Cât de îmbătrânită este populaţia României?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Îmbătrânirea populaţiei (îmbătrânirea demografică) este o problemă a lumii contemporane, care afectează mai ales ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.

Îmbătrânirea populaţiei nu trebuie confundată cu îmbătrânirea biologică sau îmbătrânirea psihologică, care se referă la îmbătrânirea organismului uman, însoţită sau nu de degradarea proceselor şi funcţiilor psihice (gândire, memorie, atenţie, concentrare, rezistenţă la stres etc.), ca urmare a înaintării în vârstă a unei persoane sau grup de persoane.

Din punct de vedere demografic, îmbătrânirea populaţiei înseamnă creşterea ponderii persoanelor vârstnice (65 de ani şi peste) în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă (tinerii şi adulţii), ca tendinţă fermă şi de lungă durată. Conform datelor ONU, ponderea populaţiei de vârsta a treia (persoane de 60 de ani şi peste) era în anul 2019 de 13,2%, însă pe termen lung se va mări, chiar şi în regiunile unde natalitatea este superioară ratelor de mortalitate.

Sociologii şi demografii consideră că îmbătrânirea populaţiei este un proces care demarează atunci când ponderea populaţiei vârstnice în populaţia totală depăşeşte pragul de 5% şi se încheie când depăşeşte 20%. O pondere a populaţiei vârstnice sub 7% din populaţia totală arată că populaţia respectivă este „tânără” din punct de vedere demografic. În momentul în care ponderea populaţiei de 65 de ani şi peste depăşeşte 7% din totalul populaţiei începe procesul de îmbătrânire demografică, iar peste pragul de 12% persoane vârstnice din populaţia totală se poate vorbi despre îmbătrânire demografică.

În anul 1982 are loc la Viena prima Adunare Mondială asupra Îmbătrânirii. Apoi, în anul 1991 sunt promulgate cele „Optsprezece principii ale Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârsta”, iar în anul 1992 Adunarea Generală adopta „Proclamaţia asupra îmbătrânirii”. A doua Adunare Mondială asupra îmbătrânirii s-a ţinut la Madrid între 8 şi 12 Aprilie 2002, unde s-a adoptat un „Plan de acţiune internaţional revizuit asupra îmbătrânirii”. În raportul Adunării de la Madrid sunt formulate următoarele concluzii:

  • îmbătrânirea populaţiei este un fenomen fără precedent, care nu a avut echivalent în istorie (în 2050 ponderea vârstnicilor o va depăşi pe cea a tinerilor);
  • îmbătrânirea populaţiei este un fenomen universal;
  • îmbătrânirea populaţiei este un fenomen de mare întindere;
  • îmbătrânirea populaţiei este un fenomen durabil (de la 8% în 1950, ponderea vârstnicilor de 60 de ani şi peste a urcat la 10% în anul 2000 şi va ajunge la 21% în 2050).

Îmbătrânirea populaţiei este cauzată/influenţată de o serie de factori femografici, sociali şi economici. Dintre factorii demografici menţionăm scăderea mortalităţii, creşterea speranţei medii de viaţă la naştere, scăderea natalităţii/fertilităţii şi migraţia externă. Ca factori sociali care contribuie la îmbătrânirea populaţiei, am identificat emanciparea femeilor care conduce la amânarea căsătoriei şi scăderea natalităţii, creşterea perioadei de şcolarizare, amânarea căsătoriei şi creşterea vârstei medii la prima naştere. Un factor economic important este scăderea ponderii gospodăriilor agricole tradiţionale caracterizate printr-o fertilitate înaltă, necesară pentru activitatea productivă, cât şi pentru asistenţa persoanelor vârstnice în cadrul familiei extinse. De asemenea, extinderea asigurărilor sociale, care contribuie la susţinerea instituţională a persoanelor vârstnice, conduce la creşterea calităţii vieţii şi, implicit, la creşterea speranţei de viaţă a persoanelor vârstnice.

Procesul de îmbătrânire demografică este cel mai avansat în Japonia, Europa şi America de Nord, continente cu ţări dezvoltate, aflate în a doua fază a tranziţiei demografice caracterizată prin mortalitate scăzută, fertilitate scăzută, urbanizare, migraţie, populaţie îmbătrânită, economii avansate, democraţii consolidate sau în curs de consolidare, bunăstare. După Japonia, în clasamentul ţărilor îmbătrânite demografic, celelalte locuri sunt ocupate de ţările europene. La nivelul Uniunii Europene, anul 2005 a fost anul de schimbare a raportului dintre ponderea tinerilor şi cea a vârstnicilor, ponderea populaţiei tinere sub 15 ani (16,3%) fiind devansată de ponderea populaţiei vârstnice de 65 ani şi peste (16,6%). Conform datelor Eurostat, ponderea persoanelor vârstnice din UE-28 la 1 ianuarie 2017 a fost de 19,4%, o creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de situaţia din 2007. În clasamentul ţărilor membre UE cu cele mai îmbătrânite populaţii conduce Italia cu 22,3%, urmată de Grecia cu 21,5% şi Germania cu 21,2%. Ţara cea mai puţin afectată de procesul îmbătrânirii demografice este Irlanda cu o pondere de 13,5% persoane vârstnice în totalul populaţiei.

Startul procesului de îmbătrânire a populaţiei României a fost oarecum amânat şi ulterior derulat într-un ritm lent în condiţiile creşterii natalităţii impulsionată de politica pronatalistă a regimului comunist, scăderii mortalităţii şi creşterii speranţei medii de viaţă. În 1990, România avea populaţia cea mai puţin îmbătrânită dintre cele 28 state membre ale Uniunii Europene. Pentru România, anul de schimbare a raportului dintre ponderea tinerilor şi cea a vârstnicilor a fost anul 2009. Conform INS, structura pe vârste a populaţiei rezidente din România este caracteristică procesului de îmbătrânire a populaţiei, fiind cauzat în principal de scăderea natalităţii, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere (0-14 ani). În paralel, creşterea speranţei de viaţă a determinat creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Ponderea vârstnicilor din România era în anul 1977 de 9,8% şi aproape a stagnat până în anul 1989, când a fost de doar 10,1% din populaţia totală. În anul 2017, după un deceniu de la aderare la UE, fiind influenţată mai ales de scăderea natalităţii şi migraţia externă, populaţia României scade. Peste 80% din migranţii români au vârste cuprinse între 15-64 de ani, tocmai segmentul de tineri şi de adulţi. În aceste condiţii, România a pierdut populaţie tânără şi adultă, în timp ce populaţia vârstnică din România a crescut şi se apropie de 18% în populaţia totală. Spre comparaţie, populaţia vârstnică a ţărilor membre UE depăşeşte 19% persoane vârstnice în totalul populaţiei. Conform INS, la 1 ianuarie 2020, populaţia după domiciliu a fost de 22.175 mii persoane, în scădere cu 0,1% faţă de 1 ianuarie 2019. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 507 mii persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3.752 mii faţă de 3.245 mii persoane).

Accentuarea procesului de îmbătrânire demografică este descris şi de raportul de dependenţă demografică care a fost la 1 ianuarie 2019 de 51,9 persoane dependente la 100 persoane adulte, în creştere faţă de 1 ianuarie 2010 (46,9). Pentru o perspectivă transversală asupra procesului de îmbătrânire demografică se calculează indicele de îmbătrânire a populaţiei care reprezintă numărul persoanelor vârstnice (de 65 ani şi peste) ce revine la 100 persoane tinere (sub 15 ani). În perioada 2010-2019, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,8 persoane vârstnice (65 ani şi peste) la 100 copii (0-14 ani) la 1 ianuarie 2019 faţă de 102,1 la 1 ianuarie 2010. Procesul de îmbătrânire demografică mai este descris de doi alţi indicatori importanţi: vârsta medie şi vârsta mediană a populaţiei. Calculele INS arată că, vârsta medie a populatiei a fost de 41,7 ani, cu 0,2 ani mai mare decat la 1 ianuarie 2019. Vârsta mediană a fost de 41,9 ani, în crestere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2019.

Conform proiectărilor demografice realizate de Eurostat, faţă de anul 2016, populaţia vârstnică a UE-28 va creşte cu mai mult de jumătate (+54,1%) până în anul 2050, când va ajunge la circa 150,6 milioane locuitori. La nivelul UE-28 fenomenul de îmbătrânire demografică se va accentua, ponderea populaţiei vârstnice de 65 ani şi peste va creşte de la 19,2% (în 2016) la 29,1% (în 2080). Populaţia vârstnică (de 65 ani şi peste) va atinge, în anul 2080, aproximativ 151,1 milioane de persoane. Se estimează că numărul persoanelor longevive de 80 de ani şi peste va creşte de la 27,3 milioane persoane (în anul 2016) la 66,1 milioane persoane (în anul 2080). Populaţia vârstnică a României proiectată de Eurostat pentru anul 2080 este estimată la 4,15 milioane persoane vârstnice, în creştere cu 717,4 mii persoane faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 3,44 milioane persoane vârstnice de 65 de ani şi peste.

Îmbătrânirea demografică implică o serie de consecinţe socioeconomice care trimit la sustenabilitatea financiară a sistemelor publice şi private de pensii, la creşterea cheltuielilor cu asistenţa medicală şi cu asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Îmbătrânirea populaţiei, inclusiv a populaţiei active economic (15-65 de ani), corelată cu nevoia de forţă de muncă va impune o discuţie despre modul în care se pot aduce în câmpul muncii acele resurse umane formate din persoanele vârstnice care dispun de capacitatea fizică şi psihică necesară desfăşurării unor activităţi economice. În spaţiul public se poartă deja discuţii despre majorarea vârstnei de pensionare. Recent, s-a creat şi cadrul legal pentru ca persoanele în vârstă de pensionare să poate opta pentru continuarea activităţii profesionale.

Bibliografie:

Asandului, L. (2007), Elemente de demografie, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Institutul Naţional de Statistică (2019), Tendinţe sociale, Editura INS, Bucureşti.
Jemna, D.-V. (2017), Demografia României, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Netedu, A. (2016), Demografie şi sociologia populaţiilor. Elemente teoretice şi practice, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Rotariu, T. et.al. (2017), Demografia României în perioada postbelică (1948-2015), Editura Polirom, Iaşi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite