Câţi bani alocă anual statul român pentru salariile angajaţilor cultelor religioase. Suma uriaşă s-a dublat în patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesiune a preoţilor ortodocşi FOTO Adevărul
Procesiune a preoţilor ortodocşi FOTO Adevărul

Ministerul Finanţelor Publice a răspuns unei interpelări făcute de senatorul USR Dan Lungu în care parlamentarul a cerut informaţii cu privire la sumele alocate de statul român pentru salarizarea personalului angajat la cultele religioase din România.

Potrivit documentului făcut public de senatorul Dan Lungu, sumele alocate de la bugetul general pentru salarizarea personalului de cult sunt alocate Secretariatului General al Guvernului, de unde sunt virate Secretariatului de Stat pentru Culte.

Ministerul Finanţelor Publice a răspuns unei întrebări pe această chestiune adresată de senatorul Lungu în cadrul şedinţei Senatului din 12 noiembrie 2018. Documentul emis pe 3 decembrie 2018 conţine informaţii privind sumele totale alocate de statul român pentru salarizarea personalului de cult în intervalul 2013-2017.

Astfel, potrivit actului, în 2017 suma totală în acest sector s-a ridicat la 475,6 milioane de lei, în condiţiile în care bugetul total în 2013 a fost de doar 261,9 milioane de lei.


Oficialii Ministerului Finanţelor Publice i-au recomandat senatorului Dan Lungu să se adreseze Secretariatului de Stat pentru Culte pentru a afla cum este împărţit bugetul total pentru salarii pe religii/confesiuni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite