Cadou pentru Regele Mihai: o Medalie Jubiliară scoasă de BNR! Cum arată medalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai
Regele Mihai

O Medalie Jubiliară dedicată Regelui Mihai I la împlinirea a 90 de ani va fi lansată luni la Banca Naţională a României. Fostul suveran va fi reprezentat la acest eveniment de Principesa Margareta şi de Principele Radu, cărora le şi aparţine iniţiativa acestui cadou festiv.

Medalia Jubiliară are pe avers profilul Regelui, iar pe revers se află stema mare a României. Este realizată din tombac (un aliaj de cupru cu zinc) auriu, nepatinat, nelăcuit. Desenul de pe monedă a fost realizat de Cristian Ciornei, iar macheta de către Vasile Gabor.

titlu

Aversul medaliei, cu chipul fostului suveran

Medalie Jubiliară dedicată Regelui Mihai (revers)

Reversul medaliei, cu stema mare a României

Conform unui comunicat al Casei Regale, medalia este „un cadou al Principesei Moştenitoare şi al Principelui Radu, emisă în colaborare cu Banca Naţională a României, pentru a aminti de legătura dintre fostul suveran şi moneda care, potrivit articolului 88 din Constituţia din 1923, se emitea în numele Regelui“.

Chipurile membrilor Casei Regale au apărut de-a lungul timpului pe diverse monede aniversare. Una dintre cele mai interesante medalii cu Mihai I a fost bătută în 1927, pe când Regele avea 6 ani. Pe avers era profilul său, cu inscripţia „Mihai I, Regele românilor“, iar pe revers mesajul „România întregită închină Luceafărului ce răsare neţărmuita’i dragoste“.

Chipul Regelui Mihai I a apărut pentru ultima oară pe două emisiuni monetare, din 1947. Este vorba de o monedă de 10.000 de lei, înainte de stabilizarea monetară, şi de una de 5 lei, emisă după stabilizare.

CITEŞTE MAI MULTE

Regele Mihai vine în Parlament

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite