Când statul te condamnă la moarte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Cristina Udrescu e un om care s-a încăpăţânat să trăiască. Ca într-un roman de Soljeniţîn, Cristina a fost aruncată în gulagul sistemului de sănătate românesc, de unde prea puţini se mai întorc ca să povestească.

Cristina e un avocat din Cluj care în toamna lui 2016, la 37 de ani, s-a trezit cu viaţa dată peste cap de 14 intervenţii chirurgicale şi trei infecţii intra-spitaliceşti diferite. Şase luni mai târziu, în aprilie 2017, Cristina are cu 15 de kilograme mai puţin şi nu se mai poate hrăni decât artificial, printr-un cateter. A mai pierdut 80% din intestin în urma celor 14 operaţii. Organismul este sub asediul infecţiilor nozocomiale. Nimeni nu mai speră.

Şi totuşi, în ultima clipă, Cristina obţine formularul E112 şi o şansă minusculă la viaţă. Ajunge în Franţa, într-un spital din suburbiile Parisului, unde o echipă de medici fac imposibilul. O scapă de infecţii şi o stabilizează. Pas cu pas, kilogram cu kilogram, zi de zi, Cristina recuperează. Se întoarce printre cei care pot povesti. Printre cei care au supravieţuit gulagului.

Şi, în urmă cu două săptămâni, Cristina mă sună. Deşi s-a întors printre cei vii, Cristina nu se poate întoarce acasă. În România.

În Franţa, Cristina ocupă un pat, de fapt, o cameră, într-o unitate foarte specializată. Unitate care se ocupă de cazuri teribile, la limită. Deşi clinic este stabilă, lipsa unui program de nutriţie clinică /parenterală la domiciliul, lipsa unei pregătiri de specialitate în rândul medicilor, ping-pong-ul dintre Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii pe tema cine suportă costurile, o condamnă pe Cristina la o moarte lentă dacă se întoarce.

De ce? O spune chiar ea într-un e-mail:

„Eu cred că în prezent, la noi în ţară, din cauza lipsei de pregătire a medicilor (în sensul că nu sunt specializaţi în administrarea nutriţiei parenterale de lunga durată), este foarte posibil să fiu printre puţinii care au un program nutriţional care să funcţioneze pentru ei... Cred că ceilalţi bolnavi fie mor (de foame...), fie se chinuie de pe o zi pe alta încercând să asimileze din mâncarea normală ce pot şi poate mai ajung pe la spital şi li se mai administrează în ATI sau prin altă secţie ceva pungi de nutriţie parenterală, cât să nu moara...asta în lipsa unui program coerent de nutriţie.

Sigur că mă gândesc departe, având în vedere situaţia din ţară, dar pe lângă introducerea acestor servicii la domiciliu ar trebui să fie demarată şi specializarea medicilor în sensul de a şti în ce cazuri se poate administra nutriţia parenterală, când trebuie sa fie indicaţie de durată, cum se gestionează pacienţii cronici cu astfel de probleme...“

Cam aşa ar arăta acum tratamentul Cristinei dacă s-ar întoarce într-un spital românesc, pe secţia de ATI, singurul loc unde astfel de servicii sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări.

Foamea la care eşti condamnat plus infecţiile nozocomiale.

Din iunie, de când s-a ridicat din pat singură, Cristina (foto dreapta) trimite tot felul de scrisori şi documente oficiale instituţiilor din România. Alături de ea, şi medicii francezi. După mai multe schimburi de corespondenţă, Comisiile de Specialitate din Ministerul Sănătăţii (ATI + Gastroenterologie) au admis, printr-o adresă oficială în iulie 2017, că „problema ridicată nu este una izolată, mai mulţi pacienţi pot avea indicaţie de alimentaţie parenterală totală de durată“ şi că „problema este de mare urgenţă, importanţă şi gravitate“.

Cristina Udrescu

Dacă statistic insuficienţa intestinală de care suferă Cristina se încadrează în categoria bolilor rare (5-20 cazuri media pe Europa), cancerul este o afecţiune mult mai des întâlnită. Iar dacă bolnavii de cancer nu au întotdeauna nevoie de un cateter şi de hrănire artificială (deşi în unele cazuri au), ei au întotdeauna nevoie de un program de nutriţie pus la punct riguros şi de supravegherea atentă a unui medic specializat în nutriţie clinică. Iar aici ne întoarcem la specializarea medicilor, după cum bine a observat Cristina.

Elaborarea unui program naţional de nutriţie clinică nu ţine de domeniul fantasticului. Am publicat cazul Cristinei iniţial pe pagina mea de Facebook. Iată primul comentariu din partea doamnei Elena Copaciu, fost consilier la Ministerul Sănătăţii:

„Acest program naţional de nutriţie clinică este un demers pe care societatea naţională de profil, Rospen şi preşedinta sa, d-na Prof. Grinţescu, (şefa de la Reanimare Floreasca) îl susţin de multă vreme. Tema nutriţiei clinice în extraspital, cadrul legal existent şi barierele care împiedică derularea programului au fost discutate la ultima conferinţă anuală acum 2 luni. Se aşteaptă în continuare ca MS şi CNAS să ţină cont de opiniile specialiştilor.“

Mai departe, doamna Copaciu m-a pus la curent cu normativele care ar trebui elaborate pentru a reglementa domeniul şi care se referă la reguli de bună practică medicale, standarde, un mod de aprobare a furnizorilor de servicii de sănătate în domeniu, avizarea distribuitorilor de materiale către furnizori şi pacienţi, formarea echipelor, finanţare, un plan şi termene ferme, şamd.

Deocamdată, suntem în ianuarie 2018, şi niciuna din autorităţile responsabile – Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – nu au întreprins vreo acţiune concretă de rezolvare a problemei. În prezent, Cristina Udrescu este internată în continuare în spitalul din Franţa, costurile spitalizării sale fiind mult mai mari pentru statul român decât dacă i s-ar acoperi tratamentul la domiciliu în România. Cristina se luptă acum să prelungească viaţa formularului E 112 pentru a putea rămâne în Franţa, dar nu în spital, ci la domiciliu, unde să beneficieze de îngrijire parenterală. 

Date fiind faptele de mai sus şi lentoarea birocraţiei medicale româneşti, nocivă atât pentru sănătatea pacienţilor, cât şi pentru administrarea eficientă a fondurilor publice existente, am lansat luni un apel public prin care am solicitat de urgenţă includerea în lista de rambursare sau într-un program naţional adecvat a tuturor categoriilor de materiale şi aparatură necesare nutriţiei parenterale totale la domiciliu. Apelul vine sub forma unei scrisori deschise adresată fostului Prim-Ministru, Mihai Tudose, Ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi preşedintelui Casei de Asigurări, Laurenţiu Mihai.

Nu ca o favoare, ci pentru că sănătatea este un drept!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite