Campania de vaccinare: platforma s-a „gripat", iar pacienţii s-au bulucit până la leşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ”Marius Nasta” pacienţii au aglomerat punctele de vaccinare Foto: Octav Ganea
La ”Marius Nasta” pacienţii au aglomerat punctele de vaccinare Foto: Octav Ganea

Sute de persoane s-au înghesuit, luni, la două mari centre de vaccinare din Bucureşti pentru a primi serul anti-COVID. Haosul a fost sporit de proasta funcţionare a platformei electronice, care a făcut ca întregul proces să se desfăşoare cu încetinitorul

Aglomeraţie şi nervi întinşi la maximum, ieri, la Institutul de Pneumoftiziologie „Prof.dr. Marius Nasta” şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof.dr. Alexandru Obregia” din Bucureşti. Sute de persoane au luat cu asalt cele două centre de imunizare anti-COVID, în prima zi din cadrul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare care include vârstnici, pacienţi cu boli cronice şi personal din domenii-cheie.

Unii pacienţi au venit chiar şi cu o jumătate de oră înainte de începerea programului, la ora 8.00, iar alţii au constatat că au fost programaţi la aceeaşi oră. O altă problemă a fost aceea că dozele de vaccin au venit cu întârziere. Peste toate s-a adăugat faptul că platforma informatică a funcţionat cu intermitenţe, cadrele medicale implicate în vaccinare fiind silite să noteze pe hârtie datele pacienţilor, urmând ca apoi să le introducă în sistem.

„Vom introduce datele chiar dacă vom sta şi peste program. Important este ca persoana care vine la vaccinare să beneficieze de anamneza corectă, de vaccin şi supraveghere”, a explicat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Prof.dr. Marius Nasta”. 

La „Marius Nasta” sunt organizate patru centre de vaccinare, ieri fiind programate 300 de persoane. Aceleaşi probleme au fost şi la Obregia, unde au fost programate la vaccinare 360 de persoane. 

„Nu încurajăm venirea mai devreme la vaccinare”

Comentând situaţia de la cele două centre de vaccinare, col.dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale, i-a sfătuit pe români să nu vină la vaccin mai devreme decât sunt programaţi. „Pentru fiecare persoană sunt alocate aproximativ 15 minute, în care se efectuează triajul medical, vaccinarea propriu-zisă şi, ulterior, persoana respectivă ajunge în sala de aşteptare pentru monitorizarea după vaccinare. Noi nu încurajăm venirea la centrul de vaccinare cu mult mai devreme decât este făcută programarea, având în vedere că suntem în pandemie şi atunci trebuie respectate măsurile de distanţare fizică, trebuie să reducem la minimum riscul de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2. Cred că un interval maxim de jumătate de oră în preajma orei la care suntem programaţi este rezonabil şi este bine să respectăm totuşi acest interval”, a declarat col.dr. Valeriu Gheorghiţă. 

De ce s-a „gripat” platforma

Şi platforma pe care românii se pot programa pentru vaccin a funcţionat dificil zilele acestea. „Odată realizate, datele actualizate se vor regăsi în platforma informatică. Această situaţie nu afectează procesul de vaccinare, însă pot apărea întreruperi de scurtă durată în accesarea platformei. Asigurăm cetăţenii că echipa tehnică implicată în dezvoltarea platformei ia toate măsurile necesare pentru funcţionarea acesteia în cele mai bune condiţii”, au explicat ieri specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).   

Peste 300.000 de persoane programate în etapa a II-a

STS a mai anunţat că, între 15 şi 18 ianuarie, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au înscris 300.109 persoane, în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare - 159.288 de adulţi peste 65 de ani, 68.146 de persoane cu afecţiuni cronice şi 72.675 de angajaţi din domenii esenţiale. 

Numărul maxim de accesări simultane ale platformei programare.vaccinare-covid.gov.ro în cursul zilei de luni, 18 ianuarie, a fost de 23.000 de utilizatori, potrivit unui comunicat al instituţiei. 

12 spaţii au fost transformate în centre de vaccinare

Şi pentru că numărul de cereri este mare, Prefectura Capitalei a anunţat ieri că s-a aprobat schimbarea destinaţiei a 12 spaţii în centre de vaccinare astfel: Complexul Expoziţional Romexpo - 64 puncte de vaccinare;

Centrul de zi „Sfânta Maria” - 5 puncte de vaccinare; Centrul de Îngrijire şi Găzduire Neghiniţă - 4 puncte de vaccinare; Circul Metropolitan, Aleea Circului - 14 puncte de vaccinare; Centrul Cultural Eminescu, Parcul Naţional - 3 puncte de vaccinare; Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti - 8 puncte de vaccinare; Grand Arena Mall - 6 puncte de vaccinare; Sun Plaza - 10 puncte de vaccinare; City Office - 4 puncte de vaccinare; Centrul Multifuncţional „Sf. Andrei” - 4 puncte de vaccinare; Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” - 6 puncte de vaccinare şi Universitatea Politehnica Bucureşti - 16 puncte de vaccinare. În mare parte, aceste centre sunt deja operaţionale - 14 centre de vaccinare cu 73 de puncte de vaccinare - iar celelalte sunt în fază avansată de amenajare, urmând a fi deschise etapizat. 

Imunitate cel puţin cinci luni după COVID-19

O cercetare britanică arată că persoanele care au avut COVID-19 îşi pot păstra imunitatea cel puţin cinci luni după vindecare, dar că ele pot avea în continuare virusul pe care îl pot transmite altora. Studiul SIREN aparţine oamenilor de ştiinţă de la Institutul de Sănătate Publică din Anglia şi mai arată că reinfectările celor care au trecut deja prin boală sunt rare – cu 44 de cazuri descoperite dintr-un număr de 6.614 persoane incluse în studiu. 

Specialiştii atrag atenţia că persoanele infectate în primele luni ale anului 2020, adică la începutul pandemiei, sunt vulnerabile din nou la infectare. De asemenea, spun cercetătorii britanici, cei care au dobândit imunitate naturală trecând prin infecţie pot fi purtători în continuare şi pot transmite boala, având cantităţi virale în nas şi gât. 

Oricine poate fi o sursă de infecţie pentru alţii

Experţii atrag atenţia că datele acestui studiu arată că oricine poate fi o sursă de infecţie pentru alţii şi că trebuie să rămânem vigilenţi. Col.dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a recomandat ca măsurile de prevenţie să fie păstrate până când 70% din populaţie va fi vaccinată. Principalele măsuri de prevenţie în acest moment sunt obligativitatea măştii sanitare, păstrarea distanţei de doi metri în interior, utilizarea deinfectanţilor şi igiena mâinilor.

„Riscul ca persoana vaccinată să facă o infecţie subclinică, o infecţie asimptomatică şi să transmită la o altă persoană cu care intră în contact şi care este receptivă, este nevaccinată sau nu respectă măsurile de prevenţie, este în momentul de faţă sub semnul întrebării”, a explicat col.dr. Valeriu Gheorghiţă. 

30% din pacienţii cu COVID-19 revin la spital cu boli de organe

Un alt studiu britanic apărut în publicaţia „The Telegraph” arată că o treime din pacienţii cu COVID-19 se întorc în spital în următoarele cinci luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare. Cercetarea a fost realizată de Universitatea Leicester şi de Oficiul Naţional pentru Statistică şi a vizat monitorizarea pe termen lung a efectelor devastatoare asupra celor care au avut o formă severă a bolii. Astfel, din 47.780 de persoane care au fost externate în primul val, 29,4% au fost reinternate în spital în următoarele 140 de zile, iar 12,3% din total au murit. Dr. Kamlesh Khunti, coautor al studiului şi profesor în domeniul diabetului şi medicinii vasculare la Universitatea Leicester, a spus: „Acesta este cel mai mare studiu în rândul persoanelor externate din spital după ce fuseseră internate cu COVID-19. Se pare că oamenii se duc acasă, au efecte pe termen lung, se întorc şi mor. Am consemnat că aproape 30% sunt reinternaţi, este vorba de mulţi oameni. Cifrele sunt foarte mari.”

Bilanţ COVID-19: România testează de 10 ori mai puţin decât ar avea capacitatea

Numărul zilnic de teste prelucrate în România rămâne în continuare unul mult mai redus faţă de capacitatea de testare de care ţara noastră ar dispune, de peste 50.000 de teste/zi. De exemplu, în România sunt prelucrate, zilnic, de 30 de ori mai puţine teste decât în Marea Britanie, arată biostatisticianul Octavian Jurma, care atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă o imagine neconformă asupra frontului epidemic.

„Testele ne ajută să facem lumină în întunericul pandemiei şi ne permit să vedem ceea ce, altfel, poate fi văzut doar 2-3 săptămâni mai târziu în spitale şi după alte 3-5 săptămâni mai târziu, în cimitire. Fără o măsurare precisă şi o raportare corectă a frontului epidemic suntem ca un autobuz fără faruri surprins de o furtună, noaptea, pe serpentine. E uşor de înţeles de ce sunt rezervat de fiecare dată când şoferul declară că nu mai e nevoie să fim prudenţi pentru că, privind în urmă, nu am mai avut nicio curbă în ultimii 30 de kilometri”, a scris cercetătorul pe Facebook.

Astfel, ieri, au fost raportate 1.509 de noi îmbolnăviri COVID-19 din doar 5.508 de teste, bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus ajungând la 695.153 de cazuri. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 50 de decese, iar numărul pacienţilor internaţi la ATI era de 1.084.

Concret, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.505 la cerere) şi 3.093 de teste rapide antigenice. Octavian Jurma arată că numărul testelor prelucrate săptămâna trecută a scăzut cu 25% faţă de cele făcute în ultima săptămână din decembrie, când erau Sărbătorile de iarnă. 

„Cu un număr atât de mic de teste, România se află pe locul 9 în topul ţărilor care testează cel mai puţin la 1 milion de locuitori din Europa. Doar Albania, Ucraina, Moldova, Bosnia, Bulgaria, Macedonia şi Polonia testează mai puţin. Până şi Suedia are acum o atitudine mai prudentă faţă de epidemia de COVID-19 decât România. Pentru comparaţie, în Marea Britanie (UK) s-au efectuat joi, 14 ianuarie, 695.148 de teste faţă 20.599 la noi, de 30 de ori mai multe teste. Dintre acestea, 48.682 au fost pozitive în UK, adică o rată de pozitivare de 7%, în vreme ce la noi au depistat 3.525 cazuri, adică o rată de pozitivare dublă”, mai arată biostatisticianul. 

Italia: De ce nu este recomandată vaccinarea pacienţilor care au avut COVID-19

Persoanele care au deja imunitatea activată ca urmare a faptului că au contractat noul coronavirus ar putea dezvolta reacţii secundare la vaccinul anti-COVID, este de părere profesorul italian Massimo Galli, specialist în boli infecţioase la Spitalul Sacco şi la Universitatea din Milano. Italia – care a înregistrat 12.545 de noi infectări şi 377 de decese pe data de 17 ianuarie – a decis să înăsprească măsurile de protecţie. „În cazul unei persoane care are deja imunitatea activată şi căreia i se administrează vaccinul care o activează şi mai mult, este posibil ca, după un interval de timp rezonabil, acea persoană să prezinte o reacţie secundară cauzată de faptul că avea deja imunitate împotriva Sars -CoV-2”, a transmis pe Twitter profesorul Massimo Galli.

El arată că persoanele care au avut o formă de infecţie uşoară până la moderată –deci majoritatea celor care se îmbolnăvesc – au un răspuns imun robust împotriva proteinei coronavirus Spike, iar nivelurile lor de anticorpi sunt stabile pentru cel puţin 5 luni. În plus, profesorul spune că le recomandă celor 2 milioane de italieni care ştiu că au trecut prin boală şi s-au vindecat să nu se vaccineze în această fază a campaniei, pentru a evita risipirea dozelor. Alte 2 milioane de italieni s-au îmbolnăvit de COVID-19, dar au fost asimptomatici, mai spune Massimo Galli.

Autorităţile sanitare din peninsulă au înăsprit regulile de protecţie de ieri, după ce în Italia se înregistrează o creştere a infectărilor. Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano sunt catalogate „zone roşii”, iar populaţiei i s-a impus să nu îşi părăsească locuinţele dacă este posibil, cu excepţia mersului la serviciu, la cumpărături de alimente sau din alte motive urgente, a anunţat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza. Mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele, barurile şi restaurantele sunt închise, cu excepţia supermarketurilor. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite