Când ne cade scutul în cap?

Spaimele au devenit ca nişte droguri pe care ni le dorim injectate direct în venă.

De două săptămâni, de când organizaţia Vier Pfoten a descoperit că ouăle din supermarketuri sunt făcute de găini stresate, predispuse la canibalism şi la boli contagioase, mă uit mai atent la oul pe care-l fierb pe aragaz. Încerc să pătrund în mintea unei găini stresate şi numai când mă gândesc că trebuie să mănânc oul, mi se face rău. (Am dat în mintea găinilor!)

Când televiziunile noastre anunţă cod galben, creierul mi se acoperă instantaneu de nămeţi. Mă gândesc cu groază că maşina cu pâine va rămâne blocată în troiene şi o să mor de foame. Nici bine nu s-au liniştit ninsorile că, atenţie!, ne informează aceleaşi televiziuni, pericol de avalanşe!

Când l-am auzit pe Vladimir Streinu Cercel spunând că gripa porcină a luat o pauză, am răsuflat uşurat. În cele trei zile cât s-au întins cozile la vaccinare, l-am văzut la televizor pe domnul Cercel cum vaccinează, cum dirijează vaccinarea şi cum calmează cetăţenii panicaţi de gripa porcină. Apoi, alt subiect „arzător" a apărut pe ordinea de zi: flacăra violetă! Totuşi, domnul doctor, înainte de a fi împins de pe scena publică, a apucat să ne avertizeze că la vară urmează un alt val de gripă porcină. Până atunci, am timp suficient să-mi las sacoşa la coadă la vaccin, la pâine, la ce-o să se dea, şi să mă bălăcesc (ca porcul) în noroiul stresului. Dacă este duminică şi nicio căruţă nu s-a răsturnat în mijlocul drumului, ca să fie filmată de reporterii Pro TV, atunci trebuie să fiu înfricoşat de următoarea ştire: copiii noştri riscă să devină obezi...

Concedierile plutesc pe cerul vieţii noastre ca nişte ulii hămesiţi: 15.000 de profesori, 17.000 de funcţionari din administraţia publică locală, 150.000 de bugetari la cererea FMI sau 10.000 de disponibilizări la CFR Călători. Tot poporul este în şomaj, dacă e să adunăm cifrele care se vehiculează în fiecare săptămână de miniştri, de sindicalişti, de analişti şi de băgătorii în seamă la nesfârşitele talk-show-uri.

Din tot acest şir de spaime şi tensiuni lipseşte cineva: păianjenul Văduva Neagră. Dacă şi Văduva asta s-ar dezmorţi şi ar muşca pe vreo văduvă nefericită din Năvodari, nu ne rămâne decât să ne aruncăm... televizoarele de la balcoane.

Nu pot să-mi imaginez laboratorul în care se fabrică ordinea de zi a stresului nostru cotidian. (Cel mai simplu ar fi să dau vina pe Traian Băsescu.) Presa forţează realitatea să fie irascibilă şi catastrofică. Dar nici noi nu mai putem să trăim fără aceste spaime. Au devenit ca nişte droguri pe care ni le dorim zilnic injectate direct în venă. Ceva trebuie să ne înfioare, să ne sâcâie, să ne pună pe gânduri. Dar nu pe gânduri bune, ci pe gânduri negre. Aşa, speriaţi de ştiri, suntem mai uşor de manipulat, să-i lăsăm pe alţii să gândească în locul nostru!

Noaptea, când televiziunile dorm, un zgomot dubios mă aruncă din pat: „A căzut scutul antirachetă peste noi!" După câteva momente de panică, îmi revin: vecinul de deasupra sforăie.