Câteva lucruri de nimic

Ceea ce dă măsura unei lumi normale este confortul lucrurilor banale. Al lucrurilor obişnuite. De zi cu zi. La urma urmei nu trebuie să îţi simţi inima când bate.

Anormalul, pedosul îşi fac loc în această zonă şi contaminează. Într-o gamă variată. De la ridicol până la tragic. Nu l-am inventat noi în România nici pe unul nici pe celălalt.

Inima o ia din loc. Vorba unui titlu de carte: Ce-i cu inima mea, doctore?

Mă mut în casă nouă şi-mi iau televizor. Ca toată lumea. Pe atunci abonamentul radio-tv se plătea de sine stătător. Îmi fac abonament radio-tv. Civilizat, ca să nu am probleme. Plătesc la zi, două sau trei luni. Un agent specializat de la tv vine într-o zi şi îmi lasă în cutia poştală un proces-verbal cu amendă pentru lipsă de abonament. Nu urcă. Nu sună. Nu verifică. (Chiar eram acasă.)

Mă gândesc să nu-i fac un rău şi nu-i fac plângere penală. Dau în judecată în civil instituţia şi depun la dosar acte: contract, abonament, chitanţe. Mi se pare totul evident. Nu mă prezint la proces. Pierd în lipsă.

Plătesc rate la bancă. În fiecare lună. De fiecare dată câţiva euro în plus faţă de suma pe care mi-o comunică funcţionarul. Pentru rotunjimea cifrelor şi pentru orice eventualitate. De cele mai multe ori primesc, după câteva zile, telefoane de ameninţare de la un alt funcţionar bancar. De fiecare dată figurez cu o datorie între cincizeci şi şaptezeci de cenţi şi mi se pune în vedere riscul iminent de a fi înregistrat în baza de date cu incidente de plată. La rău-platnici, cu alte cuvinte.

Mi se taie gazele. Pentru neplata facturii curente. Sun. N-aţi plătit factura. E scadentă pe 25 noiembrie. Da, numai că suntem pe 5 noiembrie. Şi aproape că ninge. Funcţionarul se porneşte într-o explicaţie iritată. Se opreşte brusc. Aveţi dreptate. Faceţi o cerere şi aşteptaţi să fiţi programat. Probabil mâine între 8 şi 14. Azi? În niciun caz.

Încearcă să cauţi cel mai banal cartuş pentru cea mai banală imprimantă în cel mai banal supermarket. Atunci când ai nevoie de el, nu-ţi va ieşi în cale.

Am încercat zadarnic să-mi schimb abonamentul de telefon mobil. Chiar mă simt prost pentru că sunt singurul dintre cunoscuţii mei căruia nu i-a reuşit acest lucru. (Dar despre asta am mai scris un articol şi nu vreau să mă repet.)

Când cardul de salariu îţi este înghiţit de un bancomat defect, ce faci? Te duci la bancă. Ah, tot bancomatul acela! O mulţime de probleme similare! Nu sunt, deci, singur. Plătesc un comision serios ca să scot bani din contul cardului înghiţit. Şi plătesc pentru noul card pe care îl voi primi peste câteva zile. În care zile stau la coadă şi scot bani de la ghişeu cu comision.

Când chemi un taxi şi taxiul nu vine decât, eventual, cu o mare întârziere, când nu mai ai nevoie de el, în cazul în care nu eşti înjurat de şoferul de taxi, sigur vei fi apostrofat de operatoare. Şi ameninţat cu o altă listă.

Comand într-o zi un taxi. Vine în nouă minute. Trebuie să ajung la doctoratul unui prieten. Taxiul nu vine. După cincisprezece minute mă urc în maşina mea şi plec. Aproape de destinaţie (după aproape treizeci de minute de la comandă), primesc un telefon de-acasă. A sosit taxiul iar şoferul e supărat.

Parchez în curtea facultăţii de drept, pe o latură, alături de multe alte maşini. Nimic nu duce aparent la concluzia că acolo e un şantier. În special din cauza faptului că nimeni nu munceşte deşi ora ar fi potrivită pentru aşa ceva.

Beau un pahar de şampanie şi plec acasă fără maşină. A doua zi îmi găsesc maşina închisă cu porţi metalice, lanţ şi lacăt. Un şef de şantier supărat îmi bate obrazul şi îmi spune că nu are cheie de la lacăt.

Şi normal ar fi să poţi merge prin oraş fără să fii muşcat de animale sălbatice.

Ce te omoară în viaţa de toate zilele? Poate câinii vagabonzi. Sau raţele şi vânătorii.

Un bărbat iese într-o seară în spatele blocului să taie două raţe (să fi fost gâşte?) aduse de la ţară. Nu le taie bine beregata că pe lângă el trec doi tineri de şaptesprezece-optsprezece ani. Fără motiv râd de om şi de raţele lui. Fără motiv, omul îi înjunghie cu acelaşi cuţit cu care tăiase raţele. (În fotografiile de la faţa locului se văd, pe asfalt, două capete de raţă. Şi sânge. Amestecat, de raţă şi de om.) Unul, cu un vas important de sânge secţionat, moare pe loc, până să vină salvarea. Celălalt, internat de urgenţă şi operat, scapă. La limită.