Când cultura nu-i cultură

Cei care au dat tonul degringoladei din cultură, artizanii surpării ei, au fost exact oamenii de cultură, artiştii (din toate artele). Unii dintre ei, fireşte: ori nume deja aşezate valoric, ori oameni aşezaţi în diverse funcţii etc.

Aceştia au dus în derizoriu cultura (prin sfori, pile, găşti, şpăgi, cumetrii, deturnări de fonduri, encomioane şi premii contra cost, orgolii, sinecuri, aranjamente pe banii statului, secătuiri bugetare ş.a.m.d.), aşa cum omologii lor din celelalte domenii (învăţământ, justiţie, poliţie etc.) au dus domeniile respective. Aşa s-a ajuns şi la căderea valorii culturale (artele fiind doldora de mediocrităţi, veleitari şi impostori, unii cu etichete de ”geniu”) şi la dezinteresul publicului (pe bună dreptate, de altfel) faţă de cultură. Într-o societate putredă nu putea scăpa de la această descompunere tocmai cultura, care are şi ea, cum e şi ”firesc”, o mafie a ei. Pe unii dintre aceşti demolatori îi vedeţi, astăzi, plângând pe molozul cultural, avansând ”soluţii” de redresare sau căutând vinovaţii. Opriţi-vă din lacrimi, domnilor, şi căutaţi-i dinaintea oglinzii, că-i veţi găsi imediat!