Care este starea lui Victor, băieţelul jurnalistului Dorin Chioţea, rănit într-un grav accident: „Medicii ne-au spus că un asemenea caz e extrem de rar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistul Dorin Chioţea şi fiul său, Victor FOTO: Facebook/ Dorin Chioţea
Jurnalistul Dorin Chioţea şi fiul său, Victor FOTO: Facebook/ Dorin Chioţea

Fiul jurnalistului TVR Dorin Chioţea, implicat marţi într-un grav accident, nu are afectat niciun organ intern. Copilul de numai patru ani, internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, are însă multiple fracturi şi lovituri, după cum a anunţat tatăl său pe Facebook.

Jurnalistul Dorin Chioţea a descris felul în care s-a produs accidentul în care a fost implicat fiul lui, Victor, în vârstă de patru ani. Copilul a ieşit afară din casă după căţel, pe alee, unde a fost lovit de o maşină condusă de o vecină „care nu l-a observat (probabil nimeni nu ar fi putut)”.

„Fiul nostru a fost imposibil de reţinut, cu atît mai mult cu cât nu făcea aşa ceva. Cred că a intrat cumva în lateral, pe zona dintre oglindă şi roată (pe maşină nu există nicio urmă de impact), iar izbiturile au fost puternice la contactul cu asfaltul”, a mai scris jurnalistul care s-a arătat recunoscător că foarte mulţi oameni l-au întrebat de starea fiului său şi i-au transmis că îi sunt alături. 

Starea băiatului

Victor e internat la Neurochirurgie/ Terapie Intensivă şi are: „posterior dr o fractură de craniu care i-a prins şi baza, o fractură de femur stg, fractură de claviculă dr, fractură de piramidă nazală, escoriaţii, julituri, tăieturi adânci până la os (pe frunte şi la genunchi dr), o arsură pe piciorul drept. E vânăt din creştet până-n tălpi, iar ochişorul stîng e acoperit de un imens hematom cu edem. După cîteva ore de intervenţii chirurgicale multiple a rămas imobilizat în aceeaşi poziţie: întins pe pătuţ, cu picioarele depărtate cam la 30° - cel stg e gipsat, cel drept e bandajat, unghiul dintre ele e menţinut cu o tijă -, cu capul înclinat spre stînga. Abia peste cîteva zile îşi va putea schimba aşezarea. E hrănit cu paiul şi cu perfuzii, sedat permanent”.

Chioţea a explicat că scrie aceste detalii pentru ca oamenii să conştientieze că orice secundă e preţioasă şi orice mică neatenţie poate fi fatală. Victor a avut noroc, i-au transmis medicii de la „Grigore Alexandrescu”, măduva spinării, coloana verterbrală şi creierul fiind intacte.  „Arhivari şi curatori ai atâtor drame şi tragedii, medicii de la GA ne-au spus că un asemenea caz este extrem de rar. Sunt nenorociri de neînchipuit după banale căderi de pe trotinete/ biciclete, după alunecări, după paşi greşiţi făcuţi pe trepte”. 

Poliţia Română, promptă şi profesionistă

Chioţea a lăudat şi reacţia Poliţiei Române care a trimis trei echipaje în numai trei minute, pe primul în mai puţin de un minut. Politiştii au izolat străzile şi au fost asistaţi şi de un echipaj de Jandarmerie. La indicaţiile doctorului Ioana Nicolau (27 de ani) au scos trusele de prim ajutor, au cerut ajutorul altor şoferi şi au apelat la vecini. „În tot acest timp, Ambulanţa/ SMURD întârzia. 26 de minute a făcut, după cum am spus, de la apel până la sosire. Dacă scădem din acest timp panica soţiei mele, poate incoerenţa ei firească din disperare de la conversaţia cu operatorul 112 şi toată procedura de transmitere mai departe, tot rămâne un timp nepermis de mare pentru a accesa un loc din Nordul Capitalei, la 500 m în spatele Casei Presei, la 3-4 km de Arcul de Triumf!!! Sunt 100% convins că nu există, punctual, vinovaţi pentru aşa ceva. Dar Sistemul trebuie reorganizat din temelii. Pe lîngă rapiditatea venirii forţelor de ordine, am la îndemână 24/24, 7/7 o dovadă simplă: telecomenzile cu care pot accesa din casă firma de protecţie şi pază BGS, al cărei abonat sunt de un deceniu. În contract scrie că dacă echipajele nu ajung în 2 minute îmi dau banii înapoi pe un an întreg. Mai mult, încurajează folosirea telecomenzilor de două ori pe lună, pt a testa vigilenţa şi rapiditatea agenţilor. Am făcut proba de cîteva ori, ba din greşeală au butonat şi copiii noştri, şi ne-am trezit cu echipajele înconjurînd casa în 45 secunde - 90 secunde!!! Deci, dacă BGS poate, Statul de ce n-ar putea?! Trebuie să poată şi pentru asta trebuie să luptăm. E unul din crezurile mele de azi înainte. Pentru asta poate ca e nevoie de ambulanţe mai multe şi permanent modernizate, de personal angajat şi antrenat, de locaţii plasate strategic de unde echipajele să fie gata de plecare, de perfecta coordonare intre 112 si TOATE serviciile de ambulantă/ urgentă/ pompieri/ poliţie/ protecţie, incluzîndu-le obligatoriu si pe cele private”, a deplâns Chioţea starea serviciului de ambulanţă.

Jurnalistul TVR a lăudat şi personalul Spitalului Grigore Alexandrescu care, în ciuda condiţiilor pricinuite de clădirea veche, au dat dovadă de mult profesionalism. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite