Canibalii şi profesorul

Un profesor suedez din domeniul ştiinţei comportamentale aplicate a sugerat că omenirea ar trebui să regândească canibalismul şi să înceapă să mănânce carne de om, pentru a salva planeta de schimbările climatice.

Potrivit lui Magnus Soderlund, profesor din domeniul ştiinţei comportamentale şi şef al Centrului pentru Marketing de la Şcoala de Economie din Stockholm, o cale prin care se poate limita emisia de gaze cu efect de seră este pur şi simplu să ne mutăm dieta spre consumul bazat pe carne umană (deocamdată profesorul sugerează că ar trebui să mâncăm cadavre, însă ne putem uşor închipui că în viitor ideea ar putea să fie „extinsă” pentru a include diferite forme de euthanasie pentru asigurarea „hranei”).

După Soderlund, principalul obstacol în faţa ideii sale „salvatoare’ este tabuul care înconjoară consumul de carne de om. Potrivit lui Soderlung, mulţi oameni sunt „uşor conservatori” atunci când vine vorba despre consumul de alimente cu care nu sunt obişnuiţi.

Evident că cel mai bun mod de a răspunde unei asemenea enormităţi este – „Domnule profesor, dvs. primul. Susţineţi-vă teoria sacrificându-vă în numele ştiinţei şi pentru a salva planeta; o dată ce vă vom vedea punându-vă în practică teoria şi oferindu-vă industriei de mici, burgheri şi chifteluţe, ne vom gândi dacă ea ar putea avea vreun sens sau nu.”

Însă cine ştie dacă peste 20 de ani, după ce mass-media „lumii bune” se vor fi raliat propagandei pentru „normalizarea” canibalismului în numele salvării planetei, lucrurile nu vor fi destul de diferite faţă de cum sunt acum.

Ni se va spune, poate (cum ni se spune adesea în prezent) că multor copii săraci le-ar fi mai bine să devină hrană, decât să nu aibă hrană; să scoată pe alţii din sărăcie, decât să trăiască în sărăcie. Iar prin moartea lor ar face un bine şi planetei.

Ni se va spune că legalizarea restaurantelor canibale ar face bine economiei, deoarece ar genera un impozit legal, din care statul poate să construiască şcoli, spitale şi autostrăzi.

Poate ni se va spune şi că oricum canibalismul a existat de când lumea şi va exista cât timp vor fi oameni pe pământ, aşa că mai bine îl legalizezi şi îl faci mai “uman”.

Ori ni se va spune că apărarea tabuului din jurul consumului de carne de om reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât „un atac la adresa planetei, mediului, viitorului”.

Ba chiar vom afla de pe Netflix că aceia care apără tabuul din jurul consumului de carne de om sunt nişte neoprotestanţi americani radicali ce complotează cu ruşii pentru a reinventa Inchiziţia şi pentru a uni din nou Biserica cu statul; asta, bineînţeles, dacă nu sunt de-a dreptul nişte „ultraortodocşi fundamentalişti”, al căror loc este „înapoi în Evul Mediu”. Deoarece „trăim în secolul XXI”, când „pupătorii de oase” de sfinţi nu ar trebui să se pună în calea consumatorilor de oase umane.

Vor fi pregătite, poate, şi nişte ruguri pentru „ultraconservatorii” care fac zid în jurul tabuului privind consumul de carne de om. Deoarece, prin mentalitatea lor retrogradă, aceşti „duşmani ai poporului” se opun singurei soluţii care ne mai poate salva de schimbarea climatică. Când toate rugurile vor fi ars, planeta se va fi încălzit cu încă 0.5 grade.

Acest text este, în mod evident, un pamflet. Şi încă unul care pare tras de păr. Dar nu pot să nu observ că ceea ce părea tras de păr acum 20 de ani este, deseori, acum realitate, şi că atunci când eram eu copil, sălbaticii canibali se aflau pe o insulă îndepărtată din Pacific. Iar coşmarul începea atunci când eroul romanului ajungea pe insulă din greşeală, printr-un naufragiu. Acum am impresia că nu ne mai trezim din coşmar. Insula aceea o regăsim în universităţile noastre. Iar canibalii conduc departamente de marketing.