Ca să dureze, prosperitatea are nevoie de principii

­­Mai sunt câteva zile până la momentul alegerilor europene şi până la referendum. Dacă mai este ceva de adăugat sau nu, nu ştiu. Vreau să vă propun însă o perspectivă, ca de obicei, uitându-mă şi la mediul social şi la cel de afaceri pentru că, azi, nu cred că le mai putem separa nici dacă ne-am dori. Aş vorbi despre prosperitate.

Subiectul prosperitate, nevoia de prosperitate atrage aprobarea oricărui auditoriu, mic sau mare, bogat sau sărac, instruit sau needucat, întrebarea legată de nevoia de a fi prosperi va atrage un răspuns pozitiv. În sfârşit, un subiect asupra căruia vrem să fim de acord.

Esenţa justificării oricărei societăţi, fie ea capitalistă, socialistă sau comunistă, prosperitatea este un deziderat al oricărui reprezentant şi prezent în toate mesajele indiferent de orientarea şi ideologia politică. Încă nu am auzit politician să nu promită prosperitate aşa cum nu am văzut un manager de companie să nu ceară performanţă pentru a avea prosperitate. O nuanţă de luat în seamă!

Toată lumea doreşte să aibă, să îşi permită, să se bucure... să acumuleze. Prosperitatea te face vizibil, îţi creează confort şi îţi alimentează stima de sine, îţi permite să poţi ieşi în evidenţă cheltuind valoarea materială a prosperităţii tale pe simboluri care să o facă evidentă. Lipsită de îndoială. De la ochelari de soare de mii de euro, maşini de lux sau vacanţe exotice la treningul cu flori şi pantofii de sport de firmă purtaţi cu mândrie duminică la Mall. Nu e nimic nou, se întâmplă asta de mii de ani. Marile Catedrale s-au ridicat şi datorită nevoii de a arăta prosperitatea comunităţii. Aceasta conferă putere, vizibilitate, atrage. Deci, încă o dată, e dorită de orice pătură sau grupare socială.

În afaceri, prosperitatea oferă stabilitate, posibilitatea de a creşte, de a deveni naţional, multinaţional, global. De a satisface acţionarii, managerii şi angajaţii.

Suntem la începutul a doi ani de viitoare campanile electorală. O întreagă ţară, mediu de afaceri, bugetări, pensionari, tineri şi bătrâni vor auzi în exces folosit cuvântul „prosperitate“ ca pe o aspiraţie comună, nuanţată însă de culorile partinice pe care le cunoaştem deja. Şi fiecare va face eforturi să ne convingă cum că sunt singura noastră sursă posibilă de prosperitate, cu bagheta magică uneori. E nevoie doar să îi urmăm. Nu-I aşa? Cum ar fi să înţelegem mai bine mecanismele care creează prosperitate şi care nu sunt simple? Care însă, depind, în mare măsură, de noi.

În zona de afaceri, companiile tot prin prosperitate atrag. O companie care reuşeşte să dezvolte prosperitate va avea acţionari mulţumiţi, clienţi trataţi cu mai multe resurse şi mai atent, angajaţi plătiţi mai bine şi răsfăţaţi cu beneficii mai generoase, birouri mai frumoase, manageri cu cariere frumoase şi recompensaţi pe măsură. Însă dacă studiem companiile care durează, uneori de 200 ani, vedem că au valori şi principia foarte clare. Chiar dacă în decursul istoriei lor au avut perioade în care s-au abătut de la principii, mediul şi societatea le-au sancţionat imediat. Şi nu au mai avut aceeaşi prosperitate. Reflectaţi la companii mari care au fost confruntate în timp cu acuzaţii de încălcare a principiilor transparenţei, adevărului, a corectitudinii şi eticii. Şi urmăriţi pierderile masive pe care le-au suferit şi eforturile extraordinare pe care au trebuit să le facă pentru a se redresa. Pierderile au fost şi pentru acţionari, şi pentru manageri şi pentru angajaţi. Pierderi de bani, de imagine, de slujbe şi beneficii. Le găsim în domeniul energetic, farmaceutic, industriei automobilului, în fonduri de investiţii şi în cel bancar. Nimeni nu e ferit. Însă cine a învăţat lecţia şi a renunţat imediat la oamenii şi la practicile de încălcare a acestor principii s-a redresat. Alte companii au reacţionat prea târziu sau deloc şi au închis porţile.

Fix la fel e şi cu ţările care reuşesc să devină prospere.

E uşor să migrezi către o discuţie idealist despre cum au reuşit ţările şi companiile prospere să ajungă acolo. Să punem înainte afacerile care au generat prosperitate şi au dezvoltat ţările de provenienţă sau invers, ţările care au favorizat apariţia unor afaceri prospere, fiind, la rândul lor, prospere? E un cerc uneori virtuos, deseori vicios şi, deja filozofăm.

26 mai e un moment important în care să discutăm despre prosperitate în România. Răspunsul pe care îl vom da la referendum este, de fapt, în ce fel de ţară vrem să avem prosperitate. În ce fel de ţară dorim ca mediul de afaceri să genereze plus valoare şi să atragă bună stare, dar şi invers, ce fel ţara va putea atrage în continuare companii dornice să dezvolte afacerile lor, să creeze locuri de muncă şi să permit cât mai multor cetăţeni să trăiască în prosperitate. Pentru că, eu una, cred că properitatea nu se poate obţine fără muncă şi fără un mediu privat puternic. Prosperitatea, ca să dureze, are nevoie să se bazeze pe principii. Altfel, e vremelnică şi supusă capriciilor celor ce sunt, la fel de vremelnic, la cârma ţărilor lor (sau a companiilor lor, e la fel de valabil). Să ne uităm la Venezuela, de exemplu. Şi multe alte exemple.

Prosperitatea, ca să dureze, are nevoie de principii. România are nevoie de principii.

Uitându-ne în istorie vedem multe ţări, multe companii care au reuşit prin agresivitate şi lipsă de integritate. Nu sunt puţine şi va exista permanent un echilibru dinamic între ce apreciem ca fiind bine şi ce spunem că e rău. Dar există un preţ.

Ne uităm la ţările care au o societate bazată pe autoritarism şi constatăm că oamenilor nu o duc prea bine, nu numai în plan intelectual şi spiritual - neavând libertate de exprimare şi posibilitate de contestare - ci şi în plan economic. În aceste societăţi, prosperitatea aparţine doar unora, puţini şi acest dezechilibru major alimentează şi justifică nevoia de agresivitate şi totalitarism.

Cu câteva zile înainte de un eveniment major pentru România am ales să caut şi să citesc cu mai multă atenţie care sunt principiile pe care se bazează Uniunea Europeană, imperfect dar ofertantă şi înfiinţată pe aspiraţii legate de stabilitate şi prosperitate.

(Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa academia.edu)

Condusă după o serie de principia foarte clare, Europa în care aspirăm să rămânem, a reuşit în foarte multe direcţii şi a eşuat în altele, dar este o Europă care s-a constituit într-o uniune de state dornice şi capabile să respecte aceste principii. Uniunea Europeană este un spaţiu geografic în care se amestecă colorat o multitudine de culturi, obiceiuri naţionale, mândrii naţionale, istorii, complicat şi uneori dificil de administrat. De aceea, pentru a avea coerenţă şi pentru a reuşi ceea ce şi-a propus are nevoie de principii. Aşa a progresat şi aşa existăţări care sunt prospere, cu toate problemele pe care le au, legate de migraţie sau alte imperfecţiuni, şi către a căror prosperitate noi aspirăm.

România are nevoie de principii.

De fapt, votul la care sper să vină cât mai mulţi români este un vot pentru principii. Pentru principia europene, pe deoparte, pe care vor trebui să le respecte şi în numele cărora vor trebui să lucreze cei pe care-I trimitem acolo însăşi pentru principiul dreptăţii la care suntem chemaţi să dăm un vot la referendum.

Unul dintre marii autori ai lumii în domeniu leadership-ului, Stephen Covey afirmă:

„Principiile nu trebuie confundate cu practicile. O practică este o activitate sau o acţiune specifică. O practică ce dă rezultate bune într-o anume împrejurare poate eşua într-o altă împrejurare — lucru pe care îl pot confirma ori când părinţii care au încercat să-l crească pe cel de-al doilea copil exact la fel ca pe primul. În vreme ce practicile sunt specific pentru anumite situaţii, principiile sunt adevăruri profunde, fundamentale, cu aplicare universală.“ (Stephen Covey)

Ruptura pe care o văd este că, deşi clamăm principia în multe din discuţiile şi luările noastre de poziţie, în conversaţii sau comentarii pe Facebook ne lipseşte, de multe ori, acţiunea. 26 mai este despre a acţiona pentru a ne afirma principiile după care ne dorim să trăim. Sunt acestea principiile Europei? Eu sper că DA!