Cazul Lucan şi problema şefilor de clinică cu drept de viaţă şi de moarte asupra pacienţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa ultimelor săptămâni ale anului 2017 ca şi emisiunile informative din prima zi a Noului An au abundat în relatări despre ceea ce par a fi faptele mai mult decât reprobabile ale unui om căruia până în urmă cu câţiva ani i se închinau ode. La radio, la televiziune, în ziare.

Reuşitele lui profesionale deschideau frecvent principalele emisiuni informative ale televiziunilor serioase, adesea informaţiei nude i se asociau tot felul de mesaje subliminale care te îndemnau să fii mândru de cât de performantă este medicina româneacă, şi aceasta în ciuda dotării ei precare, de cât de nemaivăzută este şcoala clujeană de urologie, de cât de plini de devotament şi de omenie îi sunt şefii.

Primele semne publice de îndoială au început să apară în a doua parte a anului 2013. Atunci când despre respectivul profesor, aflat, de altminteri,  în pragul pensionării, a apărut pe piaţă ştirea că l-ar fi “servit”, peste rând, aşa cum se întâmpla pe vremuri la măcelărie,  cu un transplant renal, adică cu şansa la viaţă, pe o mare vedetă a teatrului românesc de revistă.

Am scris atunci pe adevărul ro (29 septembrie 2013) un articol în care întorceam pe toate feţele aspectele cunoscute ale afacerii respective. Şi imoralitatea evidentă a actorului, şi ceea ce părea cel puţin o imensă greşeală a profesorului Mihai Lucan, greşeală ce-mi părea amplificată de o lume medicală marcată de lupta pentru supremaţie (trimiteam în textul meu de atunci la piesa lui D.R. Popescu Mai suna-vei dulce corn? dar şi la romanul Orgolii al lui Augustin Buzura) şi tentativa de politizare a poveştii. La care s-au angajat de zor angajaţii Antenelor  voiculesciene  care ni l-au prezentat pe Arşinel în halat şi în convalescenţă, titrând, în cel mai pervers chip cu putinţă, că “băsiştii ar dori moartea actorului”.

Habar nu aveam atunci nici cât de adâncă şi de murdară ar putea fi istoria şi cât de profunde rădăcinile şi numeroase antecedentele, nici că povestea servitului peste rând a lui Arşinel nu este unica din miraculoasa, azi prăbuşita carieră a profesorului Mihai Lucan. 

Nu-mi erau cunoscute murdăria, dezonoarea, laşitatea, relaţiile de muncă de tip sclavagist pe care unii dintre marii şefi de clinică le impuneau subordonaţilor lor, chiar cu preţul periclitării vieţii pacienţilor. Cu convingerea că performanţele lor profesionale, unele reale, altele inventate, le-ar da drept de viaţă şi de moarte asupra pacienţilor  şi subordonaţilor.

Numai după ce au apărut detalii despre atrocităţile la care s-a dedat un alt monstru îmbrăcat în halat alb - ortopedul Burnei - despre fabuloasa lui avere, despre neruşinarea, cinismul, iresponsabilitatea, demenţa cu care acesta condiţiona actul medical, despre experimentele pe care pretinsa mare somitate (lăudată pe la felurite televiziuni de prea sfântul Dan Puric care, graţie educaţiei lui de almanah sătesc, a ajuns să fie socotit un reper moral, chiar de sfinţenie al României) şi le îngăduia pe trupul micuţilor aflaţi în suferinţă am început să îmi pun întrebări din ce în ce mai insistente.

Presa a furnizat în aceste zile informaţii asupra a ceea ce se zice că ar fi făcut vreme de zeci de ani marele profesor Mihai Lucan. Despre conturile cu multe zerouri, despre sumele imense în euro ţinute în casă, la saltea, despre însuşirile lui de Hagi Tudose în halat alb, despre cinismul lui, despre faptul că îşi comitea ilegalităţile la lumina zilei convins că totul îi este permis, o vreme ştiindu-se protejat de înşişi puternicii zilei (se pare că o sesizare i-a fost trimisă, cu mai bine de zece ani în urmă, chiar neo-comunistului Iliescu Ion, iar acesta a făcut-o pierdută - chestiunea aceasta ar trebui investigată de Procuratură, iar Ioni Iliescu trimis în judecată si pentru aceasta dacă fapta se confirmă), apoi încercând să cumpere oamenii justiţiei, plănuind să îşi constituie contra-cost o veritabilă reţea de protecţie personală.

Am convingerea că organele de cercetare penală vor lămuri ce este adevărat şi ce este legendă din teribilele fapte ce i se pun astăzi în sarcină d-lui Mihai Lucan. Până atunci, până când se va lămuri ceea ce este adevărat şi ceea ce este legend din mărimea şi decăderea profesorului Lucan, cred că ar trebui să se revină de urgenţă la dispoziţia din vremea ministeriatului d-lui Vlad Voiculescu, dispoziţie ce reglementa strict cine şi în ce condiţii poate ajunge la statutul de manager de spital sau de şef de clinică. Oricât de mult scandal ar face eterna vorbăreaţă Monica Pop sau rectorul de la UMF-ul bucureştean Ionel Sinescu. Şi alţii asemenea lor. Pe care nu i-am auzit scoţând o vorbă  nici în cazul numitului Lucan Mihai, nici în cazul numitei Ifrim Silvi gata - gata să distrugă Spitalul Colentina după ce primăriţa pesedistă Firea a împlântat-o abuziv şi pe linie de partid în funcţie.  

Am însă mari îndoieli că o va face atât de controversatul ministru Florian Bodog. Desigur, un pigmeu profesional prin comparaţie cu Lucan, Burnei, Sinescu, Pop, dar care demult ar fi trebuit trimis la plimbare din orice funcţie publică. De prea multe ori şi-a dovedit incompetenţa.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite