, nu ne hrănim cu iluzii, ci cu certitudini şi realizări! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite