Cât de temporară este interzicerea exportului citostaticelor şi imunosupresivelor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am urmărit conferinţa de presă a Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în care comunicarea a fost impecabilă, plecând de la cauzele care au condus la actuala situaţie privind aprovizionarea cu medicamente destinate pacienţilor suferinzi de cancer, ajungând la soluţia adoptată, interzicerea exportului paralel, pentru 6 luni, pentru aceste produse şi demararea procedurilor de achiziţii în regim de nevoi speciale.

Ministrul a dat dovadă de fermitate, indiferent de feed-back, măsurile anunţate vor fi puse în aplicare în cel mai scurt timp cu putinţă dar şi de empatie faţă de suferinţa pacienţilor, nevoiţi să-şi cumpere din străinătate medicamente la care, teoretic şi legal, ar trebui să le găsească la farmacie sau în spital, gratuit.  În treacăt au fost amintite şi cauzele care au dus la această situaţie, ştiute de minister, stabilirea unor preţuri la un nivel minim raportat la restul ţărilor europene, preţuri care le fac foarte atractive pentru a fi trimise în ţări în care preţurile sunt poate şi de două ori mai mari, precum şi sistemul de claw-back.

Pe scurt, o intervenţie bine scrisă şi prezentată dacă însă nu am fi nevoiţi să ne uităm mai atent la cauze şi la soluţiile posibile, pe care Guvernul ar trebui să le adopte de maximă urgenţă, nu numai să mimeze buna intenţie, ca până acum.

Însă achiziţiile de nevoi speciale înseamnă în fapt achiziţia la cu totul alte preţuri decât cele stabilite limitativ în prezent şi de la furnizori care nu sunt selectaţi prin licitaţie transparentă iar interzicerea liberei circulaţii a mărfurilor înseamnă ignorarea Tratatului de aderare la UE.

Diverşi actori, producători dar şi asociaţii de pacienţi, solicită de ani întregi, ca o flaşnetă stricată, luarea măsurilor pentru corijarea acestor neajunsuri.

Se pune întrebarea: De ce Ministerul Sănătăţii este atât de reticent în abordarea măsurilor menite a corija actele normative care conduc la aceste disfuncţionalităţi?

În primul rând că înlăturarea claw-back-ului conduce la riscul real al creşterii sumelor necesare pentru achitarea medicamentelor suplimentare consumate de pacienţi, peste pragul prestabilit. Acest lucru se întâmplă în fiecare an, existând mai multe motive pentru care consumul fizic de medicamente creste. Unele din motive ţin de creşterea naturală a cererii legate de îmbătrânirea populaţiei, de creşterea numărului de pacienţi cu boli cronice netransmisibile şi mai ales creşterea aşteptărilor pacienţilor, din ce în ce mai informaţi. Alte cauze sunt legate de ofertă şi includ ameliorarea bunăstării societale şi a standardelor de trai, inovarea tehnologică permanentă în medicină şi continuarea urbanizării rapide.

Acestor provocări statul român le-a opus o măsură grosieră, necizelată, industria farma urmând să suporte din propriul profit creşterea consumului. Cum producătorii doresc să-şi vândă marfa, dar nu în orice condiţii, din când ”arată pisica”, lăsând frâu liber exportului paralel la medicamente cu impact la public.

Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi! O bună parte din medicamentele care intră ieftin în ţară sunt reexportate cu acordul producătorului, care nu este nebun să se lase autoconcurat! Însă producătorii, care au evidenţa strictă a fiecărui lot de medicamente şi chiar cutii, permit producerea crizei tocmai pentru a aminti Guvernului că a întins coarda prea mult. Şi ce moment mai bun ar exista decât perioada preelectorală?!

Însă înlăturarea claw-back-ului presupune şi alt ceva decât bani, presupune şi competenţa unor funcţionari care să propună noi mecanisme de încadrare în buget. Răspunderea nu este mică, în fond poate conduce la o nouă criză a medicamentelor, de această dată prin depăşirea bugetului. Competenţa funcţionarilor nu este totul. Deciziile de acest gen se iau de către miniştri şi premier iar guvernul numai de revoluţii nu pare a avea chef în acest moment.

Mai mult, peste 6 luni, oare va mai fi aceeaşi echipă la conducerea MS, MF sau a Guvernului? Cine ştie!? 

Pe de altă parte, exportul paralel poate fi controlat prin mijloace mult mai la îndemână, care nu afectează bugetul statului şi doar blochează exportatorii. Însă mulţi decidenţi sunt ombilical legaţi de sumele considerabile care reprezintă profitul rezultat în urma acestui comerţ facil. Aşa că nici în acest sens deciziile nu sunt uşor de luat, în condiţiile în care nimeni, nici cel mai insignifiant dintre parlamentari, nu trebuie supărat!

Creşterea preţului la medicamente, procentual, cam aşa cum se practică şi în alte domenii, cum ar fi salariile sau pensiile, înseamnă de fapt sute de milioane de euro care trebuie luate din alte domenii sau din acelaşi buget consolidat al sănătăţii, deoarece fondurile destinate medicamentelor sunt în jurul a două miliarde de euro!

Soluţii există!

România foloseşte un mecanism de dispersare a riscurilor de creştere a consumului, care este global, aşa cum am spus, grosier, mă refer la claw-back. Pe lângă acesta mai foloseşte contracte cost volum, adică practicarea unui fel de discount legat de cantitate şi în mod punctual un tip de contract de tip cost volum rezultat, un fel de ”30 days money back guarantee” adică, dacă medicamentul nu are efect, nu plătim. Însă aceste ultime două mecanisme ocupă doar 0,03% din piaţă calculat în cutii, respectiv aprox 15% exprimat în unităţi monetare. Însă în lumea întreagă există o formidabilă varietate de contracte de contenţie a costurilor (sau de împărţire a riscului de depăşire a bugetului) fiind indexate aproape 200 de astfel de instrumente de negociere! Desigur, trebuie însă sa le cunoşti şi mai ales acestea să fie stăpânite de funcţionari locali, numeroşi, nu doar număraţi pe degetele de la o mână, şi nu de consultanţi externi sau interni, fără responsabilitatea deciziei!

Pe de altă parte Guvernul ar fi trebuit de mult să treacă la licitaţii naţionale extinse, care să oblige ofertanţii să îşi asume sancţiuni drastice dacă nu asigură cantităţile licitate, şi multe altele.

Ceea ce este esenţial este că astfel de măsuri nu pot fi punctuale, nu se pot adopta  peste noapte, nu se lua fără a se solicita informaţie şi soluţii de la toate sursele, în primul rând de la cei care urmează a fi afectaţi de măsurile respective. Cât timp Guvernul nu tratează cu respect producătorii şi distribuitorii de medicamente, asociaţiile de pacienţi şi orice sursă locală de expertiză este puţin probabil să se facă paşi sensibili şi benefici în acest domeniu. În caz contrar, peste 6 luni, Ministerul Sănătăţii dar în special pacienţii cu neoplazii, se vor confrunta ca şi azi, cu aceeaşi situaţie.

PS – Este posibil ca cea mai apropiată ocazie de dezbatere pe această temă, onestă, tehnică şi nu de ochii presei, să fie Congresul de Farmacoeconomie. Vom avea ocazia să vedem dacă autorităţile înteleg că politica făcută din turnul de fildeş nu duce în mod obligatoriu la o guvernare eficientă şi apreciată.


 DREPT LA REPLICĂ de la ADEM (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente)

România riscă procedura de infringement. Ministerul Sănătăţii interzice exportul fără sa aibă argumente 

După ieşirea României dintr-o situaţie de pre-infringement in 2015, situaţie în care Comisia Europeană a intervenit pentru anularea interdicţiei de export paralel a unei liste de doar 42 de denumiri comune internaţionale (DCI) din aria oncologiei, din cauza unor explicaţii lapidare ale autorităţilor române, Ministerul Sănătăţii “recidivează” printr-o măsură nouă de restricţionare a exportului paralel pe o perioadă de 6 luni, de data aceasta 172 de DCI-uri , Ministerul precizând că “măsura vizează un număr limitat de medicamente”. 

Ca şi în 2015, măsura este supusă arbitrariului, justificarea Ministerului fiindbazată pe aceleaşi argumente lapidare: “aspecte sesizate de către farmacii şi pacienţi pe platforma medicamentelipsă.ro cu privirela dicontinuitatea în lanţul de distribuţie a medicamentelorcitostatice şi imunosupresoare”.

România ar putea beneficia de importurile de pe o piaţă liberă, multe dintre aceste medicamente find autorizate in România la preţuri mult mai mari decât în unele state membre UE sau sunt autorizate în România dar nu sunt comercializate în ţara noastrăde către producătorii acestora din motive comerciale. Statul român preferă însă restricţionarea abuzivă a comerţului intracomunitar, fără a pune la dispoziţia publicului din România informaţii referitoare la costurile de implementare ale unuiSistem Electronic de Raportare care nu funcţionează, informaţiireferitoare la modul în care producătorii acestor medicamenteasigură stocuri lunare conform reglementărilor în vigoare şisancţiunile aplicate de Minister în caz de nerespectare a acestorreglementări, informaţii privind importurile directe pe piaţaromânească din ultimii 3 ani. 

Nu se detaliază de ce multe citostatice şi imunosupresoare nu intră în rambursare de cătrestat şi sunt păstrate în depozitele farmaceutice fără a ajunge la pacienţi. 

Suspendarea liberei circulaţii a mărfurilor, chiar şi temporară, şi chiar şi a unei singure molecule nu se poate face arbitrar, înfuncţie de context politice favorabile sau nu, fără bază legală si disproporţionat, fără a atrage asupra României o procedură de infringement. 

Comerţul liber în UE poate fi restricţionat pe motive de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor dar conform aceluiaşi articol 36 din TFUE, interdicţiile sau restricţiilerespective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminarearbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statelemembre. În absenţa unei situaţii exacte pe fiecare DCI din Lista de DCI-uri restricţionate la export, măsura nu poate fi implementată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite