Relaţii intime între membrii celor două etnii au existat chiar şi în perioada robiei, fiind nenumărate documente de arhivă care vorbesc despre acest lucru. Cu toate acestea, căsătoriile erau aproape imposibile între două persoane aparţinând acestor două grupuri etnice. O variantă era ca românul/românca, ce se căsătorea cu un rom/romnie, dat fiind statutul social asociat etniei romilor, trebuia să treacă în robie. O altă metodă, folosită de-a lungul istoriei, era să fugă împreună şi să îşi asume consecinţele acestei fărădelegi. Din acest motiv, căsătoriile mixte nu reprezentau ceva comun până la sfârşitul secolului XIX. Iubire a existat, mărturisită de documentele de arhivă – devenit subiect de film pentru Aferim, în regia lui Radu Jude... căsătorie, nu prea!  

„Deh, Ioane, deh! Io româncă, tu ţigan”!

După eliberarea romilor din sclavie, obţinând statut egal cu oricare alt membru al Principatelor Române, căsătoria a devenit posibilă, dar, din păcate, nu există surse documentare privind numărul acestora. În perioada celui de-al doilea Război Mondial, când mii de romii erau deportaţi din România pro-nazistă, deşi căsătoriile mixte erau indezirabile, existau mai multe familii mixte române-rome, ceea e a generat confuzie şi măsuri extreme din partea regimului. Un caz povestit de o femeie romă, care a trecut prin perioada respectivă, ne indică bâjbâiala autorităţilor în cazul familiilor mixte: „era o familie vecină, ea româncă, el de-al nostru. Când a venit să îi ridice şi pe ei, femeia a ieşit pe stradă, şi-a dat jos baticul şi a strigat după bărbatul ei – Deh, Ioane, deh! Io româncă, tu ţigan”, probabil încercând să scape de moartea sigură din lagărele din Transnistria. Replica soţului ei, conform mărturiei, poate genera o întreagă dezbatere despre ce reprezintă identitatea etnică: „Bine, Fănico, dar copiii noştri ce sunt atunci?!”. Nu au mai fost deportaţi, autorităţile nu aveau o soluţie şi, mai mult, regimul nazist era învins.

Suntem împreună!

Dacă în 2007 aproape jumătate din populaţie, mai precis 46%, nu ar fi dorit să aibă rude prin alianţă de etnie romă (CNCD, 2007, p. 66), în 2019 procentul acestora a scăzut la 29% (CNCD, 2019, p. 2). Indiferent de opinia purtătorilor prejudecăţi, în România noastră, căsătoriile mixte româno-rome, indiferent de gen, nu mai reprezintă pentru nimeni o surpriză. Sunt zeci de mii de bărbaţi şi femei care nu au ţinut cont de etnia partenerului lor. Alţii, în schimb – precum familia sau prietenii - ţin cont, canalizându-şi prejudecăţile şi stereotipurile despre „cealaltă” etnie în raporturile lor cu familia mixtă. Mulţi romi aflaţi în căsătorii mixte preferă să îşi ascundă sau nege originea etnică, pentru a nu întâmpina prejudecăţile familiei partenerului lor. Alţii, cei mai mulţi, de altfel, sunt nevoiţi să înghită constant referinţele peiorative la „ţigani”, el sau ea fiind, desigur, excepţia. Asta până la prima eroare, când îi este reamintit, ca o răbufnire, că vine dintr-o altă etnie, una percepută ca fiind „inferioară”. Sunt şi cazuri de succes, multe, când percepţia etnică este învinsă, când oamenii se tratează ca oameni, pentru că sunt oameni şi originea etnică are relevanţă doar pentru anumite practici culturale. Sunt zeci de mii de copiii născuţi în familii mixte, care sunt cetăţeni români, etnici romi şi români în egală măsură! Şi, sigur, toate situaţiile prezentate mai sus au fost captate de către un alt film, respectiv telenovela „Inimă de ţigan” şi toată seria care a urmat după.

#aresel

Prejudecăţile pot fi învinse doar prin interacţiune, respect mutual pentru o cultură diferită şi, categoric, prin iubirea de aproape. Totodată, autorităţile trebuie să îşi facă treaba, pentru a oferi romilor şanse egale de dezvoltare şi participare publică, căci au cam uitat timp de 28 de ani să repare greşelile istorice ale statului nostru. Dacă eşti de acord cu acest lucru, semnează şi tu petiţia #aresel adresată candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din această lună, prin care se solicită o abordare realistă a problematicii romilor.