Canicula extremă va cuprinde din nou aproape întreaga ţară. Prognoza meteo pentru săptămâna 26 iulie - 1 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula / FOTO Shutterstock
Canicula / FOTO Shutterstock

Un val de caniculă greu de suportat va cuprinde aproape toată ţara în săptămână următoare, avertizează Elena Mateescu, directorul ANM. Vor fi aşteptate temperaturi de până la 40 de grade, inclusiv la umbră, şi nopţi tropicale.

„Chiar de la începutul acestei săptămâni vorbim de o vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării şi dacă mâine (n. red - luni, 26 iulie.) considerăm că vremea va fi caniculară în Banat, Crişana, Oltenia, în vestul Maramureşului şi sud-vestul Transilvaniei - acolo unde şi disconfortul termic va fi accentuat, pentru că este posibil ca indicele temperatură-umezeală să atingă şi să depăşească pragul critic de 80 de unităţi -, ei bine, de marţi valul de căldură se va intensifica în partea de vest, sud, local în restul teritoriului, iar la mijlocul săptămânii să vorbim deja de val de căldură persistent, nu în ultimul rând, temperaturile resimţite să fie semnificative”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, duminică la Digi24.

Luni se vor înregistra deja în partea de vest şi sud-vest a ţării valori de temperatură de 35-36 de grade, dar începând de marţi, de la o zi la alta, valorile vor fi în creştere: 37-38 de grade, posibil 39, chiar 40 de grade în Lunca Dunării miercuri, joi, vineri şi sâmbătă. Inclusiv prima zi din luna luna august păstrează această caracteristică, cu 37-38 de grade în partea de vest, sud-vest şi sud a ţării, a precizat Elena Mateescu.

În plus, şi nopţile vor fi greu de suportat. Vor fi nopţi tropicale, pentru că temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, aşa încât acest nou val de căldură persistent va fi deosebit de accentuat, cu temperaturi resimţite care în bună parte din ţară. Mai ales acolo unde valorile de temperatură măsurate în condiţii standard depăşesc 37-38 de grade, cu siguranţă temperaturile resimţite vor fi unele semnificative, atrage atenţia directorul ANM.

Pe litoral vremea va fi deosebit de caldă pe tot parcursul săptămânii. Luni vor fi 29-30 de grade Celsius, dar de la o zi la alta este posibil ca şi în zona litoralului să fie consemnate valori care se apropie de pragul de caniculă, de 34-35 de grade.

„Atenţie la indicele UV, la expunerea la soare în orele amiezii, când se înregistrează căldură maximă, şi nu în ultimul rând atenţie la modul cum ne hidratăm”, subliniază meteorologul.

„Cert este că este posibil ca săptămâna care urmează să fie cea mai caldă săptămână de până în prezent în această vară”, spune Elena Mateescu.

În zona montană, vremea va fi perfectă pentru drumeţii. Este posibil să mai fie averse, local, în zona montană înaltă sau în zona submontană, dar ele nu vor pune probleme. Este o săptămână ideală pentru munte, spune Elena Mateescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite