În 25 de ani de improvizaţii ratate, performate de habarnişti animaţi doar de înavuţire, medicul Arafat s-a profilat ca o pasăre rară. A pornit din nimic un serviciu de urgenţe pentru situaţii medicale care a performat. A dat rezultate remarcabile. Iar meritele palestinianului înfiat de România sunt incontestabile, în acest sens. Nici măcar pe detractorii săi nu i-am văzut să-l acuze de neimplicare. Indiscutabil, Arafat e genul de om care face.

În mod firesc, rezultatele serviciului privat înfiinţat de Arafat, SMURD, n-au trecut neobservate şi sistemul a fost preluat de statul român, impotent prin definiţie în chestiuni organizatorice de genul serviciilor de intervenţii de urgenţă (medicale, descarcerare, incendii etc). Odată cu înglobarea SMURD în sistemul instituţiilor de stat, profesionistul Arafat a devenit o prezenţă constantă în nomenclatorul şefilor din diversele Cabinete care s-au perindat pe la Palatul Victoria.

Până aici, toate bune şi frumoase. Inevitabil, însă, au apărut dezastrele de anvergură, la care sistemul românesc s-a dovedit a fi, cum altfel, decât nepregătit. Avionul prăbuşit în Apuseni, pe care salvatorii nu reuşeau să-l găsească, în timp ce pasagerii se stingeau cu zile. Elicopterul prăbuşit la 50 de metri de mal, în lacul Siutghiol, la care intervenţia a fost tardivă. Planorul dispărut în Bucegi, găsit întâmplător, câteva luni mai târziu, de nişte turişti. Ultimul incident grav, tragedia de la Colectiv. Unde, pe moment, serviciul de ambulanţă a intervenit eficient, în condiţiile debandadei de acolo, însă anchetele jurnalistice ulterioare au devoalat un stil cel puţin neglijent în care ISU gestionează problema avizelor anti-incendiu, ca să nu mai vorbim despre afacerile oneroase din jurul acestui borcan cu miere.

Raed Arafat este şeful acestui sistem. Ce vină are el că sistemul e disfuncţional, s-au întrebat imediat suporterii. Nu poate, de unul singur, să schimbe ceva peste noapte, s-a argumentat în spaţiul public. Corect, până la un punct, însă anii trec şi procedurile de intervenţie nu se creează singure. S-a schimbat ceva structural de când Arafat a preluat managementul acestui serviciu public? A observat cineva apariţia unui set de proceduri coerente de intervenţie care să elimine dezordinea ineficientă a autorităţilor?

Majoritatea cazurilor evocate s-au încheiat cu demisii. Ţapi ispăşitori sau vinovaţi direcţi, dar au căzut capete, inclusiv un ministru (Radu Stroe, titularul Internelor la data accidentului din Apuseni). Campionul Străzii, medicul Arafat, nu a avut niciodată nimic să-şi reproşeze. N-a comentat niciodată nimic despre faptul că instituţia pe care o conduce a fost făurită ca să corespundă personalităţii sale, aşa cum odinioară Antonie Iorgovan a scris o Constituţie pentru Adrian Năstase, de care a profitat din plin Traian Băsescu.

Mai mult, s-a plâns cu succes societăţii civile atunci când fostul preşedinte Băsescu i-a atras atenţia că a creat un monopol nefiresc pe piaţa intervenţiilor de urgenţă. Şi oamenii au ieşit în stradă pentru Arafat, marcând începutul prăbuşirii definitive a inamicului Băsescu care, cu toate păcatele ce i se pot reproşa, era perfect logic în această privinţă.

Blindat cu admiraţia populară, Arafat îşi vede nestingherit de treburi. Cu bune şi rele. Dar convins că-i de neînlocuit.

Concret însă, trăgând linie şi adunând, România s-a ales cu o instituţie publică de tip monopol, croită pe măsura unui om, fie el şi providenţial. Şi ce-o fi în ziua în care, dintr-un motiv sau altul, medicul Arafat nu va mai conduce această structură e de domeniul lui „Dumnezeu cu mila”. Că aşa-i tradiţia pe la noi!