Bulgaria vrea sa adere la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria doreste sa devina membru cu drepturi depline al Uniunii Europene incepand din 2004, a declarat, marti, la Bruxelles, ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Solomon Passy. Anterior,

Bulgaria doreste sa devina membru cu drepturi depline al Uniunii Europene incepand din 2004, a declarat, marti, la Bruxelles, ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Solomon Passy. Anterior, autoritatile de la Sofia isi propusesera anul 2006 pentru atingerea unui asemenea obiectiv. Bulgaria intentioneaza sa incheie negocierile de aderare incepand din 2003, astfel incat sa poata participa, dupa ratificare, la alegerile pentru Parlamentul European din 2004, a explicat ministrul bulgar la incheierea unei conferinte de aderare la UE, desfasurata la Bruxelles. "Progresele inregistrate (de Bulgaria) ne fac sa ne gandim ca vom reusi. Anul 2003 nu constituie o declaratie politica. 2003 este o formula realista", a declarat Solomon Passy. Ministrul bulgar a dat asigurari ca noul obiectiv al tarii sale a generat "reactii foarte pozitive din partea unora dintre tarile membre" ale Uniunii Europene, pe care, insa, nu le-a numit. "Bulgaria detine capacitatile de a incheia negocierile pana in 2003", a repetat el, dand, in acelasi timp, asigurari ca Sofia nu intentioneaza, prin aceasta, sa intarzie procesul de extindere a UE catre alte tari candidate. "Nu ne dorim acest lucru", a spus el. Comisia Europeana apreciase, pe 13 noiembrie, cu ocazia evaluarilor sale anuale privind extinderea, ca pana la zece tari ar putea pretinde ca isi vor incheia negocierile de aderare pana la sfarsitul anului 2002, pentru a deveni membre cu drepturi depline in 2004. Comisia considera insa ca Romania si Bulgaria sunt mult prea in urma pentru a se alatura grupului celorlalte zece tari. Ministrul francez de Externe, Hubert Vedrine, a afirmat, la cateva zile dupa prezentarea acestui raport, ca exista pericolul destabilizarii celor doua tari (Romania si Bulgaria), ca urmare a neincluderii lor intr-un val de extindere si asa destul de cuprinzator. Pe de alta parte, mai multe dintre tarile candidate si-au exprimat temerea ca vor fi obligate sa astepte statele ramase in urma. UE a afirmat, luni, ca statele candidate (al caror numar nu a fost precizat) vor fi judecate numai dupa "merite proprii".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite