De la distanţă, prefectul a câştigat competiţia afirmaţiilor necioplite. Ce ne spune doamna prefect?

Domnia sa crede/suspectează că o elevă de la Liceul de Industrie Alimentară din Timişoara s-ar fi putut îmbolnăvi de coronavirus, fix pentru că vine dintr-o familie de romi.

Afirmaţia doamnei prefect mă face să îmi amintesc de un lider de ONG bruxellez, care acum 2 ani, în timpul unei întâlniri despre accesul la sănătate publică al grupurilor vulnerabile, a zis că romii au ceva în gena lor, care îi predispune la îmbolnăviri grave şi rare.

Alt inteligent, un sfertodoct cu fumuri, de această dată, membru al Parlamentului European, din Slovacia, susţinea cu tărie anul trecut, într-o întâlnire a Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie si Afaceri Interne (LIBE) că romii au criminalitatea, parte a culturii lor. Adică, dacă ar fi să ne luăm după spusele domnului, cunoscător de cultură romani, eu n-am ce face altceva decât să îmi învăţ copii să fie mici infractori?

Nu, eu îmi învăţ copiii să fie buni cu cei din jurul lor, să fie umili, dar să nu se umilească, să ajute atunci când pot, să-i iubească şi să-i înţeleagă pe toţi, chiar dacă pe ei îi vor înţelege, poate, doar câţiva.

Nu, dragii mei, criminalitatea nu are nimic de-a face cu un grup etnic. Infracţiunea nu se etnicizează. Ai greşit, plăteşti. Legea trebuie să fie lege pentru toţi, romi sau ne-romi.

Pentru mine, ca adult, e mai uşor să diger atitudinile jignitoare la adresa mea şi a comunităţii din care fac parte, dar pentru copiii mei nu e deloc uşor. În 2016, mă jucam cu fetiţa mea într-un parc din Ploieşti. După ceva vreme, o altă fetiţă, blondă, frumuşică tare, s-a apropiat de noi, să se joace. Nu am apucat bine să o întreb ce face, că s-a zbârlit părul pe mine când am auzit-o pe bunică-sa urlând din toţi plămânii, de parcă i-ar fi luat foc casa:

NU, nu te juca cu cioara aia împuţită, nu vezi ce neagră e!?

Mi s-a rupt sufletul, aş fi vrut să o strâng de gât, dar m-am potolit şi i-am spus:

Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să Îi mulţumiţi zi şi noapte că v-a făcut albă.

Anul trecut, tocmai ce oprisem la o intersecţie, tot în Ploieşti, din cauza unui accident rutier. Eram cu soţia şi cei doi copii. Mulţi poliţişti de la rutieră la faţa locului. L-am rugat pe unul dintre ei să încerce să dirijeze circulaţia, pentru că se aglomerase tare. Deranj mare am făcut, că imediat mi-a arătat care îmi este locul în societate.

Du-te bă de aici, nu vezi că eşti negru ca noaptea!?

Şi acum mă întreabă Andrada, fetiţa mea, de ce a făcut-o tanti, cioară, şi de ce mi-a zis nenea că sunt negru ca noaptea. Nu am ştiut ce să îi răspund pentru o vreme, dar acum îi spun că tanti şi nenea au fost puţin supăraţi şi obosiţi.

La fel de mult îi spun că nimeni şi nimic, indiferent de ce ar spune sau de ce s-ar întâmpla, nu o poate opri să îşi îndeplinească orice vis. Si aşa ar trebui să ştie fiecare copil.

Trăim într-o lume în care e mai uşor să alegem răul, tot ce e alterat moral, intelectual. Asta vinde cel mai bine. Scoatem în evidenţă diferenţele dintre noi, tocmai pentru a pune în cârcă altora, mai slabi, lipsiţi de protecţie, tot ce-i putred şi nu ne face cinste. O scuză efemeră, care doar ne amăgeşte, pentru că de cealaltă parte a iluzoriului sentiment de bine, temporar, ne aşteaptă ea, realitatea.

Şi totuşi, ce ne facem cu doamna Oneţ? Eu fac asta!

Fiţi buni, nu vă costă nimic!