Calvarul de la ghişeele Poştei Române

Jaful care a dus la dezastrul cu care se confruntă astăzi Societatea pe Acţiuni Poşta Română a început în vremea înţepatului fost premier, azi preşedinte al Senatului României, dl. Călin Popescu-Tăriceanu.

Un şef numit politic în fruntea Societăţii a fost lăsat să fure în voie, în pofida unei intense campanii de presă susţinute pe vremea în care b1 tv era încă Televiziune, iar Radu Moraru se mai putea chema încă ziarist pe bune.

Furturile au continuat în voie în vremea prea-cinstitei guvernări Băsescu-Boc. Atunci, în acei ani de glorie, jaful a început să fie simţit şi decontat deopotrivă de salariaţi şi de clienţi.

Mi-o amintesc şi acum pe atât de plina de sine d-nă Andreea Paul Vass, ajunsă consilierul personal al premierului Emil Boc (o insă despre care aud că, în incurabila lui prostie PNL, ar plănui să o propună candidată la postul de viceguvernator al BNR) promiţând într-o emisiune de la Realitatea tv că, în cel mult 6 luni, se va pune ordine şi lucrurile vor reveni la normal în Poşta Română. Doar vorbe de clacă.

Guvernul Boc a căzut la începutul anului 2012, a căzut apoi şi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu şi a preluat puterea un Executiv în frunte cu dl. Victor Ponta.

Salariaţii Poştei, care munceau şi atunci, muncesc şi acum precum sclavii pe plantaţie au declanşat, la un moment dat, o serie de proteste. Dl. Ponta a ordonat ca problema să se rezolve. S-a rezolvat. În stilul Ponta. Adică nu s-a făcut nimic. Cum nimic nu au făcut nici tehnocraţii d-lui Cioloş şi nici politicii domnilor Dragnea-Grindeanu.

Cum eu nu sunt dl. Liviu Dragnea, cel care cunoaşte, după propria mărturisire, programul de guvernare din scoarţă în scoarţă, program care se pare că e mai sacrosanct decât era pe vremuri Programul PCR de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism, nu ştiu dacă acesta conţine măcar o frază despre Poşta Română S.A.

Ştiu doar câteva lucruri pe care firesc ar fi să le ştie şi premierul României, dl. Sorin Grindeanu. I le împărtăşesc cu dragă inimă.

1. Cele mai multe dintre oficiile poştale de pe teritoriul urban al României se află într-o stare deplorabilă. Sunt murdare, demult nezugrăvite. Noroc că Direcţiile de Sănătate Publică nu mai au rigoarea de odinioară a Sanepidului. Iarna e frig, vara te topeşti de cald în ele.

2. Numărul oficiilor poştale a fost drastic redus cum redus a fost şi personalul. Totul în numele eficientizării şi în dispreţul populaţiei. Iată. Numai în zona în care locuiesc eu, din 3 oficii a rămas doar unul. Luat cu asalt încă de la deschidere de nefericiţii care au de trimis sau de primit ceva.

3. Dacă, Doamne fereşte!, ai avut proasta inspiraţie de fi recurs la serviciile Poşta Română S.A., atunci trebuie să ai nervi buni. Să fii în orice moment pregătit să stai la coadă aproximativ o oră. Se poate şi mai mult. Chestiune de noroc, fireşte!

4. Dotarea de la ghişeele Poştei Române este dintre cele mai precare. Calculatoare învechite, imprimante cu ace care fac un zgomot sub impactul căruia e imposibil să nu te alegi cu o migrenă.

5. Nici vorbă de economie de hârtie. Pentru o amărâtă de recomandată primeşti o chitanţă kilometrică.

6. Angajatele din spatele ghişeului au o paloare cadaverică. Sunt epuizate, stoarse de muncă, acţionează asemenea unor roboţi. Se întâmplă să fie plătite doar pentru 6 ore de lucru zilnic, deşi lucrează 8. Dar asta-i România...

7. Sunt pe nedrept bruftuluite de clienţii ajunşi la capătul răbdării. Inşi cărora le este dat să suporte cozi asemănătoare celor ce figurează printre descriptorii epocii Ceauşescu.

Cam asta e situaţia. Nu mă aştept însă deloc ca cineva să încerce să găsească vreo soluţie. Nici măcar nu cred că dl. Grindeanu îmi va mulţumi pentru informaţie.