Ce bine era în comunism...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâna mi-a îngheţat în mănuşă. Pixul îmi scârţâie cu sincope pe coala de hârtie şi lasă în urmă o dâră albastră căreia voi fi obligat abia în sesiune să-i desluşesc semnificaţia. Profesorul dictează egal scoţând aburi din gura aflată sub căciulă, de parcă ar fi locomotivă. Instinctiv, îmi îndrept privirea prin fereastra “turnului” facultăţii către fabrica de locomotive adevărate.

Printre florile de gheaţă desenate haotic pe geamul luminatorului, se zăreşte furnicarul din curtea “Citadelei Electrotehnicii” româneşti. E semn că se se munceşte, în ciuda gerului năprasnic. Parcă şi mie nu mai îmi este atât de frig.  Mă îmbărbătez să rezist până la pauză. Cum dracu’ au reuşit să construiască o încăpere în care e mai frig decât afară? Habar n-aveam atunci că un transilvan a inventat caloriferul. N-am însă nicio îndoială că proiectanţii luminatorului sunt inventatorii caloriferului “rece” care face ca frigul dinăuntru să fie mai mare decât cel de afară. Ca să-mi treacă timpul, socotesc în gând că sunt student în oraşul în care se construieşte tot ce mişcă pe pământ sau în aer: maşini, locomotive, tractoare, avioane, iar cu puţin noroc, în câţiva ani, voi fi şi eu printre cei care se agită în halele de vizavi

Privesc cât de greu se învârte secundarul ceasului de la mână. Mă găndesc că de frig i s-or fi contractat rotiţele şi de-aia secunda parcă-i mai lungă, ca să-mi facă mie în ciudă. Încă zece ture şi supliciul se va încheia. Tresar. Profesorul face o mişcare bruscă, un fel de stânga-împrejur şi se îndreaptă către uşă. Frigul l-a făcut să se predea mai devreme. Tocmai dicta ceva despre cum e capitalismul pe buza prăpastiei împins de inflaţie. Îmi place cum sună, inflaţie, dar ditamai profesor de socialism ştiinţific, tot n-a reuşit să mă lămurească ce e aia. Mă consolez că sigur nici el nu ştie, aşa că n-are cum să explice altora. Îi văd cu coada ochiului căciula de nutrie şi cojocul Alain Delon strecurându-se pe uşă. Înseamnă că sunt bine plătiţi profesorii universitari dacă îşi permit aşa palton şi aşa căciulă. Mă simt mobilizat să învăţ că poate mă vor opri asistent şi îmi voi permite şi eu un astfel de lux. Căciulă de nutrie mi-a cumpărat şi mie tata, dar palton am o şubă pe care mi-a adus-o de pe şantier. E bună că e cu blană de oaie pe dedesubt. Un coleg când m-a văzut în şubă şi cu căciula de nutrie pe cap, a exclamat admirativ: ce mu-mu-tră de mer-mer-ceolog ai! E bâlbâit, dar asta îl ajută la examene că ştie, nu ştie, nu poate spune nimic aşa că profesorii îl lasă în plata domnului şi-l trec. De frig parcă simt că nu o să mai ajung la timp la WC. Uşa e larg deschisă, blocată în gheaţa de pe jos. Înaintez cu grijă ca pe sârmă şi îmi simt genunchii de parcă ar fi din sticlă. Culmea e că nu simt revoltă călcând pe gheaţa gălbuie, doar mă rog în gând să nu alunec. Mi se pare normal să fie ger în toaletă şi de-asta mai am doar o dilemă, voi fi nevoit să-mi scot mănuşa sau nu?

După ce am patinat precum o Katarina Witt cu reumatism poliarticular pe gheaţa de pe holuri şi din WC-ul băieţilor, mă reîntorc către luminatorul frigider. Urmează ora a doua de socialism ştiinţific. Iar o oră de bătut câmpii cât de grozav e socialismul faţă de capitalism, deşi îmi imaginez încurcătura în care s-ar afla tovarăşul profesor dacă aş avea curajul să-l întreb cum de nu sare niciunul gardul invers, din Berlinul de Vest în cel de Est sau de ce nu ascultă nimeni la New York “Vocea Moscovei”, aşa cum o ascultăm noi pe furiş pe-aia a Americii? Gerul a mai cedat aşa că profesorul revine în clasă cu un aer sportiv pentru că nu mai are căciula pe cap. Mă întreb dacă s-a încălzit cu adevărat sau i-o fi furat-o careva din cabinet? Ca să nu mă fure nici pe mine somnul îmi plimb dezordonat privirea pe pereţi. Acum observ că este singura încăpere din facultate care nu are poza tovarăşului Ceauşescu pe perete. O fi din cauza frigului, cum i-ar sta în poză Tovarăşului c-o singură ureche îmbrăcat în talie, iar noi clănţănind din dinţi? Nu trebuie să facem vreo legătură de tip cauză-efect, sunt daţi în mă-sa comuniştii ăştia când e vorba să te lucreze la subconştient…

Vestea s-a răspândit cu repeziciune. Au ieşit „Avioanele”! Ies grăbit din Universitate să văd minunea. În faţa Teatrului Naţional un TAB face manevre. Prin chepeng se iţeşte un subofiţer. Îl întreb prosteşte: o să trageţi? Nu-mi răspunde, dar în ochi îi apar brusc lacrimi şi coboară precipitat în turelă. Cu coada ochiului văd coloana de manifestanţi care urcă dinspre Calea Bucureşti şi defilează pe A. I. Cuza, chiar prin faţa Universităţii. În cap îmi bubuie împuşcăturile pe care le-am auzit ieri seară la Europa Liberă, înregistrate în Timişoara. Coloana se apropie de noi, când colegul meu exclamă: „- Bă, în primul rând sunt inginerii de la Avioane şi de la CÎZ!” Îi cunoaşte pentru că a lucrat acolo. Cuvântul „inginer” parcă e magic şi mă determină să păşesc instinctiv de pe trotuar în coloană. Acum sunt şi eu în mulţime şi urlu: „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. Chiar nu mi-e frică şi simt adrenalina în vene. TAB-urile şi militarii s-au retras în piaţa din faţa Primăriei. Ne oprim.

Privesc la cordonul de militari care îşi ţin pistoalele mitralieră îndreptate către noi. Îmi fac singur curaj, pentru că pe feţele lor se citeşte o frică mai mare decât a noastră. Culmea e că nu mi-e teamă de gloanţe, deşi subconştientul marcat de ce auzisem la radio îmi spune că e foarte posibil să tragă. Singurul lucru care mă îngrijorează este tunul de apă al maşinii de pompieri. Îi spun lui Mitică : „ - M-am dat dracu’ dacă mă udă ăştia, că până ajung acasă să mă schimb, sigur răcesc la plămâni…”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite