Cătălin Voicu ne reformează Justiţia

Reforma Justiţiei nu putea continua fără Cătălin Voicu.

După o săptămână în care toate zoaiele posibile au fost aruncate în capul senatorului PSD Cătălin Voicu, a venit vremea să-i curăţăm chelia, să-i ştergem guşa, să-l pupăm pe frunte şi să-i mulţumim pentru tot ce face.

Prin limbariţa sa imprudentă, Cătălin Voicu a realizat prima breşă majoră într-un sistem care, de când şi-a cucerit inamovibilitatea, s-a autoizolat de societate şi, sub cunoscuta pavăză „aşa mi-a dictat mie conştiinţa", a produs şuvoaie de sentinţe aiuritoare, motivate te miri cum. Vedem acum cât de uşor se pot modela aceste conştiinţe la o cină ecologică şi o apă plată, în compania politicos-unsuroasă a unui Cătălin Voicu.

Reforma Justiţiei nu putea continua fără Cătălin Voicu. El e şperaclul care a spart pavăza şi, prin crăpătură, întreaga putere judecătorească este inundată rapid cu un ocean de prezumţie de vinovăţie. Toţi românii care cred că „au murit cu dreptatea în mână" în faţa Justiţiei vor fi tentaţi să vadă în spatele sentinţei mustaţa parşivă a unui Cătălin Voicu.

La fel se întâmplă şi în cazul scandaloaselor achitări din marile cazuri de corupţie. Raportul de marţi al Comisiei Europene taxează diplomatic, dar fără echivoc achitarea fostului şef al Romsilva, deputatul Ion Dumitru, în dosarul privind halucinantele achiziţii publice pe care le-a făcut pe când conducea Regia. Confuzia premeditată pe care magistraţii Înaltei Curţi au făcut-o, în motivarea achitării, între „fonduri publice" şi „fonduri bugetare" creează un precedent confortabil pentru inculpaţii din dosarele similare - Necolaiciuc e unul dintre ei, Ion Dumitru revine cu „tancul portocaliu" - şi e greu de explicat fără susurul mieros al unui Cătălin Voicu.

Achitarea fostului senator PSD Şerban Brădişteanu, în dosarul privind achiziţiile medicale din sistemul penitenciar, zace nemotivată de patru luni la Tribunalul Bucureşti şi ard de curiozitate să văd cu cât talent au justificat magistraţii banii viraţi de firma care a primit contractul în conturile off-shore ale fostului senator. Trecut-a oare şi pe-acolo vreun Cătălin Voicu?

Sistemul judecătoresc pare să-şi fi creat instrumente eficiente de a se apăra împotriva agresiunilor din exterior -greva pentru salarii de astă- toamnă este un exemplu grăitor - însă este total vulnerabil faţă de atacurile care îi vin din interior. O dovedeşte reacţia anemică a sistemului faţă ce ştim până acum din cazul Voicu. CSM a bâiguit, târziu şi vag, ceva despre inspecţia judiciară, Înalta Curte nu a vorbit deloc, iar limbuta doamnă Pivniceru pare să-şi fi pierdut complet aplombul. Asta arată că muştele roiesc în continuare peste o grămadă de căciuli şi că „reţeaua" lui Cătălin Voicu nu se destructurează prin simpla sa arestare. Încă nu s-a format acea masă critică de judecători, oneşti şi curajoşi deopotrivă, care să se ridice şi să afirme răspicat „Ajunge!".

Iar timpul nu prea mai are răbdare: la sfârşitul acestui an se alege un nou CSM. Dacă va fi asemenea celui actual, putem de pe acum să ne ridicăm în picioare şi să rostim cu politeţe „Bine aţi revenit printre noi, domnule Cătălin Voicu!".