Casa cu păpuşi

Am descoperit, la câţiva kilometri de Bucureşti, în comuna Cornetu, o lume liniştită şi colorată, plină de păpuşi din porţelan: atelierul de lucru al Irinei Silivestru, absolventă a

Am descoperit, la câţiva kilometri de Bucureşti, în comuna Cornetu, o lume liniştită şi colorată, plină de păpuşi din porţelan: atelierul de lucru al Irinei Silivestru, absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, secţia Ceramică...

Ţi-e imposibil să cuprinzi totul dintr-o privire. Păpuşile frumoase şi cuminţi, cu buze mici şi roşii, cu ochii larg deschişi, rotunzi şi curioşi. Icoanele înnegrite de vreme, pe pereţii din cărămidă. Scara în spirală şi planta curgătoare. Albumele şi cărţile de artă rânduite îngrijit pe policioară. Schiţele, ulcelele, cănuţele, tablourile. Sumedenie de forme neobişnuite, de îmbinări surprinzătoare. Şi peste toate, lumini calde şi colorate, aruncate de-un soare curajos, prin geamurile înalte şi pictate. Răsărită în mijlocul unei oaze de flori şi de verdeaţă, "căsuţa" Irinei Silivestru îţi taie răsuflarea.

Dac-o auzi vorbind despre glazură şi despre biscuite, te gândeşti că fata asta, subţire şi fragilă, e pasionată de bucătărie şi de prăjituri. Ascult-o mai departe şi-ai să afli că vorbeşte despre cu totul altceva. În realitate, Irina s-a şcolit, în anii de liceu şi facultate, să devină ceramist şi-a deprins multe dintre tainele unei îndeletniciri cu rădăcini în vremuri de demult.

Dicţionar ceramico-român pentru necunoscători

Pe limba Irinei şi-a ceramicii, "biscuitele e un ciob ars mai jos" (în traducere, biscuitele e un semifabricat de ceramică ars o singură dată în cuptor, la o temperatură mai joasă), iar "glazura e pelicula cu care se acoperă biscuitele" (adică o substanţă sticloasă, care se aplică pe suprafaţa obiectului de ceramică, ars la 900 de grade). Şi ca s-o ţinem tot aşa: "Atunci când nu e concordanţă între ciob şi glazură, se fac cracleuri.
Concordanţă în ceea ce priveşte temperatura de ardere.

Mai clar, când le bagi în cuptor, dacă ciobul ajunge la 1.200 de grade, şi glazura trebuie să ajungă la aceeaşi temperatură. Dacă nu e îndeplinită condiţia asta, la ardere se produc nişte crăpături. Efecte craclate, aşa se numesc. De patină, de antichizat... Chinezii le foloseau foarte mult. Le plăcea, atunci când turnau ceaiul într-o ceaşcă de porţelan, să mai pârâie un pic..." Fata cu părul lung şi negru râde vesel. Ne-a ameţit de-a binelea cu limbajul ăsta de ceramist...

"Are sau n-are talent? Ca să ştim."

Când au observat că, prin şcoala generală, Irina picta tot ce-i pica în mână, inclusiv lemnele găsite în curtea bunicii, mama a luat iniţiativa: "Hai s-o ducem la un profesor, să vedem dacă se merită să dea admitere la un liceu de artă". În faţa profesorului Dorel Zaica, de la "Tonitza", tatăl a vorbit exact ca un om de afaceri: "Dom'le, spuneţi-ne: are sau n-are talent? Ca să ştim dacă mergem mai departe sau nu!". Profesorul Zaica şi-a dat girul şi aşa a început totul. Au urmat patru ani de zile la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" şi încă patru la Universitatea Naţională de Arte, Facultatea de Arte Decorative şi Design.

O asculţi cum povesteşte - şi de şticluri, şi de barbotină, şi de temperaturi de ardere, şi de angobe, şi de reacţii chimice, şi de cuptoare, şi de bormaşină, şi de şamot, şi de oxizi - şi te întrebi cum de
s-a apucat ea de-o treabă aşa de complicată. Căci "la Ceramică e vorba de o muncă infernală", după cum mărturiseşte chiar Irina. Să zicem că îi plac provocările.

Că "domeniul ăsta e mai puţin cunoscut şi mai puţin înţeles". Că, pur şi simplu, îi place să modeleze. Că "în Ceramică poţi să te adresezi şi oamenilor de rând, poţi să faci şi chestii artistice, dar şi lucruri care să fie folosite în viaţa de zi cu zi.

O ceaşcă de servit ceaiul interesantă, un vas foarte frumos..." Că îi place traseul pe care îl parcurge piesa de ceramică, "de la lutul luat din mal şi până la arderea lui în cuptor". Că, în fiecare etapă, "copilul" ei din ceramică îi spune altceva, arată cu totul şi cu totul altfel. "Nu e ca la pictură: pun roşu pe pânză şi roşu o să iasă. Când glazurez, glazura roşie poate să iasă şi verde, poate să iasă şi albastră, după ce se arde piesa în cuptor. E tare interesant când deschizi cuptorul: ia, dom'le, ce s-a întâmplat? Cum arată?".

Păpuşile Irinei

Sunt peste tot. Atârnate cu sfoară de scara în spirală, de forma aceea din lemn, semănând c-un carusel, aşezate pe lada de zestre cu flori pictate sau direct pe gresia cărămizie, păpuşile Irinei te urmăresc cu ochi curioşi din orice colţ al încăperii.

Cu fustiţe înfoiate şi botine colorate, cu influenţe orientale - "părul foarte închis, sprâncene şi buze accentuate", păpuşile din porţelan au constituit esenţa lucrării ei de licenţă. "<> , aşa s-a numit. Am plecat de la ideea de manevrare a păpuşilor, de-aceea le-am şi agăţat cu sfoară. A fost interesant că atunci când le-am prezentat în curtea facultăţii, în faţa comisiei de examen, adia puţin vântul şi li se mişcau picioarele..." De altfel, atelierul Irinei musteşte de păpuşi: pe lângă zecile de minuni ieşite din mâinile ei, vezi într-un colţ al încăperii şi-un grup de păpuşi de porţelan, bucălate şi roşii în obraji, cumpărate de Irina pe parcursul timpului.

Pe prima şi-a luat-o în şcoala generală şi-acum are mai mult de cincizeci. Şi mai vezi, în spatele şevaletului, şi-un tablou din care te privesc curajoase... tot două păpuşi.

Cel mai tânăr expozant de la Târgul de Mobilă

În domeniul artistic, poţi să treci uşor de la una la alta, zice Irina. Care s-a apucat, de câţiva ani, să picteze şi piese de mobilier. Dulapuri, cufere, lăzi de zestre, noptiere, oglinzi... "Le cumpăr, decapez suprafeţele pe care vreau să le pictez, ca să rămână lemnul natur, pictez, după care lăcuiesc din nou zonele respective. La 19 ani, am participat la Târgul de Mobilă de la Romexpo, am avut standul meu şi am primit premiu pentru <> . Am vândut absolut toate piesele şi, după expoziţia aceea, am primit foarte multe comenzi. Mi-amintesc, de pildă, că voia cineva să-i fac câteva mii de bucăţi. M-a bufnit şi râsul când l-am auzit. N-aveam cum să fac, pentru că nu pun pe nimeni să mă ajute, mă ocup eu de tot..."