Recent, la 9 decembrie 2014, a fost adoptat tacit[1] de Senat un proiect de lege privind castrarea chimică a celor care au comis agresiuni sexuale (violatori/pedofili). Proiectul de lege şi evoluţia lui pot fi găsite aici.

Oricum, în sistemul nostru parlamentar, nu are nicio importanţă ce decide prima cameră sesizată, întrucât votul decisiv, care adoptă sau respinge “definitiv” un proiect de lege, este al celei de-a doua camere sesizate, care este şi camera decizională (în speţa noastră, Camera Deputaţilor). Iar camera decizională nu este obligată să ţină cont de ceea ce a aprobat sau a respins prima cameră.

Ca atare, cu privire la proiectul de lege privind castrarea chimică contează cu adevărat doar votul ce se va da în Camera Deputaţilor.

În acelaşi timp, şi tot la Senat, în Comisia juridică, se dezbate un alt proiect de lege privind castrarea chimică, iniţiat de 27 deputaţi. Probabil şi acesta va fi adoptat tacit de Senat, întrucât termenul de adoptare tacită se împlineşte la 29 decembrie 2014 (a se vedea lista cu ordinea de zi a şedinţei comisiei juridice a Senatului din 9.12.2014, pozitia 11).

Din păcate, niciunul dintre proiectele de lege nu defineşte noţiunea de “castrare chimică”, astfel că se poate ajunge la legiferarea unei măsuri despre care nu se ştie prea bine în ce constă.

În lipsa unei definiţii legale, castrarea chimică[2] ar putea fi privită ca un tratament medical, sub formă injectabilă, efectuat prin administrarea unor substanţe medicamentoase cu acţiune antiandrogenică (care se opun acţiunii hormonilor androgeni, masculini), efectul fiind inhibarea impulsurilor sexuale. Tratamentul nu ar avea efecte ireversibile, astfel că, pentru menţinerea acestor efecte, el ar trebui reluat la un anumit interval (de exemplu, din 3 in 3 luni). Se practică, în Europa, de către: Polonia, Slovacia, Danemarca, Macedonia, Rusia. De regulă, presupune acordul persoanei, excepţie făcând Polonia, unde nu este necesar acordul persoanei, dar măsura este dispusă de judecător pe baza opiniilor unor medici.

Deci, sintagma „castrare chimică” ar fi denumirea „comercială” (era să zic jurnalistică) a măsurii care, în varianta  „ştiinţifică”, sună mult mai sobru sub denumirea de „tratament antiandrogen”.

Există numeroase controverse cu privire la compatibilitatea castrării chimice/tratamentului antiandrogen cu protejarea drepturilor omului.

Vom înţelege mai uşor ce şi câte probleme ridică introducerea măsurii castrării chimice din prezentarea, pe scurt, a experienţei recente a vecinei noastre, Republica Moldova.

În anul 2012, parlamentarii moldoveni au adoptat pentru a doua oară, dupa ce, prima dată, preşedintele refuzase promulgarea, o lege care introducea castrarea chimică printre măsurile de siguranţă prevăzute de Codul penal care se puteau aplica autorilor de agresiuni sexuale.

Potrivit legii din Republica Moldova, măsura castrării chimice urma să se ia:

- forţat, adică fără consimţământul condamnatului

- automat, adică faţă de orice persoană care a comis agresiuni sexuale

- fără ca o expertiză medicală prealabilă să stabilească dacă aplicarea măsurii este sau nu necesară în cazul persoanei care a comis fapta

- fără o monitorizare ulterioară şi fără posibilitatea continuării tratamentului după executarea pedepsei

- fără să fie însoţită de psihoterapie

Legea castrării chimice adoptată în anul 2012 în Republica Moldova a fost atacată la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care a declarat-o neconstituţională prin decizia nr. 8 din 4 iulie 2013, reţinând că ea încalcă şi art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante.

În esenţă, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a reţinut că prin instituirea obligativităţii aplicării măsurii de siguranţă a „castrării chimice”, fără consimţămîntul deplin şi informat al persoanei, fără o evaluare medicală individuală a necesităţii aplicării ei, fără o monitorizare ulterioară şi fără să fie însoţită de psihoterapie, nu s-a ţinut cont de garanţiile respectării demnităţii umane şi s-a încălcat dreptul fundamental al persoanei la integritate fizică şi psihică, garantat de articolul 3 din CEDO.

În decizia pronunţată, Curtea Constituţională a Republicii Moldova face un examen al rapoartelor întocmite pe tema castrării chimice de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), în cazul mai multor ţări:  Polonia, Danemarca, Slovacia şi sintetizează:

„81. În acest context, Curtea împărtăşeşte viziunea CPT privind garanţiile inerente demnităţii umane în cazul aplicării castrării chimice (tratamentul antiandrogen):

- consimţămîntul liber şi în cunoştinţă de cauză al deţinuţilor ar trebui să fie obţinut înainte de începerea tratamentului antiandrogen; nici un deţinut nu ar trebui să fie constrîns să accepte un tratament antiandrogen;

- procedură completă şi detaliată cu privire la tratamentul antiandrogen, incluzînd măsuri adecvate de protecţie, precum: criteriile de includere şi excludere pentru un astfel de tratament; examene medicale înainte, în timpul şi după tratament; accesul la consultarea, în exterior, inclusiv acordarea celui de-al doilea aviz independent; 

- evaluarea periodică a tratamentului de către o autoritate medicală independentă.”

Revenind la proiectul de lege de la noi, adoptat tacit de Senat la 9 decembrie 2014, observăm cu uşurinţă că el are aceleaşi „hibe” ca şi legea din 2012 din Moldova, declarată şi neconstituţională, dar şi contrară art. 3 din CEDO, întrucât, pe de o parte, prevede castrarea forţată (nevoluntară) şi automată, iar, pe de altă parte, nu prevede nici obligativitatea expertizei medicale prealabile pentru a stabili dacă măsura este sau nu necesară în cazul respectiv şi nici obligativitatea psihoterapiei şi a monitorizării ulterioare.

Nici celălalt proiect de lege nu răspunde garanţiilor cerute de CPT, care este, totuşi, organismul european specializat în materia prevenirii torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Cu alte cuvinte, chiar dacă unul dintre proiecte va trece de Camera Deputaţilor, există o probabilitate ridicată ca legea adoptată să pice la Curtea Constituţională sau, în ultimă instanţă, la CEDO.

Sigur, deficienţele proiectelor ar putea fi remediate, învătând din experienţa Moldovei şi din recomandările CPT.

Dacă se doreşte, în mod serios, şi nu doar pentru imagine, găsirea de soluţii, în termeni democratici, pentru problema agresiunilor sexuale, în special a celor împotriva copiilor, care îngrijorează, în mod legitim, mulţi oameni de bună-credinţă, ar fi deosebit de util ca Parlamentul să consulte CPT şi să pună în practică recomandările primite, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la redactarea unui proiect de lege funcţional, care să nu mai prezinte riscurile de  tratamente inumane sau degradante

Interesant este că, astfel cum rezultă şi din studiul Centrului de Resurse Juridice din Moldova[3], la CEDO încă nu a fost soluţionat un caz pe tema castrării chimice a unui agresor sexual. Probabil pentru că, în ţările unde măsura este condiţionată de acceptul persoanei, aceasta, dacă tot a fost de acord, nu a mai avut motive să formuleze o plângere la CEDO. Aveam ceva aşteptări de la Polonia, care nu condiţionează măsura de acordul persoanei, astfel că unii „beneficiari” ar fi putut fi nemulţumiţi. Dar, n-am găsit ceva nici după 2012. Sau n-am căutat bine. Ori e prea devreme.

A, şi un ultim detaliu: a calculat cineva cât costă şi dacă avem destui bani, medicamente şi personal pentru a putea aplica, „pe bune”, acest tratament, cu tot ce presupune el? Sau o să li se ceară candidaţilor la castrare să-şi aducă injecţiile de acasă?


[1]{C} Pentru că Senatul nu s-a pronunţat cu privire la proiect în termenul prevăzut de regulamentul camerei (45/60 de zile de la data prezentării unui proiect de lege în Biroul permanent - art. 89 alin. 3, 7 si 8 din Regulamentul Senatului).

[2] Detalii cu privire la această problemă, inclusiv cu trimiteri la rapoartele CPT pe diferite ţări, puteţi găsi într-un excelent studiu realizat în anul 2012 de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, studiu intitulat “Aspecte de drept comparat şi drept internaţional privind pedeapsa cu castrarea” (http://crjm.org/romana-aspecte-de-drept-comparat-si-drept-international-privind-pedeapsa-cu-castrarea/ )  

[3] “Aspecte de drept comparat şi drept internaţional privind pedeapsa cu castrarea” (http://crjm.org/romana-aspecte-de-drept-comparat-si-drept-international-privind-pedeapsa-cu-castrarea/ )

 

text de Dan Mihai

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.