Campanie de donare de sânge într-un mall din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sun Plaza şi Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti (CTS Bucureşti) şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, desfăşoară a cincea ediţie a campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge”.

Astfel, persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienţii din spitale sunt aşteptate la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 1-3 septembrie, între orele 9.00 şi 13.00. 

Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în condiţii de siguranţă, folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se recoltează aproximativ 450 ml de sânge, care vor fi folosiţi pentru pacienţii internaţi în spitalele din Capitală, a căror viaţă poate să depindă de aceste transfuzii.

Persoanele care doresc să doneze sunt aşteptate în Sun Plaza cu cartea de identitate şi cu micul dejun consumat (un mic dejun uşor, sandwich cu carne slabă, legume şi fructe consistente). Nu se fumează înainte şi după donare cu o oră. 

Cei care doresc să doneze trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiţii:

– să aibă între 18 şi 60 de ani

– să aibă greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii)

– să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni

– nu pot fi femei însărcinate, în perioada de lăuzie sau în cea menstruală

– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării

– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, 

bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii.

Mai multe informaţii despre condiţiile de donare găsiţi pe www.pentruviata.com 

Donatorii vor completa un formular şi apoi vor beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi 

hemoglobinei etc.) în urma căruia medicii vor decide dacă persoanele sunt apte pentru donare.

În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (fără bonuri de masă şi adeverinţe), însă un singur donator, prin cei 450 ml de sânge recoltaţi, poate ajuta la salvarea a până la trei vieţi omeneşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite