Cât ne costă să fim fericiţi

Căutam zilele trecute pe Google cât m-ar costa o excursie de undeva până altundeva (destinaţia este absolut irelevantă, importantă e plecarea), când mi-a trecut prin minte să verific care sunt cele mai căutate patru propoziţii care conţin sintagma „cât ne costă”. Care credeţi că sunt cele mai mari nelămuriri ale românilor în ceea ce priveşte preţul?

Răspunsul este unul oarecum previzibil: „Cât ne costă un deţinut”, „Cât ne costă masa de Paşte”, „Cât ne costă un parlamentar”, „Cât ne costă naşterea”. 
 

Aşadar, în primul rând oamenii vor să ştie cât pierd din buzunar pentru fiecare puşcăriaş, căci, după cum se discută în toate staţiile de autobuz şi după cum declară mulţi dintre clienţii care stau la cozile magazinelor de cartier, „mai bine s-ar face, domne, ceva cu banii ăia decât să hrănească un criminal” sau „puşcăriaşii n-au griji, ei stau la pârnaie şi mănâncă banii noştri”. Punctul doi, interesul pentru masa de sărbători, nu este în niciun caz de mirare, mai ales că este un adevăr general valabil faptul că, la Paşte sau la Crăciun, oamenii dau şi ultimii lor bani pe tone de mâncare şi de băutură, ca să fie, cum se spune, „toată lumea fericită şi copiii unşi la gură”. 
 

Interesul pentru cât ne costă un parlamentar mi se pare unul cât se poate de normal. În ceea ce priveşte preţul unei naşteri, recunosc că nu mă aşteptam să fie în topul primelor patru căutări de acest fel pe Google. Ar fi bine, totuşi, să reţinem că formularea este „Cât ne costă”, cu pronumele „ne” care indică ideea de familie sau, cel puţin, de grup.
 

Dar oare care sunt curiozităţile financiare ale românilor când se gândesc la ei înşişi? Top patru „Cât costă” include: „Cât costă rovinieta”,„Cât costă gramul de aur”,„Cât costă şcoala de şoferi” şi „Cât costă un RMN”. Dacă încercăm sub forma „Cât mă costă”, găsim: „Cât mă costă să decodez un Iphone 4”,„Cât mă costă să ridic o casă”,„Cât mă costă asigurarea auto” şi „Cât mă costă să fac o casă”. 
 

Am înţeles. Aşadar, dacă ar fi să ne luăm după Google, românii se simt puţin traşi în piept de banii alocaţi deţinuţilor şi parlamentarilor, au impresia că sărbătorile sunt „de calitate” doar dacă au stomacul plin şi, în general, casa să fie casă, masa – masă, maşina – maşină şi Iphone-ul cumpărat de la bişniţari să umple sufletele de veselie. Sigur, generalizarea nu e bună. La fel de sigur, curiozităţile oamenilor se vor schimba în funcţie de anotimpuri, de crize financiare, de nevoi, de vârstă şi de difuzarea serialului Suleyman Magnificul. 
 

Pe mine, de exemplu, mă interesează cam cât mă costă să fiu fericită în excursia de aici până acolo. S-ar putea, oare, să nu mă coste nimic? Dacă voi fi fericită, se poate să nu mă mai intereseze cât plătim pentru deţinuţi şi pentru parlamentari? Şi, mai important, pot să planific cantitatea de fericire din 2013 pentru o săptămână, în timpul concediului? Între 12 şi 18 august, de exemplu? Sau pot să fiu fericită în fiecare zi?