Calitatea vieţii copiilor din mediul rural: o abordare cantitativă
0
În timp ce copiii din oraşele dezvoltate ale ţării pleacă de Ziua lor în excursii sau tabere de scurtă durată, merg la teatru, film, cofetărie, participă la evenimente cultural-educative organizate de autorităţile publice cu dare de mână, copiii din mediul rural se joacă pe tăpşan, între două activităţi desfăşurate în gospodării.
Iar unii visează la reîntâlnirea cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau, pur şi simplu, la o friptură cu cartofi prăjiţi şi un suc.
Recent, organizaţia World Vision România a publicat raportul asupra Bunăstării copilului din mediul rural din România[1] din care aflăm lucruri cu adevărat îngrijorătoare, după 15 ani de la aderarea ţării la Uniunea Europeană: 2 din 10 copii nu au suficientă mâncare, 1 din 10 copii nu merge la şcoală, un sfert din copiii care provin din familiile sărace sunt discriminaţi, 24% dintre copii nu au ajutor la efectuarea temelor, 2 din 10 copii sunt afectaţi de violenţa în şcoală, 88% dintre copiii din şcolile primare rurale nu au fost în excursie sau tabere, 34% dintre minori au încercat alcoolul şi 43% dintre ei consumă alcool cel puţin o dată pe lună, 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie.
Concluziile cercetării realizate de World Vision România în mediu rural sunt confirmate şi de datele statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică[2], care descriu calitatea vieţii. În anul 2007, când România a aderat la UE, rata sărăciei relative pentru segmentul de vârstă 0-17 ani a fost de 33%, iar în anul 2020 a scăzut la 30,1%, copiii fiind mult mai afectaţi de sărăcie faţă de adulţi sau persoanele vârstnice. În anul 2020, 36,3% dintre persoanele cu vârste între 0 şi 17 ani se aflau în stare de sărăcie sau excluziune socială (indicatorul AROPE), provenind din gospodării cu intensitate scăzută a muncii, cu venituri inferioare pragului de sărăcie (cca. 1100 lei/persoană), aflate în stare de privare materială severă.
Deprivarea materială severă afectează 21,4% dintre persoanele cu vârste între 0 şi 17 ani. Copiii din gospodăriile afectate de privare materială severă se confruntă cu următoarele probleme: nu-şi permit nici măcar o vacanţă de o săptămână pe an departe de reşedinţa obişnuită, părinţii lor au probleme cu achitarea la timp (fără restanţe) a unor utilităţi şi alte obligaţii curente, nu consumă carne de pui, peşte sau alt echivalent de proteină animală cel puţin o dată la două zile, locuiesc în spaţii încălzite inadecvat. În mediul rural, 28,7% dintre gospodării nu au putut efectua la timp unele cheltuieli, faţă de 20,8% dintre gospodăriile din mediul urban. Problemele gospodăriilor rurale, în ordinea gravităţii, sunt următoarele: 57,1% au dificultăţi cu achitarea la timp a consumului de energie electrică şi alte utilităţi, 42,1% cu achitarea costului la abonamentul telefonic, 3,9% cu cheltuielile legate de ratele la împrumuturi (altele decât cele pentru achiziţionarea unei locuinţe).
Din totalul gospodăriilor rurale, 16,5% fac faţă cu mare dificultate cheltuielilor curente, faţă de 12,6% din totalul gospodăriilor urban. Pentru claritatea interpretării datelor, precizez că, din punct de vedere statistic, o gospodărie (cu sau fără copii) este un grup din două sau mai multe persoane care în mod obişnuit locuiesc împreună, în general au legături de rudenie, fac menajul în comun, consumă şi valorifică produsele obţinută, participă integral sau parţial la formarea şi utilizarea bugetului de venituri şi cheltuişi. O gospodărie poate fi formată şi dintr-o singură persoană.
Problemele cu care confruntă copiii din mediul rural se agravează în situaţia în care un părinte sau ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Copiii cu părinţi plecaţi în străinătate, lăsaţi în grija bunicilor sau altor rude, suferă de anxietate, depresie, unii dintre ei recurg la gesturi suicidale. Fetele lăsate nesupravegheate, lipsite de informaţii corecte privind sănătatea sexuală şi reproductivă, ajung să se confrunte cu maternitatea adolescentină. Potrivit INS, în anul 2020, a fost înregistrat un număr de 18.324 de mame cu vârste între 0-19 ani, din care 732 de mame cu vârste sub 15 ani. Să mai notăm că, în anul 2020, dintr-un total de 31.681 de întreruperi de sarcini, 2747 au fost întreruperi de sarcini la fetele cu vârste între 15 şi 19 ani. Tot mai mulţi copii din mediul rural se nasc în afara căsătoriei, fapt care complică îngrijirea şi educarea acestora. De multe ori, copiii născuţi de mamele minore sunt abandonaţi în instituţiile de ocrotire ale statului.
Conform proiecţiilor demografice realizate de INS, populaţia tânără de 0-14 ani (copiii) va cunoaşte o scădere semnificativă în perioada 2021-2100, de circa 1,2 milioane persoane, iar ponderea tinerilor în totalul populaţiei va scădea de la 15,5% 27 (în 2021) la 13,5% (2100). Tendinţa de scădere a populaţiei rezidente se propagă şi asupra populaţiei şcolare. În perioada 2010-2020, populaţia şcolară din România a scăzut continuu, de la 4,2 mil. persoane în anul 2010, la 3,5 mil. în anul şcolar/universitar 2020-2021.
Un indicator statistic important care descrie calitatea vieţii este şi mortalitatea infantilă. În perioada 2010-2020, mortalitatea infantilă a înregistrat o tendinţă de scădere continuă. Totuşi, România încă are probleme cu nivelul încă foarte ridicat al acestei rate (6,1 decedaţi în vârstă de sub 1 an la 1000 născuţi-vii, în anul 2020). Circa 90% din totalul deceselor copiilor cu vârste până la un an sunt determinate de următoarele cauze: boli ale aparatului respirator, unele afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală, malformaţii congenitale, deformaţii şi anomalii cromozomiale, boli infecţioase şi parazitare. Datele privind mortalitatea infantilă trebuie interpretate în legătură cu situaţia de ansamblu privind accesul la serviciile medicale, respectiv la calitatea acestora, mai ales în mediul rural. Nu toate localităţile rurale beneficiază de asistenţă medicală, de prezenta unui medic de familie cu competenţă în domeniul sănătăţii reproductive şi sexuale.
În anul 2020, rata de părăsire timpurie a şcolii a fost de 15,6%, în condiţiile în care ţinta Strategiei Europa pentru anul 2020 a fost fixată la 11,3%. Printre factorii care contribuie la părăsirea timpurie a şcolii se numără sărăcia, munca prestată de copii în gospodăriile agricole, în timpul vacanţelor şcolare sau chiar pe parcursul anului şcolar, educaţia precară a părinţilor, infrastructura şcolară limitată, slaba pregătire a dascălilor din mediul rural, mai ales a cadrelor didactice care suplinesc ore în învăţământul preuniversitar din mediul rural. Fără a ne limita la aceste aspecte legate de calitatea vieţii copiilor din mediul rural, mai menţionăm problemele copiilor cu dizabilităţi care nu au întotdeauna acces la servicii de asistenţă socială şi medicală, analfabetismul funcţional, agravat de cei doi ani de pandemie. Consecinţele sociale şi economice ale modului în care au decurs activităţile şcolare în perioada 2020-2021 se vor repercuta negativ asupra calităţii forţei de muncă care provine din mediul rural. Tinerii din mediul rural şcolarizaţi precar îşi vor găsi greu de muncă sau vor lucra în domenii de activitate salarizate precar, în ţară sau în străinătate.
[1] Raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural în 2021” a fost realizat la comanda Fundaţiei World Vision România, în perioada aprilie-mai 2022, pe trei eşantioane reprezentative: adulţi (1.747 de respondenţi), adolescenţi (1.120 de respondenţi) şi copii (1.232 de respondenţi de vârstă şcolară corespunzând şcolii primare).
[2] Baza de date INS – TEMPO Online, ultima accesare 1 iunie 2022.
Se încarcă comentariile...
