Când îţi este ruşine cu meseria de doctor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciubucul s-a transformat de la un 
ajutor, un supliment la salariu, dintr-un act de recunoştinţă, în sursă 
principală de venit.
Ciubucul s-a transformat de la un ajutor, un supliment la salariu, dintr-un act de recunoştinţă, în sursă principală de venit.

Meseria de doctor dintotdeauna a fost o meserie apreciată. Doctorii au fost văzuti ca oameni deştepţi, muncitori, buni la suflet, întotdeauna bine pregătiţi şi puşi la curent.

Iniţial, meseria de doctor a fost văzută ca o meserie nobilă - din cauza sacrificiilor făcute în cursul anilor lungi de studii, în cursul nopţilor interminabile de gardă, sacrificii faţă de familie, copii, viaţă în general. Şi sacrificii băneşti - doctorul român care trăieşte din salariu este un om sărac.
 
Cred că şi obiceiul ciubucului s-a împământenit cel puţin parţial din recunoştinţa pacienţilor faţă de o profesie grea şi prost plătită. Dar, într-adevăr, nu mai pot spune că este o meserie nobilă dacă depinde de ciubuc.

Ciubucul i-a luat meseriei de doctor din România calitatea de meserie nobilă.

Omul este prin definitie coruptibil. Doctorii sunt oameni cu nevoi, ambiţii şi mândrii financiare ca orice alt om. Cred că toţi se simt puţin vinovaţi când iau ciubuc. Dar metoda de a dilua sentimentul vinovăţiei este de a păcatui în masă. Daca toţi luam ciubuc parcă nu mai este aşa ruşinos. Iar dacă vreunul încearcă să nu ia ciubuc, hai să îl dam pe brazdă.

Unknown-6 ¬Bribery.jpg ¬

Apoi au apărut campionii ciubucului. Înainte, pe vremea lui Ceauşescu, se uita lumea la câte sacoşe duce doctorul campion-ciubucar la portbagaj. Acum la ce maşină super luxoasă conduce. Mâine-poimaine va fi elicopter. Încet, încet slăbiciunea omului s-a transformat în urâţenie sufletească.

 „Dacă nu îmi dai atâţia bani, nu te operez”
 
 „E treaba ta de unde faci rost”. Nu mă interesează”
 
„„Am alţi pacienţi care să îţi ia locul”
 

 „Nu fac muncă «pe degeaba»
 
 „Aici nu e organizaţie de caritate
 
Şi aşa halatul alb a început să se păteze din ce în ce mai mult cu sânge nevinovat şi noroi sufletesc. Ciubucul s-a transformat de la un ajutor, un supliment la salariu, dintr-un act de recunoştinţă, în sursă principală de venit. Apoi s-a transformat din sursă principală de venit în sursă de îmbogăţire. Doctorul nu mai ia ciubuc pentru a îşi achita costul vieţii zilnice la un nivel decent, ia ciubuc pentru a îşi satisface ambiţii indecente.
 
 Şi dacă suntem toţi la fel parcă nu e aşa de rău. Toată lumea ia ciubuc. Întrebarea nu este dacă ia, ci cât să i se dea. Apoi din specia de doctor ciubucar campion s-a născut specia de doctor infractor. Cred că este o consecinţă simplă a legii evoluţiei. „Cine fură azi un ou mâine va fura un bou.” Problema este ce face poimanie, după ce fură boul. Ce mai urmează?
 
Recent, în America, un doctor oncolog din Detroit a fost condamnat la 45 ani de puşcarie grea pentru că... le-a spus oamenilor că au cancer când nu aveau cancer. A minţit pentru ca să le dea tratamente scumpe pentru care lua comision. A furat de la companiile de asigurări milioane de dolari. Dar crima cea mai mare este că a spus oamenilor sănătoşi că au cancer.

doctor ciubuc

Şi nu numai că i-a băgat în sperieţi, dar i-a şi tratat cu medicamente toxice de cancer. Cu reacţiile adverse implicite. Apoi a primit neruşinat felicitările şi recunoştinţa pentru că i-a vindecat de o boală mortală pe care nici nu au avut-o. A devenit un erou în lupta cu cancerul.  
 
Iar în instanţă şi-a cerut scuze. A spus că a fost un om slab care a căzut pradă ispitei banului. Incredibil. În sală pacienţii, trataţi cu medicamente puternice fără să aibă cancer, l-au ascultat fără să le creadă urechilor. „Mă scuzaţi?”. „Pardon?”. Poţi să îţi ceri scuze după aşa o crimă? Mizeria umană câteodată nu are limite.
 
Am fost uimit de cât de oribilă a fost crima doctorului american. Membru al breslei mele de care sunt mândru, breaslă de medic oncolog. Iar acum văd că românii le-au luat-o înainte americanilor. În România sunt mult mai mulţi doctori oncologi care au făcut aceleaşi crime. Justificarea este aceeaşi - nu sunt numai eu, toată lumea face la fel. Hoţul între hoţi e om cinstit.
 
Îmi crapă obrazul de ruşine. Îmi este dragă meseria de medic, mai ales oncolog. Şi am un sentiment puternic de colegialitate. Dar nu pot să găsesc niciun fel de scuză oricât de mult aş încerca. Crima este crimă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am putut scăpa la vârstă tânără, am plecat din ţară încă sincer şi curat. Altfel poate şi eu aş fi fost un ciubucar ca toţi ceilalţi. Dar nu cred că aş fi putut vreodată să îi spun cuiva sănătos că are cancer sau să îi exagerez stadiul bolii doar pentru a îi da medicamente scumpe sau pentru a îmi îmbogăţi cazuistica.
 
Aşa ceva este greu de imaginat. Aşa ceva mă face să îmi fie ruşine cu meseria de doctor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite