Capcane la zi

Sau la zid… De fapt, şi zidul e o  capcană. O aflăm, faţă în faţă... Ne apără de duşmani, sau pe duşmani de noi. Aşa e capcana. Cu două feţe. Zidul e un foarte bun simbol al Prezentului. Acoperitor, de netrecut. Un punct de referinţă primit de departe, deci cunoscut parţial - ştim cum am ajuns aici. Dar suntem săraci în a Deschide şi Proiecta ieşiri benefice. O inerţie care trădează dependenţa de starea precară în care doar Supravieţuim.

Au fost uitate Ambiţia, Curajul de a înfrunta o Stagnare păguboasă.

Ne lipsesc Liderii autentici, cu Viziune, Credinţă şi Curaj. Meniţi şi capabili să trezească populaţia la viaţă, desprindere de prezentul inert şi toxic.

Se pare că s-a instalat deplin un confort mediocru şi steril la care avem acces cu toţii dincolo de capabilităţi, valoare şi contribuţie. Împăcaţi cu soarta.

Un factor agravat derivă din starea, oarecum surprinzătoare, în care au ajuns ţări şi popoare încă bogate şi vestite prin competitivitate, cândva un reper pentru progres, emancipare, prestigiu.

O schimbare majoră în lumea în care trăim se produce rapid, fără oprire, invadează normalitatea, practica uzuală. Ne trezim într-o capcană atotcuprinzătoare pentru nevoi, practici şi asocieri de prim rang.

Teme care acaparează comunicarea publică. Cum reuşesc şi cum am putea scăpa?! Uneori reuşim şi sunt scoase din joc.

Dar fac loc altora.

Rămânem paralizaţi într-o inerţie colectivă, tot mai izolaţi, în spaţii fragmentate, împovărate de incidente obscure, marcate de simple “fulgerări” pe un cer global, masiv înnourat, tulburând tăcerea.

Tot mai apăsătoare devine întrebarea (pentru cei care şi-o pun): Unde vom ajunge?! Un viitor obscur, greu de definit, de asumat. În cazul în care mai există...

Există oare ieşiri care să inspire oameni limpezi la minte şi harnici pentru a trece “pe partea luminoasă a dealului”?!

Câte capcane definesc traseul? Deci au conţinut şi impact pentru a da lumină sau întuneric în viaţa de zi cu zi. La ce nivele se poziţionează capcanele? Unde se structurează? Care ar fi spaţiile imunizate, curăţate?

Cum revin capcanele, ca stări, iniţiative, surse de pagubă? Cum sunt acelea care nu dispar niciodată? Am avea foloase, beneficii, “oportunităţi” ocazionate de capcane?

Cum ne definim prin capcane? Le semănăm, ne diferenţiază de alţii, rămânem de neuitat? În ce “locaţii” se parchează capcanele ca stări naturale, de necontestat, stăpâne ale locului?  Câte şi cât de grave sunt capcanele care acum sunt aici şi de care nu ştim, nu ne pasă, nu le recunoaştem?!

Cât datorăm celor pricepuţi şi antrenaţi, iniţiaţi şi responsabili care ne atrag atenţia la stări înşelătoare în aria de acţiune şi vieţuire pe care o traversăm?

Câte capcane sunt deja menţionate în CV-ul nostru? Ca atacuri, necazuri, vulnerabilităţi? Aşa ni se pare nouă sau celor cărora le trimitem e-mailul.

Primim adesea cadouri cu nişte capcane în interior, în ambalaj, în intenţia completă a celor care ni le dăruiesc. Ne bucurăm?!

Muncim din greu, luptăm cu viaţa pentru a atinge un scop. Necesar, valoros, recunoscut. Reuşim. Apoi înţelegem că era doar o capcană. Pusă cu efort şi angajare chiar de noi, în grădina din spatele casei.

Observăm cum cei apropiaţi sau alţii, din jur, sunt aproape, chiar la un pas, de o capcană dureroasă, costisitoare. “Strigăm la ei!” Se uită la noi miraţi, ironic, poate chiar cu superioritate. Asta e...

P.S. Nu e asta! E alta...