Bucuria lui Ceauşescu: „A venit Stănculescu!“

Publicat: 13.12.2009 22:44

Ultima actualizare: 09.08.2022 17:45

În 1982, la Babadag, Victor Stănculescu îi săruta protocolar mâna „tovarăşei“

Cu două ore înainte de a fi ciuruit, dictatorul încă mai credea că Victor Atanasie Stănculescu a venit să-l salveze. De trei zile se tot amăgea că generalul e de partea lui. Fatală eroare! Ajuns în curtea UM 01417 Târgovişte, generalul Stănculescu a preluat comanda cazărmii pe întreaga perioadă a procesului şi a execuţiei.

Luni, 25 decembrie 1989, ora 13.00. Aterizarea elicopterelor în unitatea militară UM 01417 Târgovişte are loc într-un moment extrem de tensionat. În cazarmă, toată lumea se aştepta la o izbăvire.

Ofiţerii care îi păzeau pe cei doi Ceauşeşti şi cei care aveau ordine directe de apărare a unităţii fuseseră informaţi că trebuie să aterizeze două elicoptere. Ei erau convinşi că misiunea „musafirilor" era aceea de a-i prelua pe dictatorii-prizonieri.

Pe măsură ce trecea timpul, tensiunea creştea. Şi odată cu ea, creştea şi suspiciunea. În convorbirea iniţială dintre generalul Victor Atanasie Stănculescu şi colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte, echipa de la Bucureşti trebuia să sosească la ora 9.00. Elicopterele au aterizat în „cazarma de la gară" patru ore mai târziu.

„O linişte suspectă, vicleană"

La 25 decembrie, dimineaţa, în jurul orei 7.00, generalul Stănculescu l-a sunat pe colonelul Kemenici să-l întrebe dacă Nicolae Ceauşescu şi-a făcut injecţia cu insulină. Răspunsul a fost „nu".

Era vorba de plicul primit în noaptea de 24 spre 25 decembrie de la emisarul noii conduceri a României, colonelul Gheorghe Ştefan. Ceauşescu era bolnav de diabet şi risca să intre în comă, pentru că nu-şi mai injectase insulină din 22 decembrie, data fugii din sediul CC al PCR.

În aceste condiţii, generalul Stănculescu l-a anunţat pe colonelul Kemenici că va sosi cu două elicoptere, în jurul orei 9.00, fără a-i oferi însă detalii.

Ceauşeştii îşi petrecuseră noaptea în TAB, îmbrăcaţi în ţinută militară. „I-am readus pe Ceauşeşti în unitate, i-am schimbat în haine civile, apoi, în jurul orei 8.30, i-am reintrodus în TAB pentru a aştepta elicopterele. De pe la opt, opt şi ceva - niciun telefon. Nimic. O linişte suspectă, vicleană. Trece de ora 9.00 şi staţiile de radiolocaţie nu sesizau niciun zbor, nicio ţintă. Ne uitam unul la altul, muţi, înnebuniţi", îi povestea Andrei Kemenici lui Viorel Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte".

În nota diversiunilor din zilele precedente, Kemenici este încercat cu un nou telefon suspect, de la Bucureşti, prin care i se cere să-i execute pe cei doi. Colonelul se agită buimac şi recurge la ordine confuze.

„Tot ce e în aer este inamic!"

Curios să afle ce se întâmplă la Bucureşti, colonelul Kemenici a vrut să-i sune pe generalii cu care ţinea legătura - Stănculescu, Guşă sau Voinea. „Voiam să pun mâna pe telefon , să sun la Bucureşti, când m-a sunat comandantul Armatei, generalul Voinea: «Tovarăşe Kemenici, mai trăieşti, dom'le? Am auzit că ăia au încercat să fugă... E adevărat că i-ai căsăpit?».

«Nu, tovarăşe general. Nici vorbă. Mie să-mi spuneţi dacă mai vin sau nu...», am zis eu. La care generalul: «Cine? Unde, dom'le? Ce tot vorbeşti acolo?». Eu am spus: «Dacă nu ştiţi despre ce este vorba, să mă lăsaţi în pace!». Am întrerupt convorbirea cu Voinea şi m-a sunat Mocanu, comandantul Apărării Antiaeriene a Teritoriului: «Tragi în tot ce zboară! Din informaţiile pe care le am eu, unitatea va fi atacată de elicoptere. Ordin: se doboară tot!» Nu mai rezistam. Simţeam că-mi explodează inima. L-am sunat apoi pe Iosif Rus, comandantul Aviaţiei.

Mi-am dat doar numele şi mi-a răspuns de parcă aştepta telefonul meu: «E interdicţie totală de zbor. Nu zboară nimic, nicio aeronavă proprie! Tot ce e în aer este inamic!»".

Pe acest fond tensionat, Kemenici trebuia să primească în unitate elicopterele de la Bucureşti. În urma dialogurilor cu generalii Mocanu şi Rus, comandantul Garnizoanei Târgovişte a mai luat o decizie: încărcarea bateriilor şi „foc în tot ce zboară!". După ce a mai dat un telefon la biroul generalului Stănculescu, iar cei de acolo i-au confirmat că acesta este plecat în misiune la Târgovişte, a revocat ordinul de „foc". Însă situaţia stătea să explodeze. Fantomele teroriştilor bântuiau prin cazarmă.

Primirea elicopterelor

Colonelul Kemenici mai avea de trecut peste un hop: sosirea elicopterelor. Le auzea apropiindu-se, le vedea în aer, dar se temea. Ştia de două aparate de zbor, însă pe cerul unităţii se „zbenguiau" cinci. Două cu oficialii de la Bucureşti şi trei cu misiuni de însoţire.

Comandantul UM 01417 a răsuflat uşurat când a văzut semnalul făcut cu eşarfa galbenă de oamenii lui Stănculescu.

În unitate coborâseră numai două din cele cinci elicoptere. Celelalte trei au rămas să asigure zona. „Când primul elicopter - cel cu eşarfa galbenă, scoasă de cineva pe laterala aparatului de zbor - a aterizat, am pornit TAB-ul în care mă aflam, iar după mine, la câţiva metri în spate, venea TAB-ul cu soţii Ceauşescu. Eram convins că transbordarea va avea loc rapid, fără ca elicopterele să-şi oprească motoarele", povestea Kemenici în cartea „Ceauşescu la Târgovişte".

Caporalul Dorian Dobriţa, care făcea parte din echipa de pază a Ceauşeştilor, îşi aminteşte cum a fost protejat TAB-ul în care se aflau cei doi: „Până să vină elicopterele, i-au băgat în TAB, iar TAB-ul l-au băgat după unitate, după popotă. Apoi au venit elicopterele, cu cei opt paraşutişti cu tot". Pentru cei din unitate era un moment ciudat. Noii sosiţi luau poziţie de apărare.

„Au intrat în dispozitiv, direct cu pistoalele îndreptate spre noi , de parcă noi eram terorişti", a mai declarat Dobriţa pentru „Adevărul".

Bine aţi venit la procesul cuplului Ceauşescu!

Spaimele prin care treceau Ceauşeştii, în acele clipe teribile, sunt redate de căpitanul Ion Boboc, cel care-i păzea pe dictatori în TAB.

„În jurul orei 7.30 am fost anunţaţi că vine o comisie din Bucureşti să-i preia. Ei au primit ştirea cu indiferenţă. Plutonierul Paise a adus sacii cu îmbrăcămintea lor. Şi-au lepădat hainele militare şi s-au schimbat. I-am îmbarcat, tot pe ascuns, în TAB-ul de la intrarea în Comandament şi am aşteptat acolo. Eu în interior, cu ei, iar Stoica pe TAB".

Locotenentul-major Iulian Stoica se afla la mitralieră, gata să lichideze o eventuală acţiune teroristă.
Căpitanul Boboc continuă: „Întrucât urmau să vină două elicoptere, pentru a se evita un accident, toţi militarii din curtea cazărmii au fost dezarmaţi; muniţia a rămas asupra lor, dar nu în arme, ci în portîncărcătoare.

La aterizarea elicopterelor, paraşutiştii au sărit în forţă, ca autentice trupe de comando, formând un dispozitiv circular în jurul elicopterelor, apărându-le... Ni s-a părut atunci ceva monstruos, o trădare pe faţă, mai ales că comandantul unităţii a chemat TAB-ul la elicopterul din faţă şi i-a dat raportul generalului, ca şi cum ar fi predat unitatea".

„Dacă sunt aici, facem totul aici"

Mărturia căpitanului Boboc atinge punctul culminant. „Eram în interiorul TAB-ului, mă uitam pe unul din vizoare. Pe celălalt, a privit Nicolae Ceauşescu. Elena l-a întrebat, curioasă: «Cine e? Cine a venit?». El, deodată luminat, eliberat parcă de orice gând rău: «Stai liniştită... Fii liniştită... A venit Stănculescu...» După întrevederea comandantului cu generalul Stănculescu, l-am văzut pe Kemenici nervos, supărat, violent chiar, făcându-ne semn să ne întoarcem cu TAB-ul de unde plecaserăm. Probabil că şi dânsul se aştepta să-i predea, să-i urce în elicopter şi să dispară cu ei, să ni-i ia de pe cap. Dar n-a fost să fie aşa. Mai aveam încă de tras..."

A urmat episodul hotărâtor pentru pregătirea procesului. Din discuţiile directe dintre Kemenici şi Stănculescu nu a reieşit clar că procesul se va desfăşura în unitate.

Colonelul Andrei Kemenici (acum, general pensionar): „Am coborât din TAB şi, în momentul în care s-a deschis uşa laterală a elicopterului, au debarcat câţiva paraşutişti şi generalul Stănculescu. Acesta mi-a spus: «Hai, urcă! Să mergem!». Între timp a aterizat şi al doilea elicopter. Într-o fracţiune de secundă m-am simţit ud leorcă.

Mi-am zis: «Gata, sunt arestat pentru că n-am vrut să-i execut». Când să pun piciorul pe scara elicopterului, m-am trezit parcă din şoc. Aşa că m-am oprit şi am întrebat: «Unde să mergem?». Generalul îmi spune: «Cum unde? Unde sunt ei!». Atunci m-am înseninat. «Păi, sunt aici!». «Unde?», m-a întrebat generalul. Am făcut semn să vină mai aproape cel de-al doilea TAB. Dar Stănculescu a spus: «Nu, nu. Să meargă înapoi la Comandament!». Apoi mi-a zis: «Dacă sunt aici, facem totul aici». Am rămas oarecum blocat, pentru că nu coborâseră din elicopter decât paraşutiştii şi generalul. Nu ştiam de cine e însoţit. Şi nici nu l-am întrebat ce înseamnă «Facem totul aici»."

Paraşutiştii află care le e misiunea

Generalul Stănculescu a afirmat, la audierile Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989", că a fost uşor dezinformat de Kemenici. „Am aterizat pe poziţii, unde mă aştepta Kemenici. Am făcut semnalul cu eşarfa galbenă şi am coborât. Mi-a spus că soţii Ceauşescu nu sunt în curtea aceea, ci în alta. Apoi mi-a povestit cum i-a plimbat cu TAB-ul dintr-un loc în altul pentru a nu fi găsiţi".
Era puţin după ora 13.00.

Completul de judecată se afla încă în elicoptere. Căpitanul Ionel Boeru, cel mai mare în grad dintre paraşutişti, îşi aminteşte: „Discuţia dintre Kemenici şi Stănculescu a fost destul de scurtă. Chiar îi vedeam din elicopter, puţin agitaţi, şi îmi spuneam: «Ia să vezi o bătaie între un colonel şi un general...».

Stănculescu ne face semn să coborâm, ne adunăm acolo, ne spune de ce-am fost aduşi. «Aţi venit aici pentru că se află cuplul Ceauşescu. Cei doi vor fi judecaţi, iar voi trebuie să aveţi grijă ca totul să se desfăşoare normal, să nu fie incidente, să nu vină careva să-i răpească», prostii de genul ăsta. Şi mi-a dat ordin să-i împart pe ceilalţi şapte paraşutişti în toate părţile cazărmii, că nu are încredere în cei din unitate".

Colegul Baiu

A urmat un traseu, la pas, dinspre locul de aterizare al elicopterelor spre platoul unităţii. Kemenici şi Stănculescu, pe jos, unul lângă altul, iar în spate, TAB-ul în care se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu. Era drumul morţii.

Kemenici: „Când am întors capul, am văzut suita cu care venise generalul. I-am recunoscut pe Gelu Voican Voiculescu (pe care-l văzusem la televizor, mai mereu pe lângă Iliescu), pe colonelul Ştefan (cu care avusesem onoarea să discut în noaptea de dinainte) şi pe colonelul Baiu (cu care fusesem coleg la Şcoala Militară de la Braşov), acum aflat pe post de cameraman".

Era Crăciunul. Deasupra cazărmii din Târgovişte se auzea croncănit de corbi. Moartea nu mai avea răbdare.

Mâine în „Adevărul"

Ceauşeştii la vizita medicală, înainte de proces

.

CITEŞTE ŞI ALTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său

REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi

DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa