Carnea de la UE (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E cod portocaliu în satul ăsta din fundul Moldovei. Stau agăţat de gardul soacră-mii, la umbra prunului, şi mă holbez la oamenii de peste drum care s-au strâns buluc la uşa Căminului Cultural.

Se dau ajutoarele de la UE. M-aş băga şi eu la coadă, dar (unu) nu sunt persoană defavorizată, deci nu am dreptul, (doi) nu-mi place cum stau oamenii la grămadă, nici nu ştii cine-i ultima persoană la rând, (trei) soacră-mea se încadrează în categoria defavorizată, dar îi este ruşine să se aşeze la coadă, poftim ruşine!, (patru) mai bine mă holbez, ce altceva să fac în arşiţa asta?

Vreo 20 de oameni se înghesuie pe treptele Căminului Cultural. Alţii aşteaptă lângă caii şi măgarii înhămaţi la căruţele înşirate pe şosea. Sunt parcate şi două Loganuri şi trei roabe, pentru că, după cum observ, ajutoarele sunt nişte cutii de carton destul de voluminoase. Ieri-dimineaţă au venit ajutoarele. Le-a adus un TIR cu număr de Timişoara...

Colonelul mă atacă pe „flanc“: dacă am să-i dau ceva pentru un rachiu. Sigur! Mă duc în casă, scot 10 lei din portofelul ţinut în pantalonii de oraş, luaţi-mi şi mie un Bucegi la doi litri jumate! Colonelul se duce. Doamne, cum poate să bea omul ăsta tărie pe codul portocaliu? Infanterist în retragere! O să cadă la datorie pe pământul patriei îmbibat de... rachiu.

La Căminul Cultural se dau ajutoarele de la UE. M-aş băga şi eu la coadă, dar nu am dreptul.

Intru în casă, la răcoare, cu gândul la berea rece. Mă întind în pat. Aş dormi, dar e ora prânzului... Colonelul dă buzna în cameră. Ce-i, dom’le, vin ruşii? „Unde-i, Leana? Să-mi dea buletinul să-i iau ajutoarele.“ O strigă pe nevastă-sa. O găseşte. Îi cere buletinul. Fug la gard şi mă holbez... Nu se poate! Nici ţipenie de om! M-a bătut soarele în cap! Acu’ zece minute erau oamenii buluc, acum e pustiu. Strig la colonel: merg şi eu, nea Vasile! Soacră-mea zice să lăsăm ajutoarele că îi este ruşine să le ia, colonelul cu buletinul ei în mână zice că nu-i nicio ruşine (de acord, nea Vasile!), eu vreau să-l ajut la cărat, colonelul zice că se descurcă singur, îl rog să mă aştepte, să-mi pun pantalonii de oraş şi cămaşa, „du-te aşa, în maiou, că nu te ia nimeni de bărbat la ajutoare!“ – se hlizeşte soacră-mea, colonelul o tuleşte, eu îmi trag pantalonii şi cămaşa, ce dracu’!, mă duc să iau ajutoarele de la Uniune! Străbat în papuci curtea, merge şi-n papuci!, tai şoseaua, uite că e plină de baligi proaspete, hai că n-am avut vedenii de la arşiţă, dar unde sunt oamenii, unde sunt caii, sunt sunt căruţele, aşa de repede au luat ajutoarele? Treptele sunt pustii. Colonelul a înhăţat deja două cutii, face grimase că sunt prea grele, apuc o cutie cu însemnele UE şi ale Guvernului României, îl văd în pragul Căminului pe viceprimar, are o mutră posacă şi o şapcă de camuflaj trasă pe cap, stă la o masă plină cu hârtii, şi îl salut: „Trăiască Uniunea Europeană!“. Imediat, îmi dau seama că salutul meu este idiot, complet idiot! Omul nu-mi răspunde şi bine face. Îl urmez pe colonel şi până să intru în curte citesc pe eticheta mare, lipită pe cutie: „1 kg zahăr, 1kg orez, 1 kg făină, 1 litru untdelemn, 1 conservă carne de vită“...

(Va urma săptămâna viitoare.)

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite