Mulţi nu ştiu: sălile de sport ale Ploieştiului şi Galaţiului sunt surori, executate după acelaşi proiect, între 1970 şi 1972. Mai exact, Constantin Dăscălescu, prim secretar comunist la acea vreme, a descins cu elicopterul direct pe şantierul sălii Olimpia şi a cerut copii după planuri.

„Mi-a spus că vrea să construiască o sală a sporturilor identică la Galaţi, lucru pe care l-a şi făcut. Deşi noi ne aflam la momentul acela într-un stadiu avansat al construcţiei, Dăscălescu a făcut tot posibilul şi a inaugurat sala de la Galaţi, unde am fost invitat, înaintea celei de la Ploieşti", a rememorat arhitectul Olimpiei,  Gheorghe Dumitrescu, pentru Observatorul de Prahova.

După emoţiile pe care i le-a dat cutremurul din '77, arhitectul Dumitrescu s-a zbătut să-şi asigure opera împotriva unui dezastru. Prin ‚90, a trimis zeci de adrese la Primăria Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Inspectoratul de Stat în Constrcuţii, Ministerul Tineretului şi Sportului şi prefectura Prahova, în care solicita efectuarea unei expertize tehnice la sala Olimpia.

Abia în 2010 începe Primăria Ploieşti demersurile pentru consolidare şi modernizare, cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii. Conform Gazetei Sporturilor, s-au alocat peste 20 de milioane de lei din programul „Săli de Sport” finanţat de MDRAP-ul Elenei Udrea, obţinându-se  o capacitate de 3.500 de locuri.

Sala Olimpia înainte de renovare

Handbal cu o poartă minus

Doar că, după inaugurare, s-a constata o eroare de proporţii: la meciurile de handbal, doar o parte din cercul de 6 metri este vizibilă din ultimele rânduri, poarta fiind obturată complet de un perete nou, adăugat la renovare.
Încă de la avizarea studiului de fezabilitate, proiectantul avertizase că nu se pot desfiinţa stâlpii existenţi şi la handbal vor exista impedimente de vizibilitate.

„Am ales această soluţie, sacrificând vizibilitatea optimă a cam 1/8 din suprafaţa terenului de handbal în favoarea sporirii numărului de spectatori pentru celelalte discipline sportive. (...) Ţinând seama de, practic, dublarea numărului de funcţiuni şi de faptul că tema de proiectare cerea în mod specific să nu ieşim din amprenta originală a clădirii din 1970”, susţinea arhitectul Dumitrescu pentru Observatorul prahovean.
Oricum, proiectantul a prezentat iniţial trei variante de consolidare şi modernizare, CNI preferând varianta care includea construcţia unei tribune noi, pentru ca sala să poată fi omologată internaţional.

La meciurile de handbal, una din porţi nu este vizibilă pentru spectatorii din ultimul rând

Şi tot cu bube, mucegaiuri şi noroi

La nici şapte luni de la redeschiderea cu mare fast a Sălii Sporturilor Olimpia renovată, calitatea lucrărilor a început să iasă la iveală. Într-atât de vizibilă, încât spectatori la diverse evenimente sportive au simţit nevoia să sesizeze presa, respectiv Observatorul prahovean. În fotografii, se poate observa mucegaiul apărut pe mai mulţi pereţi exteriori, asfaltul găurit din parcarea sportivilor şi oficialilor dar şi detalii mai puţin vitale însă absolut edificatoare în ceea ce priveşte proasta execuţie a lucrărilor de renovare.

Una peste alta, sala Olimpia funcţionează, în ea se organizează competiţii, chiar dacă la unele dintre ele unii spectatori nu pot vedea toate momentele cheie. Mai mult, personalităţi locale au încins şi un meci propriu, electoral, acuzându-se reciproc de confiscare a reuşitei renovării, dispută care a ajuns să fie reflectată la nivel naţional. Dar măcar există miza, Olimpia fiind - de bine, de rău – renovată şi, cel mai important, în funcţiune.

Sora ei de la Dunăre nu a avut însă această şansă, devenind în schimb un exemplu perfect de incompetenţă şi cheltuire păguboasă a banului public. Un caz de care ar trebui să se preocupe şi alte instituţii în afara celor de presă.

Probleme în „paradisul” de după renovarea Olimpiei

La sala Dunărea, iniţial s-au renovat doar buzunare private

Cotidianul gălăţean Viaţa liberă reaminteşte că sala Dunărea a fost închisă în 2000, din cauza pericolului de prăbuşire indus de tasarea solului din zonă. Trebuie spus că acesta este construită chiar deasupra celui mai mare stadion local, purtând acelaşi nume. Acesta a fost construit prin anii ’20, pe marginea unei răpi al cărei relief a fost folosit pentru obţinerea arhitecturii în trepte şi refăcut de autorităţile comuniste în anii ’60.

Sala a apărut în 1973, când gălăţenii încă studiau comportamentul solului zonei şi abia după cutremurul din 1977 s-a ajuns la concluzia că, pentru stabilitatea sub construcţii grele, acesta are nevoie de serioase injecţii de beton, adesea şi de peste 1 m grosime.

După închidere, Ministerul Sporturilor a alocat Direcţiei gălăţene de Tineret şi Sport fonduri pentru renovare dar s-a bazat pe autorităţile locale pentru a congtracta şi supraveghea îndeaproape lucrările. Acestea au fost câştigate de o firmă „celebră” în zonă, actualmente în faliment, UNICOM SA, care a făcut mai nimic de trei milioane de lei noi.

În treacăt fie spus, pe lângă „succesul” repurtat cu Sala Sporturilor, aceasta se mai laudă cu multe alte lucrări lăsate neterminate şi cu banii publici luaţi. Printre acestea, „sala aplaudacilor”, un sediu public de câteva etaje, început îniante de ’89 şi rămasă la stadiul de schelet şi astăzi chiar lângă Prefectură, noua staţie de epurare a oraşului, pe malul Siretului, şi un centru cultural, ca să le amintim doar pe cele mai importante. Nici n-ar fi de mirare când vorbim de fosta Antrepriză de Construcţii Industriale, privatizată devreme, în 1992, prin MEBO, şi ajunsă în mâinile nu se ştie cui de vreme ce lista acţionarilor nu a fost actualizată de ani buni la Registrul Comerţului.

Presa bănuieşte nume grele implicate, dar singurele evidenţe sunt aparenţele, conexiuni cu politicieni locali de vârf, în special actualul viceprimar Radu Cosca, un apropiat al discretului dar omnipotentului senator gălăţean şi vicepreşedinte al Partidului Conservator, Eugen Durbacă.

Sala Dunărea, renovată în ritm de melc bugetofag

Maximul de muncitori pe care Unicom îi aloca renovării sălii

Căruţa cu Dorei s-a răsturnat la Galaţi

În 2005, sala a fost trecută în administrarea Consiliului Local Galaţi care nu a găsit câteva milioane s-o renoveze, în ciuda planurilor de sute de milioane de euro care se votează aici pentru construirea unui tunel pe sub Dunăre, de exemplu. Aşa încât, sala a ajuns la mâna Companiei Naţionale de Investiţii, ca şi Olimpia, bugetul local contribuind cu doar 800 de mii de lei, adică nici o şeptime din costuri.

Doi ani au durat lucrările, întârziate de multe neprevăzute, precum vremea nefavorabilă iarna şi lucrări evident... neprevăzute, conform CNI, sau din cauza unor „neconcordanţe în ceea ce priveşte contractul cu firma ce se ocupă de reabilitare”, conform city-managerului Florin Popa, actualmente viceprimar.

Pentru că bugetul local era cofinanţator, „Primăria ar fi trebuit să aibă acolo un om care să fie tot timpul la curent cu fazele de execuţie şi n-a avut”, se plângea actualul primar Marius Stan, fost sportiv şi consilier local, în toamna lui 2012.

Desfăşurarea de forţe a CNI, prin firma Straco, la renovarea sălii Dunărea

În final, sala sporturilor Dunărea s-a redeschis în octombrie 2013 pentru a fi re...închisă după nici un an. Problemele sunt atât de multe încât „manualul de bune practici al lui Dorel” ar putea fi lesne alcătuit pe baza lor.

Renovarea a fost făcută după proiectul din momentul construcţiei. Centrala termică veche a fost înlocuită cu una identică (!), bazinul de refacere pentru sportivi nu are scurgere, la fel ca în 1973, apa putând fi schimbată cu... găleata. Neoanele folosite sunt fix de aceeaşi capacitate ca atunci, din acest motiv sala neputând găzdui dispute de Liga Campionilor.

Nici condiţiile legale în materie de prevenire şi stingere a incendiilor nu sunt îndeplinite decât pentru maxim 500 de persoane. Astfel, în sală pot avea loc  pot face antrenamente, dar nu şi competiţii cu afluenţă de public. Conform cotidianului local, Viaţa liberă, un studiu de foc a relevat faptul că este nevoie de şaşe hidranţi, cu o presiune tehnologică de 3,5 atmosfere fiecare, pentru a se asigura PSI legal sălii. Din păcate, Apă Canal, operatorul local de profil, nu poate asigura decât 2,5 atmosfere. O soluţie pentru a primi autorizaţia de la ISU local ar fi construirea unui bazin exterior tampon cu o capacitate de 100 mc, plus pompe care să asigure presiunea necesară la capătul hidranţilor.

Sala Sporturilor Dunărea, renovată aparent doar pe dinafară

În lipsă de constructori, există măcar beneficiari competenţi?

Nici măcar în ce priveşte lucrările simple lucrurile nu au decurs... simplu. Cu puţin timp înaintea redeschiderii din 5 octombrie 2013, s-a constatat că se executaseră finisajele exterioare fără să se mai facă lucrările de termoizolaţie. Astfel, la sesizarea tardivă a Primăriei, s-a ajuns la anvelopare termică şi finisaj exterior peste cel deja făcut (!). Urmărind îndeaproape aproape de evoluţia aşa-zisei renovări, ziariştii locali au mai observat şi că în holul mare s-a pus gresie în loc de marmura stipulată în proiect, dar şi că gresia pusă în zona tribunelorera deja ciobită iar calea de acces pentru persoanele cu handcp trece pe la nici 1 m sub o grindă.

Aşadar, după aceste „originale” lucrări de reabilitare, sala va arăta ca în secolul trecut. Dacă la Ploieşti au fost probleme deşi s-a renovat sub supravegherea arhitectului iniţial al construcţiei, la Galaţi pare că n-a existat niciun arhitect la comandă. Proiectul neactualizat va fi, în schimb, un bun prilej pentru noi alocări de fonduri în vederea corectării greşelilor de proiectare şi execuţie – acolo unde se poate – sau încropirii unor improvizaţii – acolo unde Dorel a dat iremediabil chix.

De asemenea sala Dunărea va fi un bun studiu de caz pentru capacitatea şi competenţa autorităţilor locale care ard de nerăbdare să cheltuie sume uriaşe pentru construcţia unui tunel pe sub Dunăre. Evident, suma unei astfel de obiectiv faraonic nu va putea fi disponibilizată de la bugetul local, însă chiar şi în eventualitatea unei cofinanţări generoase, de la bugetul naţional sau din fonduri europene, este greu de spus că se vor găsi în zonă resurse măcar pentru o corectă supraveghere a lucrărilor.

Termoizolare post-factum. Foto: Vasile Caburgan