Ce-a mai rămas?

S-a ales praful de tot ce s-a construit până-n decembrie ‘89. Aproape totul a fost demolat, desfiinţat, abandonat, îngropat, jefuit, înstrăinat, luat cu japca. Ăsta-i mersul vieţii! La noi.

S-a distrus de parcă totul era prost făcut, foarte prost, perimat, bolnav. N-a fost nevoie de angajarea unei armate de mercenari. Au distrus românii prin nepăsare, laşitate, indolenţă, complicitate, lăcomie, egoism şi prostie.

Pe ruinele „realizărilor socialismului“ au început să fie ridicate noile „citadele“ ale capitalismului: supermarketuri, mall-uri, lanţuri de farmacii, reţele de agenţii de pariuri, fast-food-uri, clădiri de birouri, săli de jocuri de noroc, cartiere de vile, magazine de retail electrocasnice şi IT&C şi case de amanet. Şi biserici. Probabil, ca să ne spălăm laşitatea de pe vremea când bisericile erau dărâmate cu sălbăticie. Să nu uităm şi instituţiile statului! Organizate „democratic“, dar pline cu aceiaşi oameni ai sistemului din trecut. Altă viaţă!

E mult ce s-a construit începând din 1990? E puţin? Se putea şi mai bine? Nu contează. Important este că am scăpat de „moştenirea comunistă“. Chiar nu ne folosea la nimic. Ne-au mai rămas vreo cinci milioane de pensionari nostalgici, care ne incomodează în autobuze şi la piaţă, ne consumă resursele, nicio problemă, îi exterminăm în spitale! Nu avem ce să învăţăm din trecut, nici noi, nici copiii noştri. A fost urât trecutul, nu ne avantajează, să-l uităm, să-l ascundem sub preş, să-l mistificăm, să privim în viitor cu încredere! Să nu mai căutăm vinovaţii, ce rost are?, pierdere de vreme! Suntem liberi, să ne bucurăm de libertate!

Ne-au mai rămas vreo cinci milioane de pensionari care ne incomodează, nicio problemă, îi exterminăm în spitale!

Căderea Zidului Berlinului a fost sfârşitul Războiului Rece şi începutul libertăţii noastre. Ca în orice război, există învingători şi învinşi. Noi ne-am bucurat că suntem liberi, dar am făcut abstracţie sau nu ne-a păsat că, în fond, ne numărăm printre cei învinşi. Iarăşi! Nici nu ne-am dat seama că preţul plătit pentru aşa-numita noastră libertate a fost ocuparea vieţiilor noastre de către învingătorii Războiului Rece. Am fost ocupaţi. Asta ne-am dorit: democraţiei şi libertate. Au venit străinii să investească, pentru că noi n-am avut bani pentru locuri de muncă. Sau am avut prea puţini. Aşa că i-am lăsat pe învingători să facă ce vor, doar sunt banii lor! Am ales libertatea adusă de învingători ca să fim prizonierii lor. Am ales libertatea „omului modern“ pentru a trăi într-o continuă febră a shopping-ului şi în lagărele reţelelor de socializare.  

Viaţa e tot mai scurtă. Ne grăbim s-o trăim. Nu mai avem nici starea şi nici motivele ca să ne gândim la trecut, să vedem ce-am pierdut, ce mai putem recupera, dacă merită să recuperăm ceva. Spiritual, măcar. Dacă încerci să faci asta eşti etichetat „nostalgic“, bun de zeflemea şi dispreţ.

Mergem înainte. Nu ştim încotro, dar o să vedem pe parcurs, ne orientăm, mai cârpim, ne împrumutăm, ne descurcăm. Ţara a progresat, românii s-au deşteptat.