Carantina extinsă: ce înseamnă implicarea Armatei în lupta cu coronavirusul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii susţin că implicarea armatei este necesară în lupta cu acest virus Foto Mediafax
Specialiştii susţin că implicarea armatei este necesară în lupta cu acest virus Foto Mediafax

Experţii în politici publice de Sănătate susţin că măsurile dure de impunere a unei carantine totale cerute de preşedintele Klaus Iohannis sunt absolut necesare şi singurele ce pot aplatiza rata îmbolnăvirilor. Premierul Orban a precizat marţi că personalul MApN va fi implicat în operaţiuni de pază şi patrulare, iar specialiştii susţin că implicarea armatei este necesară în lupta cu acest virus

Analiştii politici susţin că implementarea măsurilor dorite de preşdinte era inevitabilă. „A fost o implementare graduală a acestor măsuri severe, pentru a nu şoca, de a nu forţa lucrurile. Practic, măsurile de sâmbătă le prevesteau pe cele de marţi. Sunt alte state care au luat aceste măsuri mult mai târziu decât România, când aveau sute de cazuri zilnic. Măsurile deveniseră necesare, iar acum, în următoarele 2-3 săptămâni, întreg aparatul administrativ trebuie să fie concentrat pentru controlul acestei epidemii. Gradul de respectare a acestora va depinde în bună măsură de durata acestei situaţii. În prima perioadă, oamenii vor înţelege. Aşa se explică şi efortul de a concentra maximul de eforturi pe un timp cât mai scurt”, a declarat politologul Cristian Pârvulescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, la finalul unei şedinţe cu premierul şi mai mulţi miniştri, instituirea, începând de miercuri, a unei carantine aproape totale în România, fiind permise doar deplasările la serviciu, pentru cumpărături absolut necesare, pentru asistenţă medicală de urgenţă, pentru îngrijirea unui membru al familiei şi deplasările scurte în apropierea locuinţei, ca activitate fizică individuală sau pentru nevoile animalelor de companie. Mai mult, şeful statului a precizat că armata se va afla pe străzi pentru a se asigura implementarea acestor măsuri şi că persoanele aflate în carantină sau izolare vor fi supravegheate electronic.

Era absurd să ţii zeci de mii de soldaţi în cazărmi când va fi o nevoie acută de personal pentru implementarea acestor măsuri. Sorin Paveliu, expert în politici publice de Sănătate

„Se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie, după principiul «stăm acasă». Evident că oamenii pot ieşi ca să meargă la serviciu şi să se întoarcă de la serviciu, să iasă să îşi facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricţii devin obligaţii! Am convenit să folosim şi Armata, pentru a gestiona mai bine situaţiile create în teren. Un punct foarte special, ţin neapărat să-l mai menţionez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar şi de restricţii speciale. Şi, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65 de ani, pentru aceste persoane se vor introduce restricţii speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a declarat, în cadrul unei conferinţe susţinute la ora 19.00, că „ s-a rostogolit o informaţie care nu e adevărată despre persoanele peste 65 de ani”, şi a subliniat că aceste persoane nu vor avea o interdicţie totală de a ieşi din reşedinţă şi că vor exista anumite ore între care acestora li se va permite să se deplaseze în afara locuinţelor. „Se ştie că persoanele peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili. Pentru a-i proteja se va institui această interdicţie de a ieşi din casă, dar nu pe toată durata zilei. Va exista un interval din zi în care vor putea ieşi din casă persoanele peste 65 de ani şi luăm în calcul să impunem un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane”, a declarat premierul.

Marcel Vela a anunţat, marţi seară, principalele prevederi ale Ordonanţei Militare nr. 3, care impune şi mai multe restricţii de circulaţie în contextul răspândirii coronavirusului. Astfel, România va intra în carantină generalizată care se va aplica întregii populaţii, indiferent de vârstă sau categorie socială. Persoanele de peste 65 de ani vor putea să iasă din casă în intervalul orar 11:00-13:00. 

„Stimaţi români, Cea mai gravă criză din ultimii zeci de ani ne-a lovit şi pe noi. Vorbim de acest virus cumplit care ne-a lovit pe noi şi lumea întreagă. În decurs de numai o zi, 186 de persoane au fost infectate şi în ţara noastră. Asta ne-a determinat să acţionăm imediat şi să luăm măsuri mai dure, măsuri pe care le-am anunţat deja, gradual, în primele două ordonanţe militare. Vreau să vă asigur pe cei care sunteţi în carantină sau în izolare că de aici, de la pupitru, vă vorbim şi în calitate de părinţi, de bunici sau de fii. Ne aflăm şi noi în situaţia multora dintre dumneavoastră care nu şi-au mai văzut cele mai dragi fiinţe de multe zile. Îi îndemn pe cei care încă nu conştientizează pericolul să se trezească. Nu ne jucăm cu sănătatea publică”, a declarat ministrul de Interne înainte de a prezenta detaliile Ordonanaţei Militare 3/2020.

186 de noi cazuri de îmbolnăvire 

Marţi, numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns la 794 de cazuri, iar numărul total al deceselor a ajuns la 12. Potrivit autorităţilor, 16 pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă, din care şase în stare gravă.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, până în prezent, 48 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, cei mai mulţi, 36, fiind în Italia. De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 8 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 7 în Italia şi unul în Franţa, au decedat. Pe teritoriul României, 5.515 persoane se află în carantină instituţionalizată, şi alte 83.970 în izolare la domiciliu. Conform datelor raportate către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu, în prezent, un număr de 103 cadre medicale, dintre care 43 de medici, sunt  diagnosticate cu COVID 19.

Impunerea restricţiilor dure era absolut necesară

Asta în condiţiile în care luni, când România înregistra doar 576 de cazuri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile atrăgea atenţia că ţara noastră se află în stadiu pre-epidemic, înregistrându-se cazuri de import şi cazuri de transmitere locală restrânsă (generaţia 2, 3 şi 4), neexistând încă dovezi de transmitere intra-comunitară susţinută. Strategia recomandată este încă una axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată. Pe de altă parte, specialiştii în Sănătate susţin că, în ceea ce priveşte măsurile dure impuse de preşedintele Iohannis, acestea erau nu doar absolut necesare, dar şi singurele lucruri pe care le puteam face pentru a aplatiza rata îmbolnăvirilor. 

„Măsurile adoptate de şeful statului erau absolut obligatorii, iar adoptarea lor s-a făcut la momentul potrivit, cel puţin din punct de vedere administrativ şi politic. Salut faptul că armata este implicată în această bătălie. Era absurd să ţii zeci de mii de soldaţi în cazărmi când va fi o nevoie acută de personal pentru implementarea acestor măsuri. Nu mă refer doar la impunerea măsurilor restrictive, dar sunt necesare soluţii logistice pentru persoanele de peste 65 de ani, cărora acum le este interzisă complet părăsirea locuinţei. Cine îi va ajuta, cine le va aduce medicamente, pentru că nu toată lumea are nepoţi. Vorbim de 16% din populaţia ţării, adică circa 3,5 milioane de oameni. Altfel, totalul de peste 750 de cazuri respectă modelul matematic al unei creşteri a cazurilor cu 22%/zi, aşa cum a fost ea înregistrată în Italia. Cu cât numărul de teste va creşte, este de aşteptat să avem şi o creştere a numărului de cazuri. Aceste cifre ne vor spune cât de repede ne apropiem de Italia. Dacă în acest moment avem 20 de zile în faţă, s-ar putea să aflăm că avem doar 10 în realitate. Stăm cu ochii pe grădina lor, pentru că ce se va întâmpla la ei se va întâmpla şi la noi”, este de părere Sorin Paveliu, expert în politici publice de Sănătate.

De altfel, luni, Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat algoritmul pentru testare pe baza recomandărilor Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC). Astfel, Prioritizarea testării în ordine descrescătoare a importanţei este următoarea: persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională; contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate; personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat; cazuri de SARI (infecţie respiratorie acută severă) fără altă etiologie (negativi la test de gripă), din TOATE categoriile de vârstă şi din TOATE spitalele şi persoane instituţionalizate simptomatice. Dacă rezultatul este pozitiv, pacientul este internat şi rămâne în izolare în spital. Externarea se poate realiza atunci când medicul consideră că evoluţia clinică a pacientului permite acest lucru şi se obţin 2 teste negative la interval de 24 de ore.

Ce facem cu bătrânii

Decretul 2 sublinia la Art. 8 ce trebuie să facă autorităţile pentru seniorii care ar trebui să stea în casă. Astfel autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, şi să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor. În acelaşi timp, evidenţele se actualizează şi se raportează săptămânal la centrul judeţean/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei. Comitetele locale, judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă identifică modalităţi de sprijin pentru aceştia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite