Agresorii sunt felicitaţi pentru bătaia aplicată romilor şi calificată drept o „acţiune civică“, în timp ce victimele par responsabile de toate „vinele“ posibile. Din video nu avem mai multe date despre cele două persoane atacate decât că ascultă muzică tare în transportul public, deranjând călătorii şi răspund provocator agresorilor, înjurând, însă reacţiile opiniei publice îi acuză de hoţie, violenţă, lipsă de educaţie şi inadaptare, crimă, de neplata taxelor şi impozitelor şi multe alte fapte. Aşa că, vă întreb pe voi, opinia publică: De unde ştiţi că cei doi se fac vinovaţi de toate aceste infracţiuni vizionând doar cele trei minute şi 43 de secunde ale video-ului cu pricina? Pe ce vă bazaţi când faceţi aceste afirmaţii? Care sunt dovezile pe care vă întemeiaţi acuzaţiile de furt, crimă, ş.a.m.d. către cei doi tineri care perturbau liniştea publică? Vreau dovezi concrete, nu generalizări şi clişee despre romi. Îi acuzaţi pe tinerii romi din video că sunt necivilizaţi pentru că înjură şi se exprimă trivial, dar toate comentariile voastre conţin înjurături şi cuvinte obscene la adresa lor de parcă v-aţi lua la întrecere. E cel puţin hilar să pretinzi că faci o critică trivialităţii şi necivilizaţilor folosind aceleaşi vorbe de ocară. Înţeleg că a folosi un limbaj cu conţinut rasist vă provoacă o satisfacţie enormă. Dar dincolo de plăcerea voastră viscerală de a jigni întreaga etnie a romilor, care sunt totuşi acele argumente solide pentru care militaţi, astfel încât încurajarea violenţei împotriva romilor să fie privită drept „acţiune civică“?

Violenţa împotriva romilor nu este un subiect nou, are un lung istoric de motivaţii rasiale. Acum câteva săptămâni un alt video din Bulgaria, în care un tânăr rom era bătut şi umilit pentru că a îndrăznit să afirme că romii sunt egali cu ceilalţi, a devenit viral şi a declanşat o campanie de solidaritate cu acesta în mai multe ţări.

În 2014 un tânăr rom de 16 ani a fost bătut şi torturat până la moarte în Franţa, iar imaginea cu trupul său desfigurat, abandonat într-un cărucior de cumpărături şoca întreaga ţară.

Un an mai târziu, tot în Franţa, tot într-o tabără de refugiaţi romi, un bărbat, o femeie şi un bebeluş de şase luni erau împuşcaţi.

Iar poate că cea mai alarmantă iniţiativă de violenţă în masă împotriva romilor din ultimii ani s-a petrecut între 2008 şi 2009, când un grup paramilitar de neonazişti din Ungaria au împuşcat şase persoane de etnie romă, dintre care un copil de 5 ani. Alte 5 persoane au fost rănite. Intenţia agresorilor era să atace romii care locuiau în sate marginale, să-i determine pe aceştia să răspundă violenţei şi să răstoarne realitatea de agresor-victimă, denunţându-i pe romi ca fiind cei care au atacat primii. Astfel, neonaziştii urmăreau să declanşeze un război civil în care majoritarii ar fi fost determinaţi să atace şi să excludă întreaga comunitate romă din Ungaria. Planul lor terorist a eşuat şi au primit închisoare pe viaţă. Dar pentru cei mai mulţi majoritari, criminalii au devenit nişte eroi naţionali. Filmul „Judgement in Hungary“ documentează cei doi ani şi jumătate de proces şi este greu de privit atunci când ai în faţă imaginea unui copil de 5 ani ucis cu sânge rece doar pentru că se născuse într-o familie de etnie romă.

Romii sunt minoritatea etnică cea mai expusă violenţelor şi crimelor rasiale în Europa, conform rapoartelor Amnesty International, însă percepţia care domină despre romi e aceea de infractori.

De fiecare dată când astfel de acţiuni de violenţă sistemică sau individuală împotriva romilor se întâmplă, vina revine celor atacaţi. De fiecare dată agresiunile împotriva romilor se motivează cu clişee rasiste, menite să găsească o scuză agresorilor. Principalele reacţii la incidentul din tramvai jonglează cu următoarele idei: romii fură, bat, sunt inadaptaţi, necivilizaţi, romii refuză educaţia, nu plătesc taxe, romii merită să fie omorâţi. Cu astfel de justificări, violenţa împotriva romilor pare să devină acceptabilă şi banală.

Revenind la scena de bătaie din tramvai, aici chiar pare că ţiganii o căutau cu lumânarea, nu-i aşa? Ascultau muzica orientală cu volum tare în tramvai, deranjau liniştea publică, se fac vinovaţi de comportament asocial, înjură. Pentru toate acestea legea ne spune că acţiunile lor fac parte din categoria acelor fapte cu grad redus de pericol social şi trebuie pedepsite prin amenzi sau alte pedepse uşoare, însă cineva alege să comită infracţiunea de a-i pedepsi cu bătaia.

Faptele tinerilor romi din tramvai reprezintă o contravenţie, însă bătaia care le este aplicată acestora este o infracţiune în toată regula, care de obicei este sancţionată prin pedeapsă penală. Nu vreau să lansez încă nicio concluzie, dar sesizaţi raportul de inegalitate dintre acţiunile celor două părţi?

Apoi, dacă e să discutăm despre comportamente antisociale, acestea nu sunt înnăscute aşa cum afirmaţi, când vă daţi cu părerea despre etnicii romi. Studiile de specialitate ne spun că uneori acestea se dobândesc ca o consecinţă a unei constante respingeri sociale. Marginalizarea socială te face un inadaptat care va deprinde mecanisme de apărare psihologică împotriva neacceptării precum cele folosite de tinerii romi în tramvai: teribilismul de a-ţi revendica poziţia socială considerată una unanim inferioară, încercând prin comportament deviant (perturbarea liniştii publice) să-ţi demonstrezi ţie şi celorlalţi că nu eşti cu nimic mai prejos şi că existenţa ta nu valorează mai puţin decât a celorlalţi.

Nu aţi fi reacţionat atât de negativ dacă, în locul celor doi tineri, romi erau alţi cetăţeni români. Am asistat de nenumărate ori la scene teribiliste ale adolescenţilor români în mijloacele de transport în comun, tineri care păreau hrăniţi şi îmbrăcaţi bine (sau ultraşii din autobuzele în drum spre stradion), care se înjurau sau foloseau cuvinte obscene în glumele lor teribiliste, însă nimeni nu se inflama ca în cazul romilor şi nimănui nu-i trecea prin minte să-i pedepsească cu bătaia.

Poate nu i-aţi fi blamat atât de tare dacă, în locul muzicii orientale pe care o ascultau, ar fi răsunat un cântec românesc într-o românească „pură şi curată“ şi nu unul oriental pe care îl asociaţi cu popoarele a căror limbă nu are aceleaşi calităţi de „puritate“.

Marginalizarea socială te face un inadaptat care va deprinde mecanisme de apărare psihologică împotriva neacceptării.

Dacă din telefoanele lor s-ar fi auzit imnul naţional în tramvai, iar lucrul ăsta ar fi fost tratatat cu seriozitate, i-aţi fi bătut pe spate, ca pe nişte ţigani buni, nu-i aşa? Vă deranjează când ţiganii ocupă spaţiul prin elemente identificatoare ca aparţinând culturii lor, de fapt.

Dar să mergem mai departe: la minutul 1.58 femeia care primeşte lovituri ripostează, spunând că este însărcinată. Poate că minte ca să-l convingă pe agresor să nu o mai lovească. Dar poate că nu, însă agresorii rămîn impasibili în faţa posibilităţii pierderii unei sarcini ca o consecinţă a loviturilor fizice exercitate asupra femeii. Însă, din nou, violenţa împotriva femeilor şi a mamelor rome este un subiect căruia nu i se acordă atenţie. Viziunea stereotipală asupra romilor văzuţi ca persoane care „performează“ suferinţa şi victimizarea cu scopul de a înşela se extinde şi în acest caz, când insensibilitatea la suferinţa fizică a romilor este răspunsul pe care îl oferă această percepţie despre romi ca persoane „care se prefac/ păcălesc/ sunt de neîncredere“.

Concluzia care primează în multe dintre comentariile despre incidentul din tramvaiul 41 este sintetizată de un anumit user Cristiana Cristian: Acum se dovedeşte, a nu ştiu câta oară că societatea trebuie să se organizeze serios, să nu mai spere la ajutorul poliţiei, legiuitorului, şi să-i pună pe aceşti indivizi cu botu' pe labe. Acesta este un exemplu singular care ar trebui să se multiplice la scară naţională.

Internetul a explodat de ieri până azi cu mesaje de ură împotriva romilor, iar soluţia pare un îndemn la violenţă „pe scară naţională“ şi la crearea unui conflict rasial deschis între romi şi ceilalţi cetăţeni români. Astfel de atitudini cresc nivelul (oricum ridicat) de intoleranţă împotriva romilor din România şi încurajează antiţigănismul. Este timpul ca noi, romii, să nu ne mai simţim în siguranţă în spaţiul public?