Ce cred toţi oamenii sănătoşi la cap. Reflecţie pe marginea unor plăcuţe de înmatriculare

Vreau să verific o teză cu dvs. – în special după isteria creată în jurul unor plăcuţe de înmatriculare cu un mesaj obscen (după unii) şi revoluţionar sau chiar apotropaic (după alţii; căutaţi în DEX, dacă nu ştiţi ce e aia apotropaic).

Toţi oamenii sănătoşi, spun eu, cred cu fermitate şi invariabil într-un număr de lucruri care sunt nedemonstrate şi imposibil de demonstrat. Să le formulăm în linii mari.

1. Orice om sănătos la cap crede că lumea din jurul lui şi oamenii din ea sunt adevăraţi, şi nu produsul propriei sale imaginaţii sau un vis. Nici un om nu se apucă să dea foc Bucureştiului fiind ferm convins că maică-sa îl va trezi, în curând, ca să ia micul dejun. Dar faptul că eu, în orice moment dat, nu mă aflu într-un vis este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat. Faptul că orice altceva există, în afară de mine însumi, este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat.

2. Toţi oamenii sănătoşi la cap cred că această lume nu doar că există, dar că ea este şi importantă. Orice om crede că suntem, fiecare dintre noi, obligaţi să ne implicăm în această viziune sau panoramă a vieţii. Ar crede că cineva ar greşi dacă ar spune: „Nu am cerut să fiu parte din farsa aceasta şi ea mă plictiseşte. Sunt conştient că o bătrânică este asasinată la etajul de dedesubt, dar eu mă duc la culcare”. Faptul că există această datorie de a îmbunătăţi lucrurile pe care nu noi le-am făcut este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat.

3. Toţi oamenii cred, şi toţi oamenii sănătoşi la cap presupun în practică, faptul că au puterea de a alege şi sunt responsabili pentru acţiunile lor.

4. Toţi oamenii sănătoşi la cap cred că există ceva precum un eu, sau un ego care este continuu. Nici un centimetru din materia mea cenuşie nu a rămas neschimbat, exact aşa cum era acum zece ani. Dar, dacă am ajutat un prieten aflat într-o situaţie-limită, acum zece ani, sunt mândru de acest lucru şi acum; şi dacă nu l-am ajutat, mi-e ruşine şi acum. Faptul că există un astfel de „Eu” suprem este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat şi imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulţi psihologi şi filosofi cu viziuni foarte progresiste, în zilele noastre.

5. Toţi oamenii cred, şi toţi oamenii sănătoşi la cap presupun în practică, faptul că există nişte lucruri care sunt rele în mod intrinsec. Este un lucru intrinsec rău să iei viaţa unei alte fiinţe omeneşti, indiferent de starea socială, de vârstă, de sănătate, de abilitate fizică şi intelectuală, sau de gradul de „conştientizare” cu privire la propria existenţă al acelei fiinţe. Este un lucru intrinsec rău să deposedezi o altă fiinţă omenească de bunurile sale prin viclenie sau forţă. Este un lucru intrinsec rău să prezinţi o variantă deformată sau incompletă a adevărului unei alte fiinţe omeneşti, pentru a obţine un avantaj de orice natură de pe urma ei. Faptul că este intrinsec rău să ucizi, să furi, să minţi este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat şi imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulţi filosofi şi politicieni cu viziuni foarte progresiste sau oportuniste, în zilele noastre.

6. Toţi oamenii cred, şi toţi oamenii sănătoşi la cap presupun în practică, faptul că unele lucruri sunt jignitoare şi obscene; că limbajul şi cuvintele pe care le folosim au un înţeles clar şi comun pentru toţi vorbitorii unei limbi, şi că nu pot să zic „Soare” şi să susţin că am zis, de fapt, „Lună”; că violenţa verbală sau simbolică împotriva cuiva este tot o formă de violenţă; şi că există o limită a bunului simţ sub care cineva, dacă se coboară, îşi ştirbeşte sau îşi pierde reputaţia sau credibilitatea. Faptul că există o astfel de limită a bunului simţ este nedemonstrat şi imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat şi imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulţi jurnalişti, filosofi, teologi wannabe, lingvişti şi intelectuali publici, în zilele noastre.

7. În sfârşit, toţi oamenii cred, şi toţi oamenii sănătoşi la cap presupun în practică faptul că între două extreme ale unui spectru emoţional există nuanţe. De exemplu, dacă eu spun: „nu urăsc pizza”, nu înseamnă că spun „iubesc la nebunie pizza.” Şi nu înseamnă nici că poziţia mea îi favorizează, în mod automat, fast-food-urile care vând pizza. Pot să spun: „nu urăsc pizza, dar nici nu îmi place”; sau pot să spun: „nu mă dau în vânt după pizza, mănânc, poate, două felii pe an”; sau pot să spun: „îmi place oarecum pizza, dar prefer oricând hamburgerii”. A nu se confunda nuanţele spectrului emoţional cu nuanţele spectrului moral de la punctul 5. De exemplu, nu pot să spun „să nu omori un om e prea extrem, eu sunt pentru omorâtul oamenilor, însă doar în anumite situaţii – de exemplu, dacă omul acela are sub o anumită vârstă, sau dacă este lipsit de protecţia Statului”. Deşi, în fapt, cei care NU văd nuanţele spectrului emoţional sunt de regulă tocmai aceia care văd foarte multe nuanţe în spectrul moral în privinţa interdicţiilor fundamentale – acolo unde, după cum spuneam, toţi oamenii sănătoşi la cap presupun în practică faptul că nu ar trebui să existe nuanţe.

Deoarece dacă unii vin şi relativizează şi pun la îndoială, din ce în ce mai mult, punctele 5, 6 şi 7, aşa cum vedem că se întâmplă în ziua de azi, mă întreb cât mai avem până să relativizăm şi să punem la îndoială şi 1, 2, 3 şi 4 – dacă acest lucru nu cumva se întâmplă deja. Iar când vom ajunge la 1 şi la 2 şi fiecare se va apuca să dea foc Bucureştiului şi apoi să le spună tuturor celorlalţi că el trăieşte într-un vis sau că ceilalţi sunt produsul propriei sale imaginaţii – mă întreb cum vom mai tranşa dezbaterea şi cum vom mai reuşi să convieţuim, atunci.

P.S.: Ah, da, pentru că punctul 7 este cel mai relativizat dintre toate, mi se va zice, prompt, că pentru această postare sunt „pesedist”. Am mai răspuns la chestia asta – şi răspund, din nou, chiar prin punctul 7 de mai sus, pentru cine are ochi şi minte de citit, şi nu doar gură şi degete de haterit. Şi, apropo, dacă e să mă mişc pe acest spectru emoţional, nuanţele ar fi: „PSD şi liderii săi actual nu îmi plac deloc”; dar „fostul comisar european Dacian Cioloş şi a sa platformă, şi USR-ul şi ai săi băieţi care se dau cu fundul de pământ la Parlament pentru că acolo-i «casa poporului», ambele grupuri poziţionate chiar mai la stânga de PSD, îmi plac şi mai puţin”.

Pe aceeaşi temă:

Dragi tineri #Rezist, vreţi să schimbaţi ceva? – link aici

Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri – link aici

Dar despre problemele morale ale prezentului când vorbim? – link aici

Armata Pădurii - link aici

Despre a nu fi „open minded” – link aici 

Trend minor – link aici

CTP şi meritocraţia – link aici