Câte vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie în primele patru luni din an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste un milion de vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie şi pe suport electronic în perioada ianuarie - aprilie 2018, valoarea fiind de 12,5 milioane de euro. Suma este de trei ori mai mare faţă de cea din perioada similară anului trecut. Totodată, suma este de nouă ori mai mare faţă de primele patru luni din 2016, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Potrivit ANAT, cererea a fost implulsionată de acordarea voucherelor de vacanţă şi angajaţilor din sistemul public, începând cu toamna trecută, în cuantum de 1.450 de lei de persoană. 

Suma va intra în industria turistică, arată oficialii ANAT. „După cum putem observa, s-a înregistrat o creştere semnificativă a valorii voucherelor de vacanţă, iar banii respectivi se vor reflecta în veniturile care vor contribui la sustinerea turismului românesc. Acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public este o măsură binevenită, care ar trebui pusă în aplicare pe termen lung pentru impulsionarea turismului intern. Însă, din nefericire, Guvernul a decis să acorde aceste vouchere bugetarilor doar până la 1 decembrie 2018”, a declarat Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

După 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizarii personalului plătit din fonduri publice. În momentul de faţă se discută dacă voucherele de vacanţă să fie incluse în salariu sau să se plătească separat. 

„În oricare variantă, banii pe care angajaţii din sistemul public îi primesc nu mai pot fi urmăriţi dacă se cheltuiesc pe vacanţe în România sau în străinătate, ori pentru cumpărarea unor bunuri şi nu o să mai ştim dacă susţin sau nu dezvoltarea turismului românesc”, a punctat preşedintele ANAT. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite