A fost şi încă mai este o iarnă nemernică „învârstată” mereu cu „evenimente meteorologice”, cu ameninţări de înzăpeziri, cu zloată, cu ploi, acum ca în toiul verii, dar fără tunete cum ar fi trebuit dacă ar vesti cu adevărat primăvara, cu învrăjbiri la care nu ne-am aşteptat, amintindu-ne zilele învolburate de la începutul lui 1990, cu inundaţii până şi în mijlocul lui februarie, cu tot ce se putea, uneori chiar mai rău decât ne-am fi aşteptat, ca să ne aducem aminte, dar şi fără ghiocei care altădată spuzeau până şi zilele de Crăciun şi de Anul Nou. Să recunoaştem însă că, în sfârşit, din duminica ultimei decade a lui februarie au răzbit în toate pieţele Bucureştilor ghioceii.

Eu leg, zic, ghioceii, parcă mai mult decât oricând, de simbolul primăverii.

O săptămână ne mai desparte, azi, vineri, de 1 martie şi primăvara intră şi cu argumentele calendarului în toate drepturile ei.

La ce m-am gândit eu în aceste zile binecuvântate de buchetele de ghiocei înmiresmate cu parfumul primăverii care se cuvine să pătrundă şi în sufletul şi în mintea noastră?

M-am gândit că odată cu 1 martie ar trebui să înceapă să ne preocupe foarte serios centenarul glorios al Unirii. Ar trebui să ne gândim foarte serios la simbolul pe care-l reprezintă ea astăzi, şi mă repet, mai mult ca oricând, pentru cauza sfântă a unităţii naţionale şi spirituale între hotarele noastre româneşti.

Acum ar fi timpul ca din ultimul cătun până în mijlocul capitalei, în lunile care ne mai despart de aniversarea Centenarului Unirii, mintea românească şi sufletul românesc să fie încurajate şi îmbărbătate şi să ne înfrăţească în toate gesturile noastre cu spiritul Unirii.

Aş vedea luna martie 2017 ca pe o piatră de temelie şi de speranţă pentru marea sărbătoare, pentru pregătirea acestei mari sărbători într-un Comitet Naţional al sărbătorii, în comitete provinciale, judeţene, orăşeneşti, comunale şi săteşti şi şcolare şi liceale şi universitare şi academice care să vină, fiecare, cu contribuţia lor la povestea Unirii, pe care se cuvine să o însufleţească încă de pe acum şi să facă Ţara întreagă să trăiască cu o nobilă înfrigurare acestă sărbătoare a Unirii.

Sper, mai exact sunt convins, ca această lună martie care va însemna şi începutul primăverii, să fie şi semnalul pregătirii marii sărbători naţionale, pentru că altă sărbătoare mai mare n-a fost de la 1 Decembrie 1918 şi până astăzi în istoria noastră. Şi sper şi sunt convins că sărbătoarea va fi cinstită şi în răsunetul clopotelor „Catedralei Neamului Românesc” care, în acea zi, va putea fi cu adevărat Catedrala Neamului!