BREAKING NEWS Nu avem nicio ştire!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să-ţi adune tata un vraf de ziare în care îţi apare semnătura. Să mai plimbe câte unul sub braţ, dragul tatii, când stă şi el, duminica, la o pipă cu prietenii. E fain să fii jurnalist! Să te vadă mama la televizor. Să i se umple inima de bucurie, puiul mamii, că te-a făcut om!

Să te pupe bunica pe amândoi obrajii că eşti, maică, mândria familiei. Să strige vecinul după tine pe stradă: ”Bravo, mă, dai bine pe sticlă! Te ştie toată ţara, mă!”.

Numai că tu, puiul mamii, tu, dragul tatii, tu, maică, tu, mă, eşti o minciună! Eşti un băiat cu un Bacalaureat luat cu şpagă, cu o licenţă copiată de pe internet, cu un master plătit la o facultate de care numai tu şi încă vreo câţiva ca tine aţi auzit. Sau eşti vreo domnişoară cu mintea mai plată decât ecranele la care ne uităm ca să-ţi admirăm chipul. O domnişoară pentru care cărţile au fost întotdeauna doar cele de tarot. 

Dar tu, puiul mamii, tu, dragul tatii, tu, maică, te-ai specializat în tupeu! Eşti senzaţional în minciună! Nu-ţi place să gândeşti. Doar să vorbeşti. Ţi-ai luat pe tine o haină mai cool, ţi-ai tras faţa de dur, ţi-ai pus smartphoneul la vedere, ţigara în mâna dreaptă şi te-ai făcut jurnalist. Şi, ca să fii complet, jurnalistul complet, eşti tot timpul nervos, baţi din picior, dai ochii peste cap, îţi faci dreptate urlând, înjuri de mamă şi de sfinţi.

Marţi dimineaţă, România fierbea. Ecranele antenelor şi ale realităţilor erau îngălbenite de benzi cu breaking news. Judecătorii din şapte, opt, nouă judeţe erau în grevă. Şi numărul creştea, de la un ziarist la altul, de la o televiziune la alta. Sute de cai ucişi şi aruncaţi în lac, la Galaţi. Ba nu, sute de cai ucişi şi aruncaţi pe câmp, la Galaţi! Copii legaţi cu bandă scotch la gură de educatoare, în Timişoara. Elev înjunghiat într-o şcoală din Baia Mare. România, cum vă spuneam, fierbea! Jurnaliştii, cum i-aţi văzut, vă informau. Vă transmiteau de peste tot jalea din ţară. Era o nebunie!

Frânturi de adevăr v-au zburat, stimaţi telespectatori, prin faţa ochilor, la ştirile de ieri. În realitate, magistraţii nu erau în grevă, doar puţini dintre cei fluturaţi pe ecrane şi-au amânat, pentru câteva minute, şedinţele de ieri. Dar ce mai contează când ”grevă în magistratură” face atât de mult rating? Şi ce mai contează când aceeaşi ”grevă” îi face şi jocurile patronului tău, jurnalistule?

Tot în realitate, sutele de cai ucişi şi aruncaţi în lac, ba nu!, pe câmp, erau, de fapt, oseminte de la zeci de cai, vite şi oi, aruncate, în timp, într-o râpă. Un obicei mai vechi, spun autorităţile, al localnicilor. Dar ce contează asta, când doar cuvântul ”cal” atrage, acum, toate privirile pe ecranul tău? Şi, tot în realitate, copiii legaţi la gură erau departe de o tragedie generală. Totul a fost un joc, care i-a distrat pe cei mici, a speriat o mamă şi a deschis multe jurnale de ştiri. Mai are rost să vă spun că elevul înjunghiat la şcoală e bine-merci?

Tu, jurnalistule, tu, puiul mamii, tu, maică, tu, dragul tatii, ţi-ai făcut treaba ieri! Ţi-ai slujit şi stăpânul! Ai dat bine pe sticlă, stai liniştit! Dar ai uitat un breaking news, unul exclusiv şi senzaţional doar pentru tine: verifică ştirea, mă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite