Buşteni – Babele – Peştera: un traseu pentru iubitorii de natură

Parcurgând acest itinerar de weekend, se pot petrece două zile în mijlocul unor peisaje româneşti incredibil de frumoase, aflate la numai 130 de kilometri de Bucureşti. Într-un perimetru

Parcurgând acest itinerar de weekend, se pot petrece două zile în mijlocul unor peisaje româneşti incredibil de frumoase, aflate la numai 130 de kilometri de Bucureşti. Într-un perimetru restrâns pot fi vizitate obiective turistice de neuitat

Turismul de weekend a luat o amploare tot mai mare în ultimii ani şi tinde să se dezvolte din ce în ce mai mult. Bucureştenii, dar nu numai, părăsesc tumultul marilor oraşe şi se retrag în natură, chiar şi pentru două zile la final de săptămână. Între locurile preferate, staţiunea montană Buşteni este o destinaţie râvnită de tot mai mulţi amatori de experienţe turistice memorabile.

Situată la o altitudine medie de 850 m, pe cursul superior al râului Prahova, la poalele munţilor Bucegi, staţiunea Buşteni oferă turiştilor panorame muntoase spectaculoase. Se desfăşoară pe o lungime de şapte kilometri de-a lungul văii dintre Vadul Cerbului şi tunelul săpat în pintenul muntelui Muchia Lungă.

Crucea Caraimanului

Încă din gara Buşteni, te întâmpină semeţele formaţiuni stâncoase ale munţilor şi îţi atrage atenţia unul dintre cele mai valoroase monumente ale staţiunii, Crucea Eroilor Neamului, amplasat pe Şaua Mare a Caraimanului, la cota 2.291 m. Caraimanul, care face parte din Culmea principală a Bucegilor, este un colos de piatră ce se înalţă până la 2.384 de metri.

Caraimanul domină Valea Prahovei deasupra Buştenilor, oferind una dintre cele mai frumoase vederi din Abruptul Prahovean al Bucegilor. Crucea Eroilor Neamului a fost construită între 1926-1927, prin grija Majestăţii Sale regina Maria.

Monumentul, ridicat în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului, impresionează prin dimensiunile sale de 48 de m înălţime şi 14 m lăţime. La monumentul comemorativ de pe Caraiman se ajunge, pe jos, în aproximativ patru ore, străbătând Valea Jepilor.

Pentru cei care nu au însă timp sau condiţie fizică, este indicat să străbată Valea Jepilor cu telecabina, pentru a ajunge pe Platoul Bucegilor. Ce-i drept, în weekend, pentru a avea acces în telecabină, trebuie să aştepţi câteva ore la coadă. Totuşi, priveliştile încântătoare pe care ţi le oferă plimbarea compensează din plin timpul de aşteptare. Tichetul pentru telecabina Buşteni - Babele costă 42 de lei dus-întors.

Aceasta circulă o dată la aproximativ un sfert de oră şi are o capacitate de circa 25 de persoane. Plimbarea cu telecabina, până sus, durează cam 10 minute, timp în care, de acolo de sus, priveşti mut de uimire frumuseţile naturale ce rămân în urma ta: stâncile golaşe, brazii crescuţi direct din piatră sau petele verzi create de jnepeni.

Vârful Omu

Cetatea de piatră a Bucegilor care, din ansamblu, pare a fi o potcoavă cu deschiderea spre sud, se înalţă deasupra Văilor Prahovei şi Ialomiţei. Culmea principală a Bucegilor se remarcă prin două forme de relief puternic contrastante: versantul prahovean şi platoul Bucegilor. Versantul prahovean este în cea mai mare parte stâncos şi abrupt şi se întinde pe o lungime de 10 km. Platoul Bucegilor, situat la o altitudine de până la 2.400 de metri, este acoperit cu pajişti alpine şi jnepenişuri.

Platoul este uşor ondulat şi înclinat de la nord către sud. Datorită amplasării lor şi panoramelor splendide pe care le oferă, Munţii Bucegi atrag, anual, pe culmile lor, milioane de turişti. Vârful Omu este cel mai înalt din Masivul Bucegi. Altitudinea de 2.507 m la care se situează acest vârf, climatul montan şi solurile alpine- brun-acide au dus la apariţia unei vegetaţii cu tufişuri de ienupăr sau jnepeni.

Creat cu milioane de ani în urmă, în timpul orogenezei alpine, vârful Omu a fost profund modelat de acţiunea gheţarilor, ceea ce a dus la crearea unor forme glaciare impresionante. Sălbăticia locurilor este sporită şi de cascadele care izvorăsc de sub acest vârf.

Babele şi Sfinxul

Coborând din telecabină, pe platoul Bucegilor, la Babele, temperatura este mult mai scăzută faţă de cea din Buşteni.

Indicat este ca, încă de jos, să ai pregătită o jachetă, cu atât mai mult cu cât îndreptându-te spre monumentul de pe Caraiman, zăpada încă scârţâie sub picioare, chiar şi în luna august. Cum te dai jos din telecabină, pe partea dreaptă, la câteva sute de metri, apar din loc în loc nişte forme ciudate de microrelief care s-au format prin alternanţa îngheţ - dezgheţ, la care s-a adăugat acţiunea apei prin şiroire şi o acţiune eoliană puternică.

În apropierea cabanei Babele sunt situate, de la nord la sud, Babele şi Sfinxul, acesta din urma fiind o formaţiune antropomorfă, cu aspectul unui cap de om. Acestea împreună cu Baba de pe Cocora, cu Masa Ciobanului sau Baba din Vânturiş atrag zilnic sute de turişti.

Atât Babele, care este declarat monument geomorfologic, cât şi Sfinxul nu trebuie escaladate de către turişti. Sunt mulţi însă, care, impresionaţi de atâta frumuseţe, vor neapărat să se fotografieze cu Sfinxul. Meridionalii, cu vârfurile intrate în nori, văile abrupte, păşunile pe care pasc oi şi vaci de munte, de acolo de sus, totul pare mirific.

Aerul e atât de rarefiat, de te dor plămânii, urechile sunt înfundate de la presiune, iar singurul gând pe care îl ai în minte este să te întorci la Babele cât de curând posibil.

Spre Peştera Ialomiţa

După ce ai admirat minunăţiile României muntoase, te întorci spre telecabină, dar nu pentru a te întoarce spre Buşteni, ci pentru a coborî spre Peştera. Telecabina spre Peştera mai costă încă 20 de lei, dus-întors şi, de obicei, e mai liberă, mulţi turişti oprindu-şi aventura la Babele. Ei nu ştiu însă că ce este mai frumos, abia acum începe.

Coborând cu telecabina, ajungi în Valea Ialomiţei, acolo unde pajiştea e moale ca un covor. Urmezi drumul bătătorit de turişti, dar şi indicatoarele amplasate din loc în loc, ce desemnează o singură destinaţie: Peştera Ialomiţei/Ialomicioarei, cu Mănăstirea Peştera.

Dar pentru a ajunge acolo, turiştii trebuie să străbată un peisaj sălbatic senzaţional şi să reziste zgomotului creat de Ialomiţa care curge învolburată printre stânci. Peştera Ialomiţa este situată în Valea Superioară a râului omonim, la altitudinea de 1.660 m, în Muntele Bătrâna. Peştera Ialomiţa s-a format, în urma acţiunii de dizolvare a calcarului prin curgerea apei, acum multe mii de ani. Acest monument al naturii a fost redescoperit acum 400-500 de ani, dar cercetările organizate au început, practic, în anul 1897, când s-a efectuat şi prima ridicare topometrică exactă.

O mânăstire, chiar la intrarea în peşteră

Gura peşterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găseşte la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peşteră se află Mânăstirea Ialomiţei, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum. Turiştii pot vizita peştera zilnic, între orele 8-11 şi 14-17.

După ce plăteşti unui călugăr 5 lei pentru accesul în Peşteră (cu aceşti bani, călugării plătesc curentul consumat pentru luminarea electrică a peşterii), călătoria printre stalactite şi stalagmite poate începe. Interiorul Peşterii este umed, misterios şi plin de linişte.

O dată ce înaintezi spre interiorul din ce în ce mai abrupt, parcă intri într-o altă dimensiune. E răcoare şi peste tot se simte miros de stâncă udă. Porţiunea accesibilă se adânceşte până la 400 m. Turiştii au acces în peşteră pe nişte scări de lemn, care sunt mereu umede şi alunecoase, de aceea, vizitatorii trebuie să înainteze cu mare grijă.

Grote vechi de mii de ani

La intrare se întâlneşte Grota Mihnea-Vodă, spaţioasă şi încă luminată de soare, mai ales în timpul dimineţii. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peşterii. Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă şi se varsă mult mai jos, în Ialomiţa. Urmează Grota lui Decebal, o cavernă în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii.

La Grota Sf. Maria se ajunge trecând peste un prag din bolovani mari şi umezi. Denumirea grotei vine de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria. Cea mai mare cavitate din această peşteră o reprezintă Grota Urşilor. Aceasta este lipsită de apă şi are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite numeroase oseminte şi chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, "Ursus Spelacus Blum", printre care unele la suprafaţă, ceea ce duce la presupunerea că, acum 2.000 - 2.500 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urşilor cavernelor.

Din Grota Urşilor se deschide o galerie de 2 m înălţime denumită Fundul Peşterii, care, mai de mult, conţinea numeroşi stâlpi ce legau bolta de sol. Urmează Galeria Apelor până la Altar în care curge pârâul Peşterii. Peştera este accesibilă până la Altar.

Aici, stalactitele sunt aşezate în aşa fel încât dau impresia unui altar de biserică. Şi, ca încheiere, mergând spre sud, spre Cheile Zănoagei, drumul ocoleşte Lacul Bolboci şi străbate o zonă aproape sălbatică, aflată la numai câţiva kilometri de asfaltul civilizaţiei. În capătul drumului se află un popas cu piscină şi mâncare bună, la cota 1.000, care te ajută să pleci pregătit spre casă, purtând în suflet amintiri de neuitat.