Când ajung în ţară testele de coronavirus din Coreea de Sud şi cine vor fi primii beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a dezvăluit duminică când vor ajunge în ţară primele modele de teste individuale de coronavirus după ce o companie sud-coreeană a anuţat că va trimite în România 20.000 de kituri pentru testare.

„Avem un contract în care Unifarm poate aduce în ţară o cantitate mai mare, cel puţin pentru început sunt 200.000 de teste. Urmează ca în această săptămână (n.red.:23-29 martie) să ajungă şi în ţară”, a precizat secretarul de stat într-o intervenţie la Digi24.

„Testările noi le facem la facem la grupele menţionate în toate această perioadă, la care extindem şi la cei instituţionalizaţi, la personalul medical şi la toate simptomele respiratorii acute inferioare la care testul de gripă a fost negativ”, a adăugat acesta.

Precizarea lui Nelu Tătaru vine după ce o companie sud-coreeană a anunţat că va trimite României 20.000 de kituri pentru testarea noului coronavirus, ceea ce înseamnă două milioane de teste.

„În prezent, Compania Unifarm SA a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia unui număr de 2 000 000 teste de diagnostic molecular ( Real Time PCR)”, se arată într-un comunicat de presă remis Adevărul.

Săptămâna care urmează va fi livrată în depozitele companiei prima tranşă de 200 000 de teste.  

În această perioadă, Compania Unifarm SA a precizat că face în permanenţă demersuri de a achiziţiona, de la producători autorizaţi din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar şi medicamente necesare  pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităţilor sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite