Când „Ziua Culturii Naţionale“ ne bate obrazul

Ieri a fost „Ziua Culturii Naţionale“. Ştiu. A fost o informaţie lăsata undeva în josul paginii. Nu a fost nici „Ziua micilor“, nici „Ziua seminţelor“. Nu se transmite în direct de la nicio petrecere câmpenească, nu se dau gratis pahare cu vin fiert.

Aşa că la ce bun să aducem în discuţie „o treabă“ care este aproape moartă în România? Spun „aproape moartă“ pentru ca încă mai există câţiva oameni care se străduiesc să o resusciteze. Oameni care, cum o vad că îi pleacă ochii pe spate, îi dau iarăşi o gură de oxigen.

În România aproape nu mai există cultură. (Şi nu mă refer la cele de roşii sau de rapiţă - la capitolul ăla stăm ceva mai bine.) Generaţii întregi au fost învăţate să deteste orice este clasic şi să nu accepte nimic ce este modern. Am pierdut orice identitate naţională şi am preferat să importăm din alte locuri. Atenţie! Nu este rău să aduci infuzii din alte zone! Nu poţi să nu citeşti în viaţa asta August Strindberg, Çehov, Tennesse Williams, Beckett sau Arthur Miller. Însă asta nu înseamnă că trebuie să îi ştergi din istorie pe Mihai Eminescu, George Bacovia, Ion Mureşan, Tudor Arghezi, Max Blecher, Octavian Soviany, Matei Vişniec sau Mircea Cărtărescu. Nu poţi să nu asculţi Journey, Metallica, Iron Maiden, Muse, Tina Turner, Rod Stewart, Phil Collins. Însă nu trebuie să îi ştergi pe Phoenix, Compact, Aurelian Andreescu sau Aura Urziceanu. Normal că trebuie să îi urmăreşti pe Charlie Chaplin, Isabelle Huppert, Robert De Niro, Al Pacino, Marlon Brando, Jack Nicholson, Natalie Portman sau Penélope Cruz. Însă îi avem şi noi pe Toma Caragiu, pe Dem Rădulescu, pe Amza Pellea, Andi Vasluianu, Dragoş Bucur, Mircea Albulescu, Dorina Chiriac, Ana Ularu, Victor Rebengiuc sau Maia Morgenstern. Şi pe ataţia alţii, din atatea domenii ale culturii! Am avea ce să sărbatorim în acestă zi. Nu uitaţi că şi George Enescu sau Ciprian Porumbescu sunt tot români! Cu toate astea, generaţii întregi au fost crescute în spiritul „ăla este bătrân“, „ăla este depăşit“, „ăla e un dinozaur“ etc. Am ajuns să scuipăm pe Eminescu, să nu îl cunoaştem pe Enescu, să ştim vag cum că Amza a fost Mihai Viteazul, să nu ne intereseze ce face Vişniec şi aşa mai departe.

Mă întreb deci ce am sărbătorit noi ieri? Despre ce cultură a fost vorba? Am sărbătorit sacrificiul unor „nebuni“ care insistă să „producă“ o marfă pe care nu o vrea nimeni în România? Am sărbătorit viaţa marilor actori care au murit în mizerie? Am sărbătorit umilinţele artiştilor care, ajunşi la bătrâneţe, trăiesc cu 500 de lei pe lună? Sau poate am sărbătorit submediocritatea vândută de televiziunile din România sub titulatura de „artişti“?

Cred că nu am avut ce să mai sărbătorim. Cred ca nu a fost o zi de sărbătoare. A fost o zi tristă în care o mână de oameni au conştientizat cât rău a născut uciderea culturii.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea mea...

Coiotu'